Investițiile de succes realizate pe parcursul celor patru mandate de către primarul Nicolae Moldovan, împreună cu echipa pe care o conduce, la nivelul orașului Beclean, printre care construirea de la zero a unei stațiuni balneoclimaterice, noul centru civic, modernizarea spitalului orășenesc sau refacerea infrastructurii școlare l-au determinat pe vicepremierul Vasile Dâncu să declare că se gândește să-l propună, pentru primarii din restul țării, drept un exemplu de bune practici. Despre modul cum un om harnic și priceput a reușit sa transforme un oraș cunoscut mai degrabă datorită cântecului – Drumul gării din Beclean, intr-un orășel cochet, cu față europeană, aflați în materialul de mai jos.
Reședință vreme de sute de ani a unei ramuri a familiei Bethlen, de aici și numele de Beclean, micul orășel de pe Someșul Mare a cunoscut după Revoluție, la fel ca marea majoritate a orașelor României, declinul economic cauzat de închiderea fabricilor care funcționau aici. Acest lucru avea să ia sfârșit în anul 2000, odată cu alegerea în funcția de primar al orașului a fizicianului, pe atunci în vârstă de 30 de ani, Nicolae Moldovan. Tânăr și dinamic, acesta a venit cu o nouă viziune asupra direcțiilor de dezvoltare a orașului.
Băile de milioane ale Becleanului
Prima oportunitate identificată de Moldovan a fost aceea de a exploata potențialul balneoclimateric a unei bălți sărate, situată în satul Figa, cartier al orașului, care a devenit deja un punct de referință pe harta turismului balneoclimateric din zonă și chiar din România. Proiectul Băilor Figa s-a concretizat în anul 2005 atunci când Nicolae Moldovan, susţinut de Consiliul Local Beclean, a venit cu ideea amenajării unui resort turistic în zona vechii exploatări de sare de la intrarea în satul Figa. Proiectul a primit finanţare din fonduri PHARE, în cadrul proiectului mai amplu „Creşterea valorii potenţialului balnear al lacurilor sărate din regiunea Nord-Vest”, derulat printr-un parteneriat al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Consiliul Judeţean Cluj şi Agenţia de Dezvoltare Nord-Vest. Proiectul a costat 6,2 milioane de euro, din care 1,8 milioane de euro au fost alocate staţiunii Băile Figa, restul mergând spre amenajarea Băilor Cojocna (lângă Cluj-Napoca) şi Dej. Turiştii au fost cât de poate de plăcut impresionaţi de potenţialul Băilor Figa, astfel încât, în 2010, anul inaugurării resortului, numărul total al vizitatorilor a trecut de 70.000, în 2011, numărul acestora a crescut spre 100.000, în 2013, 145.000 de turiști au vizitat Băile Figa, în timp ce anul trecut nu mai puțin de 200.000 de persoane au vizitat această stațiune, media fiind de peste 1.000 de turiști pe zi. Succesul acestui proiect s-a datorat și faptului ca Băile Figa beneficiază de o priveliște superbă, condițiile de cazare și agrement fiind la cele mai înalte standarde. “Staţiunea Băile Figa este aşezată într-o superbă depresiune înconjurată de păduri, într-un cadru natural deosebit. Priveliştea este una extrem de pitorească – eşti înconjurat doar de dealuri şi păduri, o mare de verdeaţă şi aer proaspăt în toiul verii. În plus, Complexul Balnear este o oază de sănătate, având în vedere că proprietăţile curative ale apei sărate şi a nămolului ce se găsesc aici sunt asemănătoare cu cele de la Techirghiol, după cum au constatat specialiştii. Turiştii au la dispoziţie numeroase facilităţi de relaxare şi de divertisment, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii, iar tarifele practicate în staţiune sunt foarte accesibile tuturor”, afirmă primarul din Beclean. În privinţa utilităţilor şi a serviciilor de care se vor putea bucura turiştii în acest an, pe lângă serviciile din complexul acoperit care cuprinde piscină cu apă dulce, jacuzzi, saună, sală de masaj, sală de fitness, cabinet medical, cei care ajung la Băile Figa vor avea la dispoziţie un bazin în aer liber, cu apă sărată, două bazine mari cu apă dulce, saună, plaje extinse cu umbrele şi şezlonguri, bazin rustic pentru băi de nămol, un lac cu apă sărată, un râu leneş cu colaci şi cu tobogan acvatic, aqualandul cu cele trei tobogane uriaşe, parc de joacă pentru copii, terenuri de sport (fotbal, tenis) cu gazon sintetic şi terase cu peste 1000 de locuri, un loc special amenajat pentru picnic precum şi alte facilităţi turistice.
