Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Universal Alloy și-a expus investițiile în fața ministrului economiei

UACE
UACE produce în Maramureș componente pentru avioane Airbus și Boeing | Foto: Vlad Duruș

O delegație a ministerului condus de Radu Miruță a avut o întrevedere cu conducerea fabricii din orașul maramureșean Tăuții-Măgherăuș.

„Am avut plăcerea de a-l primi în Maramureș pe Radu Miruță, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului. Imediat după aterizare, am mers la fabrica Universal Alloy Corporation Europe (UACE) din Tăuții Măgherăuș, unul dintre investitorii importanți și angajatorii de referință din județ.



Am discutat cu angajații și reprezentanții conducerii fabricii despre activitatea curentă, planurile de dezvoltare și viitoarele investiții pe care compania le are în vedere. Totodată, am analizat modalitățile prin care statul poate sprijini mediul economic local, astfel încât investițiile private să se poată dezvolta într-un cadru predictibil și favorabil.

Fabrica UACE reprezintă un exemplu de parteneriat solid între mediul de afaceri și autoritățile locale, contribuind la dezvoltarea economică a județului și la crearea de locuri de muncă stabile pentru maramureșeni”, a menționat vicepreședintele Consiliului Județean, Vlad Duruș.

Producție pentru Boeing, Airbus, Bombardier

UACE, companie cu 2.700 de angajați, investește 250 milioane euro în Tăuții-Măgherăuș, lângă Aeroportul Internațional Maramureș, într-un complex de producție, proiectare și mentenanță. Aceasta derula afaceri anuale de 1,5 miliarde de euro în 2024, cu un profit net de 12 milioane.

Societatea este controlată de grupul Montana Aerospace (Elveția), lider mondial al producătorilor de componente din aluminiu pentru industria aeronautică. UACE produce componente din aluminiu pentru industria aerospațială (profile extrudate, semifabricate, subansamble, cu tratamente termice, prelucrare CNC, tratamente de suprafață).

Producția este destinată unor clienți majori din aviație, cum ar fi Airbus, Boeing, Bombardier, Premium Aerotec. UACE a primit ajutor de stat de 37,2 milioane euro pentru investiția de la Tăuții-Măgherăuş. Aceasta va include centru de design, hale de producție pentru subansamble mari, cu transport aerian special.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
ZAC

Relația stat – antreprenor, dezbătută la Zilele Academice Clujene

Articolul următor

Cazarma Husarilor din Oradea va fi reabilitată cu fonduri RO-HU

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Câțcău
Citeste mai mult

Minicentura Dejului devine funcțională

Consiliul Județean (CJ) Cluj a terminat asfaltarea drumului care leagă localitățile Câțcău și Vad, rută ce funcționează ca…
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share