“Ne dorim să fim mai mult decât o destinație de cazare. Vrem să fim o alegere conștientă, un exemplu de implicare, un partener activ în viața orașului și a comunității”, Andreea Marinescu, General Manager Novotel Bucharest City Center și Mercure Bucharest Unirii. Un interviu despre tendințe și satisfacții într-un sector reper în economie.
Ce standarde, certificări și programe orientate spre eficiență și sustenabilitate au fost implementate ori sunt pe agendă? Ce rol au acum unitățile de profil în societate, piața de turism, care este percepția noilor generații de clienți?
Într-un oraș aflat într-o continuă transformare, hotelurile devin repere urbane, catalizatori ai schimbării și ai bunei conviețuiri, nemaifiind doar simple locuri de cazare. Noi, la Novotel, suntem parte dintr-un ecosistem care își regândește în mod constant valorile: ce consumăm, ce alegem, cum interacționăm cu mediul, cu comunitatea, cu noi înșine ca echipă. În ultimii ani și în prezent, sustenabilitatea devine un element definitoriu și important al unui business HoReCa responsabil și relevant.
În cadrul Novotel, susținem tranziția către un model hotelier eficient, etic și sustenabil. Facem parte din rețeaua internațională Accor, care și-a asumat obiectivul de zero emisii nete până în 2050, definind etape clare și planuri concrete măsurabile în timp. Ne raportăm la indicatori exacți:
- am redus risipa alimentară la 0,09 kg/client/zi (este extrem de puțin pentru industria în care activăm), cu 66% mai puțin decat in 2016 cand am dat startul proiectului
- implementăm soluții de filtrare a apei pentru a elimina plasticul de unică folosință – suntem Zero single use plastic
- pentru resturile organice suntem în căutare de parteneri specializați în conversia acestora în biogaz
Certificarea Green Key, un standard internațional de sustenabilitate în turism, este deja activă pentru hotelurile noastre și vizăm menținerea și extinderea acestor recunoașteri.
Ținem cont de comportamentele clienților care fac rezervări online: conform datelor Booking, 75% dintre utilizatori filtrează opțiunile de cazare prin prisma criteriilor de sustenabilitate. O schimbare majoră față de anii trecuți.
Ne dorim să fim mai mult decât o destinație de cazare. Vrem să fim o alegere conștientă, un exemplu de implicare, un partener activ în viața orașului și a comunității. Iar când acest efort este simțit de către oaspeți, parteneri sau colegi, satisfacția este dublă: facem ceea ce este corect și ceea ce contează pentru comunitatea din jurul nostru.
Care sunt atributele ce definesc acum experiența pentru oaspeți oferită de Novotel? Care considerați că sunt atuurile conferite pentru clienți în zonă / în Capitală?
Experiența oferită de Novotel este construită în jurul funcționalității, eficienței și adaptabilității, toate integrate într-un cadru modern și coerent, cu standarde internaționale clare. Ne adresăm oaspeților care își doresc servicii bine structurate, acces rapid la facilități relevante, dar și un echilibru între viața profesională și cea personală, chiar și în timpul unei călătorii.
Un atu important rămâne poziționarea strategică în centrul Bucureștiului, aproape de principalele puncte de interes economic, administrativ și cultural. În plus, standardele Accor în materie de calitate și igienă oferă predictibilitate și încredere, elemente esențiale pentru orice categorie de oaspeți.
Într-un oraș în plină transformare, ne poziționăm ca o alegere solidă și coerentă pentru clienții care caută valoare și stabilitate.
Care apreciați evoluția afacerilor în prima parte din 2025 comparativ cu 2024, care au fost / sunt principalele categorii de clienți target și ce preferă / solicită aceștia, după ani de transformări și provocări economice?
În prima jumătate a anului 2025, evoluția a fost stabilă, cu o ușoară creștere față de 2024, susținută în principal de reluarea dinamicii în zona corporate, revenirea evenimentelor internaționale și menținerea interesului pentru city-break-uri urbane.
Profilul principal de client rămâne mixt: business travel, segment MICE (meeting & events) și turism individual. Oaspeții au așteptări mai bine definite și își doresc servicii predictibile, standarde clare, procese simplificate și opțiuni flexibile. Preferințele nu s-au schimbat fundamental, dar contextul ultimilor ani a adus mai multă atenție la detalii: eficiență, igienă, conectivitate digitală și sustenabilitate.
