Compania americană de outsourcing Computer Generated Solutions (CGS) anunță pentru România o creștere de 12% a cifrei de afaceri în 2019, comparativ cu anul anterior, când au atins 245,9 milioane de lei, conform profit.ro.
Potrivit directorului general al CGS România, anul 2019 a însemnat pentru companie o creștere a business-ului datorată extinderii activității pe segmentele financiar, suport tehnic, dar și pe zona de telesales și channel enablement. „Astfel, am urmat strategia pe care ne-am propus-o, aducând în portofoliul companiei proiecte de o complexitate ridicată pentru a ne întări competitivitatea față de alte destinații de outsourcing din lume, precum Filipine sau India. De altfel, pe termen lung, ne dorim ca astfel de proiecte să reprezinte un procent tot mai mare raportat la întregul business din România”, a declarat Vladimir Sterescu, citat de profit.ro.
Potrivit datelor companiei, Computer Generated Solutions România a raportat anul trecut și o majorare cu 10% a volumelor de proiecte noi, cât și deja existente.
În ceea ce privește clienții companiei, Sterescu spune că aceștia provin, în mod egal, atât de pe piața locală, cât și din SUA sau zona EMEA.
Profit.ro mai scrie că anul trecut a însemnat pentru CGS România și creșterea personalului cu circa 350 de noi angajați. Astfel, în acest moment, compania se apropie, în toate cele șapte centre din România – București, Brașov, Sibiu, Târgu-Jiu, Mirecurea-Ciuc, Constanța și Galați – de 4.000 de angajați, dintre care doar 3% fac parte din management, restul fiind implicați direct în zona operațională, de deservire a proiectelor.