Tobogan uriaș și traseu de schi fond
Mai mult, potrivit lui Nicolae Moldovan, anul acesta, primăria va pregăti și mai multe surprize turiștilor. Astfel, edilul a afirmat că în luna septembrie urmează să fie montat un tobogan de mari dimensiuni care va constitui o atracție specială pentru amatorii de adrenalină. De asemenea, chiar dacă o bună parte din bazine pot fi folosite și pe timpul anotimpului rece, edilul a afirmat că se gândește să ofere și alte atracții potențialilor vizitatori, urmând ca până iarna viitoare să fie amenajat și un traseu pentru schi fond. Totuși, edilul nu se oprește aici, acesta având în plan să dezvolte stațiunea și mai mult prin construirea unui centru SPA și a unor spații medicale care vor asigura funcționarea neîntreruptă a stațiunii pe tot timpul anului. Practic, când va fi gata, noul centru va găzdui facilități balneo-spa și de întreținere, spații pentru consultații, tratamente medicale și de agrement pentru adulți și copii, salină subterană artificială, restaurant, bar și spații de conferințe. Valoarea preconizată a investițiilor care urmează să fie realizate pentru construirea acestui centru se ridică la zece milioane euro, oficialitățile locale afirmând că este posibil ca lucrările să înceapă în cel mai scurt timp. Chiar dacă investițiile realizate la Băile Figa sunt cât se poate de benefice pentru bugetul orașului, nu doar administraţia locală și turiștii au beneficiat de avantajele acesteia ci și micii întreprinzători din Beclean, în ultimii ani au apărut nu mai puțin de 400 de cabane și pensiuni în imediata apropiere a stațiunii. Acestea, împreună cu o zonă de căsuţe de vacanţă, toate investiţii private, asigură în jur de 2000 de locuri de cazare pentru turişti.
Noul sezon inaugurat de Gabriela Szabo și Camelia Potec
Noul sezon la Băile Figa a fost deschis în 10 iunie, în acest an, siguranța turiștilor fiind asigurată de 30 de salvamari profesioniști care sunt calificați inclusiv pentru acordarea primului ajutor. Totodată, la inaugurare au fost prezente marile campioane ale României, atleta Gabriela Szabo și înotătoarea Camelia Potec. Multipla campioană mondială și olimpică la înot a participat, alături de zeci de copii la o probă de ștafetă, eveniment desfășurat în bazinul semi-olimpic inaugurat anul trecut, aceasta afirmând că este bucuroasă că oficialitățile locale sprijină copiii oferindu-le acestora abonamente la bazin, acest fapt oferind speranța că în viitorul apropiat vom avea înotători din Beclean la campionatele naționale sau internaționale de profil. Și Gabriela Szabo a participat activ la evenimentele prilejuite de inaugurarea noului sezon la Băile Figa, aceasta dând startul crosului, mai mult, aceasta a intrat și în cursă la proba de 2000 m.
