Dezvoltatorul imobiliar Zacaria a semnat unul dintre cele mai mari contracte de închiriere pentru un spațiu industrial din 2017 din Sibiu, cu compania germană Kuka Systems, care își va extinde activitatea în România. Noul spațiu de producție Kuka, de peste 10.000 mp, situat în Network Industrial Park din zona de Est a orașului, este un proiect built-to-suit.
Prima clădire din cel mai mare parc din Sibiu dezvoltat de Zacaria a fost proiectată conform specificațiilor și nevoilor Kuka Systems, în contextul în care compania germană își dublează producția și numărul de angajați din România. Network Industrial Park, situat într-o poziție strategică în Zona Industrială de Est a Sibiului, la doar 300 metri de intrarea pe autostrada A1 Sibiu-Nădlac, ocupă în total 87.000 metri pătrați, suprafața construită fiind de 46.000 metri pătrați.
Primul modul de 10.700 metri pătrați, din care peste 8.700 metri pătrați au destinația spațiu industrial și 2.000 metri pătrați sunt destinați birourilor, va fi predat la cheie către Kuka Systems în luna iulie 2018. Investitorul german are în vedere o extindere în aceeași locație cu încă 10.000 metri pătrați, cu predare în 2019, ajungând la o suprafață totală de 20.000 metri pătrați.
“Suntem bucuroși de încrederea pe care noul nostru client ne-a acordat-o și credem că un motiv decisiv a fost flexibilitatea noastră vizavi de nevoile clienților și maniera personalizată în care abordăm fiecare proiect build-to-suit. Această mutare a sediului companiei Kuka Systems reprezintă un semn că industria din Sibiu are un ritm de creștere sănătos și este din ce în ce mai competitivă. Deși forța de muncă a devenit o resursă limitată în zonă, am creat condițiile necesare clientului nostru pentru ca acesta să ofere un spațiu de muncă atractiv, care include, printre altele, acces facil la mijloacele de transport în comun, parcări generoase în interiorul parcului, spații de birouri funcționale și în același timp confortabile, spațioase și luminoase”, a declarat Emilia Țepeș, Director Național de Vânzări Zacaria.
“Sibiul s-a dovedit a fi locația potrivită pentru KUKA SYSTEMS. Firma a început în 2011 cu 4 angajați, pentru ca mai apoi numărul să crească la 280, angajați care lucrează în locația respectivă și peste tot în lume. Excelentul amplasament geografic în România și Europa, proximitatea față de aeroport și potențialul țării, fac din Sibiu o locație a grupului Kuka care se va dezvolta foarte bine și în viitor”, a declarat Torsten Jörges, CFO Kuka Systems SRL.
În ceea ce privește restul de aproximativ 26.000 metri pătrați de spații industriale din cadrul Network Industrial Parc, care va fi finalizat la sfârșitul anului 2018, dezvoltatorul imobiliar Zacaria se află în negocieri avansate cu mai mulți clienți strategici interesați să își extindă afacerile. În urma încheierii contractelor de închiriere, fiecare modul va fi personalizat în funcție de specificațiile clientului și amenajat complet.
Dezvoltatorul imobiliar Zacaria a început prin a-și crea o reputație solidă în perioada 2009-2014, prin revitalizarea unor zone industriale abandonate sau subdezvoltate din țară. Ulterior, și-a consolidat poziția prin construcția unor parcuri industriale clasa A, creând astfel noi oportunități pentru companiile aflate în expansiune. Network Industrial Park din Sibiu este cel mai nou și, totodată, cel mai mare proiect al companiei pornit de la zero, pe fosta platforma BMR din Sibiu.
Zacaria, parte a grupului internațional Alf Mizzi & Sons, fondat în Malta în urmă cu mai bine de 100 de ani, oferă spații industriale la cheie din 2009. Portofoliul companiei cuprinde peste 300.000 metri pătrați de suprafațe pentru închiriere, atât industriale cât și birouri, în 6 orașe din România: Sibiu, Craiova, Alba Iulia, Oradea, Arad și Cisnădie. Zacaria continuă să își dezvolte proiectele industriale prin achiziționarea de hale și terenuri în diferite orașe din țară. În ultimul timp, dezvoltatorul imobiliar se concentrează pe proiecte built-to-suit, care oferă soluții personalizate după nevoile fiecărui client, locații strategice și standarde înalte de calitate, suprafețele modulelor închiriate variind între 200 și peste 30.000 metri pătrați.
