Într-un interviu acordat revistei Transilvania Business, Alexandru Șeremet, PR Manager BMW România, ne vorbește despre aniversarea BMW, conceptul „Vision Next 100” și perspectiva pentru activitatea și vânzările pentru anul curent.
Ce înseamnă din perspectiva BMW Vertrieb Salzburg GmbH – Sucursala București aniversarea celor 100 de ani de activitate globală?
Istoria companiei este la fel de valoroasă pentru BMW Group România ca oriunde în lume. Aceasta înseamnă că, odată cu achiziţia unui model al mărcilor noastre, clientul intră într-o familie unică, alături de oameni dedicaţi tehnologiei, cu pasiune pentru motorsport, care au curajul să inoveze şi să transforme prin design. Istoria umanizează mărcile noastre, le dă substanţă şi valoare.
În acelaşi timp, cei 100 de ani ai BMW stau sub semnul transformării şi al reinventării companiei. În 100 de ani, BMW Group a fost, pe rând, producător de motoare de avion, motociclete, automobile, urmând ca după război să treacă de la automobile de lux, la bubble-cars, maşini accesibile şi, în final, automobile premium sportive.
De fiecare dată, compania a găsit resurse să se reinventeze, să descopere noi oportunităţi în piaţă şi să deschisă noi segmente, aşa cum a făcut-o, de fiecare dată, cu modele M, X sau, acum, cu BMW i, cu noul MINI sau actuala generaţie de modele Rolls-Royce. Într-un mediu competitiv, care evoluează deosebit de rapid datorită tehnologiei, capacitatea de reinventare, de transformare este esenţială şi istoria a arătat că aceasta este o trăsătură definitorie a mărcii.
Care este acum perspectiva pentru activitatea și vânzările în România?
Avem un început puternic în piaţă şi avem un impuls puternic de imagine prin noul BMW Seria 7, noua gamă de modele plug-in hybrid şi debutul în România al BMW i. Pentru primele două luni ale anului am înregistrat un plus de 50% pentru livările de modele BMW şi 20% pentru MINI.
Ce reprezintă concepul „Vision Next 100”?
BMW Group a ales ca aniversarea de 100 de ani a companiei să fie dedicată viitorului, să nu rămână o privire contemplativă spre trecut. Şi a ales să ilustreze asta printr-un concept car pe măsură – BMW VISION NEXT 100. Acest proiect ilustrează modul în care BMW se pregătește pentru viitor.
Viziunea companiei este una în care inteligenţa artificială ajută conducătorul auto pentru o experienţă completă de condus, în care noile materiale şi tehnici de producţie, precum printarea 3D, deschid noi oportunităţi de expresie şi design, în care condusul autonom suţine şi poate elibera, dar experienţa emoţională a condusului rămâne definitorie pentru marcă.
Ce mesaj transmiteți clienților/fanilor BMW?
Dorim să le mulţumim fanilor şi clienţilor mărcii că sunt alături de noi, fără ei BMW nu ar exista. Încercăm să răspundem pasiunii lor cu pasiunea noastră.
Scurt istoric BMW în România
După căderea comunismului, BMW a reintrat pe piața auto din România prin deschiderea primului centru BMW Automobile Bavaria în anul 1994, la Brașov. În anul 1995, se deschidea prima reprezentanță BMW în București, la World Trade Plaza, iar în anul 2007 BMW a intrat pe piața auto din România ca importator oficial sub numele de BMW Vertrieb Salzburg GmbH – sucursala București, companie deținută în totalitate de marca bavareză din Munchen. Din BMW Group mai fac parte alte două mărci premium emblematice: MINI și Rolls-Royce.