Investiții de milioane în infrastructură
Chiar și așa, micul oraș de doar 12.000 de locuitori nu se mândrește doar cu investiția de la Băile Figa, edilul, care a câștigat cu un scor zdrobitor alegerile locale din 10 iunie, punându-și amprenta și pe alte proiecte edilitare importante, precum modernizarea centrului orașului, a spitalului orășenesc sau pe refacerea infrastructurii școlare din Beclean. Toate aceste proiecte îl transformă pe Moldovan într-unul dintre cei mai prolifici primari din România la capitolul accesărilor de fonduri pentru investiții, valoarea proiectelor demarate plasează Becleanul în topul orașelor sub 20.000 de locuitori din țară. Printre cele mai importante proiecte demarate în ultimii ani este și cel legat de modernizarea centrului orașului, lucrările contribuind substanțial la schimbarea percepției locuitorilor, dar și a turiștilor asupra imaginii Becleanului. Astfel, primăria a investit în modernizarea parcului prin realizarea de noi spații verzi, crearea de piste pentru biciclete, dar și amplasarea de coșuri de gunoi și bănci noi. Totodată, a fost instalat un sistem de iluminat modern, fiind realizat, de asemenea, și un loc de joacă pentru copii la standarde europene. Mai mult, autoritățile locale au modernizat şi zona din faţa restaurantului Bachus, unde a fost construită o fântână arteziană modernă, dar şi spaţiul din faţa Catedralei, prevăzut la rândul său cu fântâni arteziene, bănci şi piste pentru biciclişti. Un alt proiect important finalizat în ultimii ani a fost și blocul de locuințe ANL, 64 de familii beneficiind de aceste apartamente, edilul afirmând că prin acest proiect dorește să țină tinerii în oraș, aceștia urmând să contribuie decisiv la prosperitatea întregii comunități.
6.5 milioane euro pentru școli
Un alt proiect important de investiții care poartă semnătura lui Nicolae Moldovan este cel legat de refacerea infrastructurii școlare din Beclean prin modernizarea campusului de la Colegiul Național “Petru Rareș” și a Liceului Tehnologic “Henri Coandă”. Proiectul de aproape 6,5 milioane de euro, care beneficiază și de finanțare europeană, constă în extinderea infrastructurii școlare cu un corp nou de clădire, reabilitarea celor vechi, realizarea izolației termice și facilitarea accesului la procesul de învățământ a persoanelor cu dizabilități locomotorii, prin amenajarea de rampe și grupuri sanitare specifice. Astfel, în campus au fost reabilitate sălile existente, vor fi constuite 24 de săli noi, garsoniere pentru dascăli și elevi, un internat şi o cantină modernă. Totodată, a fost instalată o centrală termică proprie, au fost amenajate ateliere și laboratoare noi, curtea interioară și terenul de sport fiind, de asemenea, refăcute. Potrivit reprezentanților Primăriei Beclean, investiția vine în întâmpinarea nevoilor a aproximativ 1500 de persoane, dascăli şi elevi din Beclean şi din 12 comune învecinate care îşi desfăşoară activitatea în cele două unităţi de învăţământ. Pe de altă parte, oficialii primăriei afirmă că pe perioada verii vor obține circa 300.000 de lei din închirierea spațiilor de cazare din internat către turiștii care vizitează Băile Figa, bani care vor merge în bugetul comunității locale.
Spitalul din Beclean, printre cele mai moderne din țară
Dar poate unul dintre cele mai de impact proiecte demarate de către Primăria din Beclean în ultimii ani a fost cel legat de reabilitarea Spitalului Orășenesc, o investiție de 1,7 milioane de lei, bani care vin atât din fonduri locale cât și guvernamentale, vizând lucrări ample de refacere și modernizare a clădirii. Astfel s-a avut în vedere realizarea izolației termice a clădirii, refacerea acoperișului, dar și reabilitarea interioară şi exterioară a unităţii spitaliceşti. Investiția a vizat și dotarea saloanelor cu televizoare, dar și cumpărarea de aparatură nouă și echipamente medicale moderne. Totodată, au fost alocați bani și pentru modernizarea Ambulatoriului integrat al spitalului, consultațiile urmând să fie realizate în cele mai bune condiții.