Kuka Systems SRL Sibiu face parte din Grupul Kuka Systems, unul dintre principalii furnizori de servicii de inginerie mondială și producători de sisteme automate de producție flexibile, pentru industria automotive, aerospațială și energetică. Compania KUKA Systems a fost înființată în Sibiu în urmă cu 6 ani, timp în care cifra de afaceri s-a mărit de aproximativ 10 ori, iar numărul angajaților a ajuns la 280 de persoane.
Citește și:
Constructorii de la Avril încep lucrul la Piața Dumbrava Nord
Piața agroalimentară a cartierului din municipiul Zalău va fi modernizată printr-un contract de 1,5 milioane € pe Programul…
29 octombrie 2025
Cercetătorii Universității din Oradea – Medalia de aur la „Salonul Inovării și Cercetării UGAL INVENT” 2025
În perioada 23 – 24 octombrie 2025, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, s-a desfășurat cea de-a VII-a ediție…
29 octombrie 2025
Adriana Sohodoleanu și Cosmin Dragomir lansează o nouă carte de bucate
„Sărut-mâna pentru masă! Carte de(spre) bucate” de Adriana Sohodoleanu și Cosmin Dragomir, lansată pe 3 noiembrie la București.…
29 octombrie 2025
Tiger Someș a achiziționat una dintre cele mai performante tehnologii din lume
Investiția realizată de fabrica din Dej constă într-o mașină de tipar flexografic de ambalaje din carton și hârtie…
29 octombrie 2025
Dumitru Chisăliță renunță la mandatul de președinte al CA Romgaz
Dumitru Chisăliță a anunțat în această dimineață că renunță la mandatul de președinte al Consiliului de Administrație al…
29 octombrie 2025
Banca Regională pentru Alimente Cluj, soluția pentru reducerea risipei alimentare
După 17 ani de muncă în mediul financiar, Codruța Vidrașcu și-a luat o jumătate de an sabatic, însă…
29 octombrie 2025
Silicon Valea. Casele centenare care prind suflet
Investitori români stabiliți în SUA s-au alăturat unei familii de întreprinzători care în pandemie a dat confortul Clujului…
28 octombrie 2025
Investiții
Ungaria aduce cele mai multe firme în Bihor, Olanda cei mai mulți bani
Datele Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Bihor arată că la 30.06.2025 în județul Bihor erau înregistrate 5.254…
27 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Revoluție verde la Seleuș – Arad: adio lemne, bun venit energiei verzi!
Seleuș, prima comună din România care renunță la încălzirea pe lemne. O centrală pe biogaz va asigura căldura…
24 octombrie 2025
Ionuț Țața și Iceberg+ catalizează inovația în mobilitate urbană la Timișoara prin inVest Accelerator Demo Day
Ecosistemul de inovare și business din Regiunea Vest a fost în centrul atenției pe 22 octombrie, la Timișoara,…
23 octombrie 2025
Viitorul e verde! Workshop pe energie regenerabilă la Oradea Arena
Energia verde a fost subiectul central al unui workshop desfășurat miercuri, 22 octombrie 2025, la Oradea Arena, în…
22 octombrie 2025
Locuri de muncă verzi și colaborare româno-maghiară la Oradea Arena
Aproape 700 de locuri de muncă, dintre care majoritatea în domeniul energiilor regenerabile, au fost oferite miercuri, 22…
22 octombrie 2025
S-a semnat contractul pentru construcția Drumului Expres Oar–Satu Mare
„Someș Expres” va fi construit de Construcții Erbașu și va lega municipiul Satu Mare de frontiera cu Ungaria.…
21 octombrie 2025
Pâncota–Buteni, drumul care deschide Aradul spre turism și investiții
Consiliul Județean Arad se pregătește să finalizeze modernizarea drumului județean Pâncota–Târnova–Buteni, una dintre cele mai importante investiții în…
21 octombrie 2025
Infrastructură
S-a semnat contractul pentru construcția Drumului Expres Oar–Satu Mare
„Someș Expres” va fi construit de Construcții Erbașu și va lega municipiul Satu Mare de frontiera cu Ungaria.…
21 octombrie 2025
Pâncota–Buteni, drumul care deschide Aradul spre turism și investiții
Consiliul Județean Arad se pregătește să finalizeze modernizarea drumului județean Pâncota–Târnova–Buteni, una dintre cele mai importante investiții în…
21 octombrie 2025
Pasajul Oșorhei, aproape gata: o gură de oxigen pentru traficul Oradea – Cluj
Veste bună pentru șoferii care tranzitează cea mai aglomerată porțiune de drum din Bihor: lucrările la pasajul suprateran…
17 octombrie 2025