Un element nou este creșterea ponderii deciziilor de cazare influențate de criterii ESG – clienții, fie persoane fizice, fie companii, întreabă activ despre certificări, politicile de mediu sau inițiativele de responsabilitate socială. În acest sens, standardele noastre ne poziționează corect în raport cu cererea actuală.
Cum vedeți evoluția și transformarea zonei din jurul hotelului, ce oportunități conferă și care sunt planurile dvs. pentru a diversifica / rafina servicii, experiențe, oferte pentru viitor?
Zona centrală a Bucureștiului continuă să evolueze dinamic, cu un mix tot mai divers de funcțiuni precum birouri, spații și evenimente culturale în aer liber, retail, restaurante, dar cu provocări legate de infrastructură, trafic și coerența dezvoltării urbane. În ciuda acestui context fragmentat, locația Novotel rămâne un avantaj competitiv, iar interesul pentru turism urban se menține constant.
Pentru noi, acest mediu creează oportunități clare: atragerea unui public activ, conectat, cu nevoi variate, și poziționarea hotelului ca punct de referință multifuncțional.
Lucrăm constant la rafinarea pachetelor de tip „urban escape” și „bleisure”, dezvoltăm formate adaptate segmentului MICE de nouă generație și evaluăm opțiuni pentru integrarea de soluții digitale și sustenabile în toate zonele de contact cu clientul.
Pe termen mediu, obiectivul este creșterea relevanței hotelului în ecosistemul local ca destinație versatilă, conectată la comunitate și la dinamica urbană.

Care sunt provocările de ordin managerial, cum vedeți evoluția pieței în ansamblu, cum poate sectorul turistic să fie sprijinit mai bine de către noii reprezentanți din politică, instituții sau entități partenere?
La nivel managerial, principalele provocări țin de adaptarea rapidă la un mediu economic instabil, presiunea costurilor operaționale și atragerea/retenția personalului calificat. În paralel, ne confruntăm cu un volum crescut de cerințe legate de sustenabilitate, digitalizare și personalizare a serviciilor, care necesită resurse consistente și o capacitate operațională flexibilă.
Piața se stabilizează, dar rămâne volatilă. Ritmul de creștere este influențat direct de contextul macroeconomic, predictibilitatea legislativă și nivelul de încredere al consumatorului. În acest sens, colaborarea între sectorul privat și autorități este esențială.
Turismul are potențial real de creștere, însă România nu dispune încă de o strategie coerentă de promovare. Lipsa unui birou național de promovare turistică, a unor politici publice dedicate și a investițiilor coordonate afectează competitivitatea pieței. Bucureștiul, în special, are nevoie de vizibilitate și de repoziționare strategică în regiune.
Sprijinul instituțional poate veni prin: facilitarea investițiilor, actualizarea cadrului legislativ, stimularea colaborării public-private și susținerea proiectelor de educație profesională în domeniul ospitalității. Soluțiile există. Este nevoie de voință, coerență și parteneriate reale.
Care sunt principalele obiective, priorități, pentru structurile asociative din care faceți parte, cum poate contribui industria pentru a-și crește impactul în regiunea CEE?
Structurile asociative și grupul internațional din care facem parte au ca obiectiv principal alinierea industriei ospitalității la tendințele internaționale privind sustenabilitatea, digitalizarea și standardizarea serviciilor. În plus, când vorbim despre hotelul nostru, Novotel, atât Accor, cât și proprietarul Essendi România urmăresc aceeași direcție strategică ESG, susținându-se reciproc în atingerea obiectivelor comune prin investiții responsabile și politici de control sistematizat.
În același timp, susținem activ inițiativele Federației FIHR și considerăm că întreaga industrie hotelieră ar trebui să se alinieze acestora, pentru a construi împreună un viitor sustenabil și coerent al ospitalității în România.
Regiunea CEE are un potențial semnificativ de creștere, dar pentru a deveni competitivă la nivel european este necesară o abordare integrată: campanii de promovare transnaționale, dezvoltarea infrastructurii turistice, atragerea investițiilor și, nu în ultimul rând, crearea unui cadru educațional modern pentru formarea forței de muncă din industrie.
Un alt obiectiv prioritar este creșterea capacității de reprezentare a sectorului în dialogul cu autoritățile. Industria turismului contribuie direct la economie și imaginea de țară, dar are nevoie de un cadru stabil, predictibil și de sprijin concret pentru a-și atinge potențialul în regiune.
România poate și trebuie să devină un partener activ în dezvoltarea turismului în Europa Centrală și de Est, cu accent pe sustenabilitate, inovație și adaptabilitate.