Dezvoltarea economică susține cultura
Dezvoltarea economică din ultimii ani a generat interes și în ceea ce privește proiectele culturale în care se implică comunitatea locală, printre cele mai importante evenimente se numără Festivalul “Celtic Transilvania”, care se află la ediția a treia, în cadrul acestuia având loc activităţi interactive cu publicul, jocuri celtice, demonstraţii de luptă, expoziţii şi târguri, spectacol ecvestru – tir cu arcul călare şi show cu foc călare, degustare de mâncare celtică, poezie şi folk la foc. Un alt eveniment emblematic pentru Beclean este Festivalul ”Vânătoare la ceaun”, acesta reunind an de an echipele cele mai pricepute de bucătari specializați în pregătitul bucatelor vânătorești, din țară și străinătate.

Aflat în pragul depunerii jurământului pentru cel de-al cincilea mandat de primar, Nicolae Moldovan declară: ,,Pentru următoarea perioadă, prioritatea zero a Becleanului este implementarea proiectului pentru o centură ocolitoare, care este prinsă în Master Planul de transport național. Avem o mare provocare în față, o nouă etapă de accesare a fondurilor europene, cred că am atras 100 de milioane de euro prin toate proiectele derulate în acești ani. Vom demara lucrări ample de modernizare în toate cartierele oraşului, Beclenuţ, Valea Viilor, Rusu de Jos, Podirei, Coldău şi Figa, cu extinderi ale infrastructurii de alimentare cu apă şi canalizare, asfaltări ale străzilor, trotuare, podeţe, modernizări ale şcolilor şi grădiniţelor de cartier.Vrem să începem izolarea termică a blocurilor, a instituțiilor, sunt foarte mulți bani pentru acest lucru. Avem apoi proiectul pistelor de biciclete, peste 30 de km, în parc e numai ”rețeaua de distribuție”, vor fi spre gară, spre Băile Figa, spre ieșirile din oraș. Pistele de biciclete vor da un alt design orașului, o nouă coloratură. Mai avem ca proiect transportul ecologic de la Beclean la Băile Figa, iar acel centru de sănătate și spa de la Băile Figa este un alt proiect așteptat, care va asigura băilor un statut de staţiune turistică permanentă. O altă provocare pentru noul mandat – parcarea etajată, care este deja pe SEAP, avem deja locația, proiectul, începem de anul acesta. Un centru multifuncțional ne mai dorim, care să aibă și o sală de cinema, una de biliard, una pentru pensionari, o sală mare cu scenă. Vom realiza o reţea de iluminat ecologic în oraş şi alte proiecte de infrastructură locală, care vor aduce beneficii pentru întreaga comunitate. Va fi un moment de cotitură în ceea ce va însemna dezvoltarea orașului în continuare. Sunt încă multe de făcut, ne stau în față noi provocări”.
de Augustin STANCIU
Citește și:
Premierul Bolojan și Nokian Tyres analizează noi oportunități de dezvoltare în România
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a primit luni, 17 noiembrie 2025, la Palatul Victoria, delegația Nokian Tyres condusă de…
17 noiembrie 2025
Businessmenii din Insulele Britanice s-au întâlnit la sediul Betfair Cluj
Asociația de Afaceri România-Irlanda (RIBA) a găzduit un eveniment de networking la Cluj-Napoca, reunind 100 de invitați din…
17 noiembrie 2025
Rezultate bune pentru studenții orădeni la „Student Design & Manufacturing Competition 2025”
Ediția a V-a a competiției naționale dedicată studenților s-a desfășurat la Universitatea din Oradea. Universitatea din Oradea a…
17 noiembrie 2025
Clujul pregătește “armata” seniorilor digitali
Peste 300 de vârstnici din oraș au deprins cunoștințe de navigare pe internet, securitate cibernetică (CS), shopping și…
17 noiembrie 2025
Tinere talente în bucătărie: Magia culinară care a cucerit Festivalul „D’ale porcului”
Cea de-a doua zi a Festivalului–concurs „D’ale porcului” s-a desfășurat duminică, 16 noiembrie 2025, într-o atmosferă animată, în…
16 noiembrie 2025