Șeful CNIR a luat pulsul lucrărilor pe lotul Chiribiș – Biharia din A3 – Transilvania
Directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor…
10 octombrie 2025
Constructorii de la Aedificium deschid șantier după șantier
Proiectele în care este implicată compania clujeană de construcții sunt poziționate în județele Brașov, Hunedoara, Timiș, dar și…
9 octombrie 2025
Aeroportul Internațional Sibiu – primul aeroport din România pe care devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) la controlul de frontieră
Începând de duminică, 12 octombrie 2025, ora 10:30, la Aeroportul Internațional Sibiu devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES…
9 octombrie 2025
Sofia Alves – director DG Regio: „Oradea și Bihorul, modele europene de dezvoltare”
Sofia Alves, director în cadrul Direcției Generale Politică Regională și Urbană (DG REGIO) a Comisiei Europene, a vizitat…
8 octombrie 2025
PORR Construct avansează rapid pe drumul către viitorul aquapark Sânmartin
PORR Construct a ajuns la un stadiu de 55% cu lucrările la drumul ce va lega Inelul Rutier…
7 octombrie 2025
Turism
Silicon Valea. Casele centenare care prind suflet
Investitori români stabiliți în SUA s-au alăturat unei familii de întreprinzători care în pandemie a dat confortul Clujului…
28 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Pâncota–Buteni, drumul care deschide Aradul spre turism și investiții
Consiliul Județean Arad se pregătește să finalizeze modernizarea drumului județean Pâncota–Târnova–Buteni, una dintre cele mai importante investiții în…
21 octombrie 2025
Hotel Mercure, cea mai importantă investiție în turism realizată în Alba Iulia după Revoluție
Construcția primului hotel afiliat internațional din orașul Marii Uniri a depășit 10,5 milioane de euro Mercure Alba Iulia,…
20 octombrie 2025
Invitație Visit Timiș: concert în peșteră
Dacă în ultimele săptămâni v-am trimis pe la diferite târguri de gastronomie din Timiș, duminica aceasta luăm o…
17 octombrie 2025
Încă un pas spre construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”
Șase asocieri de firme au depus oferte pentru construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”, o investiție majoră de circa…
17 octombrie 2025
Oradea a intrat în circuitul artei contemporane europene cu NOCA
Oradea marchează un moment definitoriu în evoluția sa culturală prin inaugurarea NOCA (New Oradea Contemporary Art), primul centru…
16 octombrie 2025
Oradea dă tonul în business networking: BNI Varadinum stabilește un nou record național
Cu 62 de membri la nivel Platinum și peste 400 de antreprenori prezenți la gală, noul grup BNI…
16 octombrie 2025
Educație
Cercetătorii Universității din Oradea – Medalia de aur la „Salonul Inovării și Cercetării UGAL INVENT” 2025
În perioada 23 – 24 octombrie 2025, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, s-a desfășurat cea de-a VII-a ediție…
29 octombrie 2025
Adriana Sohodoleanu și Cosmin Dragomir lansează o nouă carte de bucate
„Sărut-mâna pentru masă! Carte de(spre) bucate” de Adriana Sohodoleanu și Cosmin Dragomir, lansată pe 3 noiembrie la București.…
29 octombrie 2025
UMF Cluj Technology Transfer Days 2025 – UMF „Iuliu Hațieganu” promovează inovația cu aplicabilitate reală în sănătate
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca organizează, în perioada 29-30 octombrie 2025, cea de-a patra ediție…
28 octombrie 2025
Cursuri digitale gratuite pentru profesioniștii din construcții și arhitectură
Proiectul „Competențe digitale pentru DEzvoltarea IMM-urilor 2.0”, derulat de Camera de Comerț și Industrie (CCI) Bihor, pregătește specialiștii…
28 octombrie 2025
Aura Cadiș, Montessori: “Finalizăm campusul în doi ani”
Zonele de echitație și sere ale megacampusului educațional de 20 milioane € – cu piscină, sală de escaladă,…
27 octombrie 2025
Cercetare UBB: știrile false influențează percepția asupra brandurilor
O echipă de cercetători de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai a…
27 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Granzii instalațiilor iau cu asalt Universitatea Tehnică
Honeywell, Daikin, Geberit sau Nibe sunt brandurile care se arată dispuse să pună la bătaie cele mai performante…
23 octombrie 2025