Citește și:
Redescoperă Timișul – Râu de amintiri, valuri de respect la Lugoj
Polițiștii din Lugoj au demonstrat din nou că implicarea în viața comunității nu se oprește la atribuțiile din…
13 iulie 2025
Sistem modern de endoscopie digestivă la Spitalul din Reşiţa
Un sistem de endoscopie digestivă, de ultimă generaţie, a intrat în dotarea secţiei de Gastroenterologie a Spitalului Judeţean…
13 iulie 2025
Topul înscrierilor timpurii la UBB: 1. Psihologie, 2. Drept, 3. Economice
Numărul candidaților din prima zi a admiterii la facultățile universității din Cluj este aproape dublu față de anul…
11 iulie 2025
Top 25 de companii din Transilvania și Banat în funcție de cifra de afaceri
Primele 25 de companii din regiunile de dezvoltare Vest, Nord – Vest și Centru au o cifră de…
11 iulie 2025
Băile Cojocna, „resuscitate” în stațiune balneară
Baza de tratament subdimensionată necesită intervenții consistente, restaurantul este utilizat doar parțial, iar clădirea hotelului a funcționat foarte…
11 iulie 2025
Atmosferă istorică la Timișoara: Festivalul Medieval al Castelului Huniade te poartă înapoi în timp, printre cavaleri și domnițe
Festivalul Medieval al Castelului Huniade are loc între 11–13 iulie și aduce în prim plan cavaleri, ateliere, muzică…
11 iulie 2025
Când va fi gata construcția celui mai mare aquapark din Nord – Vestul României
Cel mai mare aquapark din Nord – Vestul țării se va construi între stațiunile Băile Felix și Băile…
11 iulie 2025
13 ani pentru primul drum expres de Cluj
Cea dintâi șosea cu acest regim din județ, DEx 4, a devenit funcțională, însă fără soluționarea optimă a…
10 iulie 2025
Investiții

Opt oferte pentru construirea pasajelor pietonale subterane de pe Centura Oradea
Interes crescut din partea firmelor de construcții pentru una dintre cele mai importante investiții în infrastructura pietonală a…
10 iulie 2025
Oportunități de investiții în Bihor: licitații deschise pentru PSI în cinci orașe
Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) a demarat procesul de licitație publică pentru concesionarea de parcele în cele…
10 iulie 2025
inVest organizează la Timișoara un Speed Beer-a-thon
Evenimentul are loc în această seară la CoWork Timișoara, cu începere de la ora 18. Sunt așteptați antreprenori…
10 iulie 2025
Pasajul Oșorhei: Începe turnarea betonului pe cel mai aglomerat drum din Bihor
Pas important în construcția unuia dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din județul Bihor. Miercuri, 9 iulie…
9 iulie 2025
Memorandum de Colaborare între Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad
Biroul de Afaceri Externe al Provinciei Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad au semnat, miercuri, 9 iulie 2025,…
9 iulie 2025
Pod peste continente: Arad și Hainan sărbătoresc 25 de ani de înfrățire
Un sfert de secol de cooperare, schimb de bune practici și solidaritate reciprocă. Relația dintre Județul Arad și…
9 iulie 2025
Infrastructură
13 ani pentru primul drum expres de Cluj
Cea dintâi șosea cu acest regim din județ, DEx 4, a devenit funcțională, însă fără soluționarea optimă a…
10 iulie 2025
Opt oferte pentru construirea pasajelor pietonale subterane de pe Centura Oradea
Interes crescut din partea firmelor de construcții pentru una dintre cele mai importante investiții în infrastructura pietonală a…
10 iulie 2025
Oportunități de investiții în Bihor: licitații deschise pentru PSI în cinci orașe
Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) a demarat procesul de licitație publică pentru concesionarea de parcele în cele…
10 iulie 2025
ARL Cluj montează grinzile de la Pasajul Italsofa
Administrația județeană susține că nu se lucrează concomitent și la Pasajul Văcarilor din Baia Mare pentru a nu…