Proiectele majore ale Aro Palace, dezvăluite acționarilor Transilvania Investments
Compania brașoveană Transilvania Investments a organizat Ziua Investitorului, care a avut loc la Hotelul Aro Palace. Managementul companiei…
16 noiembrie 2025
Sălajul, premiat la Topul Național al Firmelor Private
Mai multe societăți din județ au fost premiate la gala organizată la Ateneul Român de către Confederația Patronală…
16 noiembrie 2025
Campionii gustului tradițional, în duel la Festivalul „D’ale Porcului” 2025
Adevărații campioni la Turneul Campionilor de la Festivalul-Concurs „D’ale Porcului”, ediția a XII-a, desfășurat în 15 și 16…
15 noiembrie 2025
Investiții
De la lohn la leadership tehnologic – Regiunea Nord-Vest a României, pol al cooperării româno-germane
România a cunoscut o dezvoltare economică remarcabilă în ultimele două decenii. Totul a început treptat, odată cu demararea…
17 noiembrie 2025
Premierul Bolojan și Nokian Tyres analizează noi oportunități de dezvoltare în România
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a primit luni, 17 noiembrie 2025, la Palatul Victoria, delegația Nokian Tyres condusă de…
17 noiembrie 2025
TECHconnect 2025. Lupta costului per piesă și de ce România nu poate face transferul la industria „5.0”
Diferența de cost per piesă dintre China, SUA și Europa s-a lărgit. Europa se confruntă cu fragmentare tehnologică,…
17 noiembrie 2025
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Rețele Electrice Banat investește masiv în digitalizare în Caraș-Severin
Rețele Electrice Banat, parte a grupului PPC România, a demarat un program amplu de investiții pentru modernizarea infrastructurii…
13 noiembrie 2025
Sonaca a inaugurat o hală de producție și a creat 160 de noi locuri de muncă
În urma semnării a trei contracte cu Airbus, Sonaca, unul dintre liderii globali ai industriei aerospațiale, își dublează…
13 noiembrie 2025
PORR Construct și CJ Bihor au semnat contractul pentru pasajul rutier peste linia de tram-tren
Miercuri, 12 noiembrie 2025, la sediul Consiliului Județean Bihor, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția unui…
12 noiembrie 2025
Duval Furniture – tradiție, inovație și viziune made in Bihor
În spatele brandului „Duval Furniture”, cunoscut pentru scaunele și mesele elegante și personalizate din lemn, se află doi…
10 noiembrie 2025
Infrastructură
Sălăjenii vor circula pe autostradă până la Viena
Anul viitor va fi dat în trafic tronsonul Nușfalău – Borș al Autostrăzii Transilvania (A3), susține deputatul Lucian…
15 noiembrie 2025
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Rețele Electrice Banat investește masiv în digitalizare în Caraș-Severin
Rețele Electrice Banat, parte a grupului PPC România, a demarat un program amplu de investiții pentru modernizarea infrastructurii…
13 noiembrie 2025
PORR Construct și CJ Bihor au semnat contractul pentru pasajul rutier peste linia de tram-tren
Miercuri, 12 noiembrie 2025, la sediul Consiliului Județean Bihor, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția unui…
12 noiembrie 2025
Dimex 2000 și Kareol Serv reabilitează rețeaua de apă-canal a Băii Mari
Cele două companii de construcții vor acționa pe străzile Coșbuc, Silviculturii și Anton Pann din municipiul maramureșean. În…
12 noiembrie 2025
Conexiunea dintre Maramureș și autostrăzile Europei costă 1 miliard de euro. Cum arată traseul final
Proiectul Drumului Expres (DEx) Baia Mare – Satu Mare a primit aviz favorabil din partea Companiei Naționale de…
7 noiembrie 2025
Apare a doua bucată de autostradă funcțională în Sălaj
Mobilizarea pe șantierul secțiunii Zimbor – Poarta Sălajului a Autostrăzii Transilvania (A3) este una bună, apreciază șeful CNAIR,…
7 noiembrie 2025
Topul constructorilor de drumuri Bihor: Drum Asfalt, lider incontestabil!
