Echipa de pompieri din cadrul Serviciului de Urgență Privat al Aeroportului Internațional Cluj (AIAIC) a câștigat locul I la etapa județeană a Concursului Profesional al Serviciilor Private pentru Situații de Urgență.
Competiția avut loc la Turda, fiind organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Cluj. Pompierii de la AIAIC au concurat la trei probe alături de alte șapte echipe din județ.
Probele au avut rolul de a evidenția capacitatea de reacție rapidă în situații de urgență, spiritul de echipă și rezistența fizică. Ei au obținut locul I la ștafeta 4×100 m și la pista cu obstacole pe 100 m, respectiv locul II la proba dispozitivul de intervenție.
“Câștigarea locului I la competiție, pentru a patra oară consecutiv, confirmă dedicarea, pregătirea și profesionalismul echipei de pompieri a AIAIC, evidențiind capacitatea acesteia de a face față cu succes provocărilor specifice intervențiilor în situații de urgență”, potrivit conducerii aeroportului.
Echipa de pompieri a AIAIC a fost formată din Rareș Cobârzan, Tudor Corujan, Remus Muntean, Gabriel Oltean, Dan Marincuș, Cristian Sălăgean, Florin Presecan, Florin Mureșan, Gheorghe Mureșan și Alin Fărcaș care a câștigat locul III al probei individuale pista cu obstacole pe 100 m, sub îndrumarea șefului de lot Csaba Szabo și a antrenorului Rareș Prodan.