Valoarea contractului pe bani europeni obținut în asociere cu SSAB se ridică la 2,5 milioane €, cu o durată a execuției prevăzută la un an.
Consiliul Județean (CJ) Cluj a încheiat contractul de execuție a lucrărilor ce vizează reabilitarea energetică a corpului principalul de clădire, corpul A, al Spitalului Clinic de Recuperare (SCR) Cluj-Napoca.
„Acordăm o atenție sporită sectorului medical, preocupați fiind de calitatea serviciilor furnizate pacienților, infrastructura și condițiile de spitalizare. Prin intermediul acestei investiții urmărim creșterea performanței energetice, reducerea consumurilor termo-energetice și scăderea emisiilor de carbon”, a justificat Alin Tișe, președintele CJ Cluj
Atribuit la finalul procedurii de achiziție publică asocierii Nord Conforest Cluj – SSAB Bacău, contractul se ridică la 10,8 milioane lei, fără taxa pe valoarea adăugată, și o durată de execuție de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.
Investiția de la nivelul principalului corp de clădire, corpul A, vizează reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii, înlocuirea instalației termice interioare, dotarea cu ventiloconvectoare care vor asigura confortul termic, schimbarea corpurilor termice pentru blocul operator.
Printre lucrările care vor fi realizate la sediul SCR, aflat în subordinea CJ Cluj, se numără introducerea unui nou sistem de furnizare a apei calde menajere, cu panouri solare și acumulatoare, panouri fotovoltaice ca sistem alternativ de producere a energiei, refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenție.
Lucrările sunt parte a unui proiect european câștigat și implementat de CJ Cluj, finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027. Corpul A, cu regimul de înălțime de nouă etaje, este destinat spitalizării continue în specialitățile cardiologie, neurologie, balneologie, reumatologie, ortopedie-traumatologie, chirurgie plastică şi reparatorie și chirurgie generală.
Serviciile medicale sunt oferite unui număr mediu de 12.000 de pacienţi spitalizaţi anual pe cele 403 paturi. SCR este singurul spital cu profil de recuperare multidisciplinară din Transilvania.