Drum Asfalt, parte a Grupului Selina, și-a reconfirmat poziția de lider, clasându-se pe primul loc la categoria Întreprinderi…
5 noiembrie 2025
Turism
Tinere talente în bucătărie: Magia culinară care a cucerit Festivalul „D’ale porcului”
Cea de-a doua zi a Festivalului–concurs „D’ale porcului” s-a desfășurat duminică, 16 noiembrie 2025, într-o atmosferă animată, în…
16 noiembrie 2025
Proiectele majore ale Aro Palace, dezvăluite acționarilor Transilvania Investments
Compania brașoveană Transilvania Investments a organizat Ziua Investitorului, care a avut loc la Hotelul Aro Palace. Managementul companiei…
16 noiembrie 2025
Campionii gustului tradițional, în duel la Festivalul „D’ale Porcului” 2025
Adevărații campioni la Turneul Campionilor de la Festivalul-Concurs „D’ale Porcului”, ediția a XII-a, desfășurat în 15 și 16…
15 noiembrie 2025
Operatorii din turismul românesc fac echilibristică între afaceri și politică
Foști membri ai Guvernului României dau vina pe cei actuali pentru prăbușirea acestui sector până pe ultimul loc…
14 noiembrie 2025
Pe urmele Marii Uniri, la Arad – orașul unde s-a scris istoria României moderne
Circuitul turistic al clădirilor Marii Uniri a fost recunoscut oficial drept rută cultural-turistică de către Ministerul Economiei, Digitalizării,…
13 noiembrie 2025
Darius Mârza: “Am creat Wonderland prin 400 de tranzacții imobiliare”
Fondatorul celui mai mare complex turistic din Ardeal, deținător al unui business de 150 milioane € pe Dealul…
11 noiembrie 2025
Visit Timiș a devenit membru oficial în una dintre cele mai importante rețele de promovare a turismului global
Visit Timiș a devenit membru oficial în una dintre cele mai importante rețele de promovare a turismului global,…
10 noiembrie 2025
Vinul, legenda și renașterea unei metropole a Transilvaniei sub ochii lui Turrepitz
Weinfest Mediaș Schmecker 2025
9 noiembrie 2025
Educație
Rezultate bune pentru studenții orădeni la „Student Design & Manufacturing Competition 2025”
Ediția a V-a a competiției naționale dedicată studenților s-a desfășurat la Universitatea din Oradea. Universitatea din Oradea a…
17 noiembrie 2025
Tinere talente în bucătărie: Magia culinară care a cucerit Festivalul „D’ale porcului”
Cea de-a doua zi a Festivalului–concurs „D’ale porcului” s-a desfășurat duminică, 16 noiembrie 2025, într-o atmosferă animată, în…
16 noiembrie 2025
Campionii gustului tradițional, în duel la Festivalul „D’ale Porcului” 2025
Adevărații campioni la Turneul Campionilor de la Festivalul-Concurs „D’ale Porcului”, ediția a XII-a, desfășurat în 15 și 16…
15 noiembrie 2025
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Pe urmele Marii Uniri, la Arad – orașul unde s-a scris istoria României moderne
Circuitul turistic al clădirilor Marii Uniri a fost recunoscut oficial drept rută cultural-turistică de către Ministerul Economiei, Digitalizării,…
13 noiembrie 2025
Proiectul „MERIT”, un pas important pentru medicina orădeană
Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea, în parteneriat cu instituții din Ungaria, a lansat proiectul…
13 noiembrie 2025
Românii se răzgândesc: munca în străinătate nu mai e visul de altădată
Tot mai puțini români vor să lucreze în afara țării. Aplicările pentru job-urile din străinătate au ajuns la…
13 noiembrie 2025
Viitorul liderilor umani se scrie acum, la The Human Shift Oradea
Leadership-ul se rescrie la Oradea: acolo unde tehnologia accelerează deciziile, iar oamenii le dau sens. Într-o lume în…
10 noiembrie 2025