9 iulie 2025
Pasajul Oșorhei: Începe turnarea betonului pe cel mai aglomerat drum din Bihor
Pas important în construcția unuia dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din județul Bihor. Miercuri, 9 iulie…
9 iulie 2025
Memorandum de Colaborare între Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad
Biroul de Afaceri Externe al Provinciei Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad au semnat, miercuri, 9 iulie 2025,…
9 iulie 2025
Pod peste continente: Arad și Hainan sărbătoresc 25 de ani de înfrățire
Un sfert de secol de cooperare, schimb de bune practici și solidaritate reciprocă. Relația dintre Județul Arad și…
9 iulie 2025
Noul prefect al Clujului: “Mulți investitori importanți vor să vină aici”
Cinci companii din domeniile automotive, construcții de mașini, farmaceutic sau industria ospitalității au solicitat informații despre terenurile disponibile…
8 iulie 2025
Turism
Băile Cojocna, „resuscitate” în stațiune balneară
Baza de tratament subdimensionată necesită intervenții consistente, restaurantul este utilizat doar parțial, iar clădirea hotelului a funcționat foarte…
11 iulie 2025
7 lucruri care nu trebuie să lipsească din bagajul pentru plajă
Sosirea sezonului cald marchează momentul perfect pentru planuri la mare, zile relaxante sub soare și ieșiri pe nisip.…
11 iulie 2025
Atmosferă istorică la Timișoara: Festivalul Medieval al Castelului Huniade te poartă înapoi în timp, printre cavaleri și domnițe
Festivalul Medieval al Castelului Huniade are loc între 11–13 iulie și aduce în prim plan cavaleri, ateliere, muzică…
11 iulie 2025
Când va fi gata construcția celui mai mare aquapark din Nord – Vestul României
Cel mai mare aquapark din Nord – Vestul țării se va construi între stațiunile Băile Felix și Băile…
11 iulie 2025
Andreea Marinescu: „Hotelul modern trebuie să fie un spațiu viu, sustenabil și relevant pentru comunitate”
“Ne dorim să fim mai mult decât o destinație de cazare. Vrem să fim o alegere conștientă, un…
10 iulie 2025
Târgul de Turism al României – Ediția de Toamnă
Cel mai mare târg de turism are loc la ROMEXPO! După succesul remarcabil al ediției din februarie, care…
8 iulie 2025
Megaproiect de 25 milioane € la Salina Turda. “Să evităm un dezastru ca la Praid”
Municipalitatea cere statului bani pentru lucrări urgente de punere în siguranță și consolidare pentru obiectivul care atrage anual…
7 iulie 2025
Peste 260.000 de pasageri în semestruI I 2025 și noi rute ce deschid orizonturi
În primele șase luni ale anului 2025, Aeroportul Internațional Sibiu a fost alegerea a 260.234 de călători, față…
7 iulie 2025
Educație
Topul înscrierilor timpurii la UBB: 1. Psihologie, 2. Drept, 3. Economice
Numărul candidaților din prima zi a admiterii la facultățile universității din Cluj este aproape dublu față de anul…
11 iulie 2025
Universitatea Babeș-Bolyai va sprijini tinerii cercetători în DeepTech
Instituția clujeană de învățământ superior participă la un proiect finanțat prin programul Horizon Europe al Uniunii Europene (UE).…
8 iulie 2025
Mai puțini șomeri în județul Bihor: cifrele AJOFM Bihor arată o tendință pozitivă
La sfârșitul lunii iunie 2025, rata șomajului în județul Bihor a coborât la 2,05%, potrivit datelor centralizate de…
7 iulie 2025
EU GREEN aduce inovația sustenabilă la Universitatea din Oradea
Timp de cinci zile, între 7 și 11 iulie 2025, Universitatea din Oradea este gazda întâlnirilor directe din…
7 iulie 2025
Conexiuni și lecții de business: eveniment special la Incubatorul CRESC Oradea Mare
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a reunit joi, 3 iulie 2025, reprezentanții unora dintre companiile reprezentative din…
5 iulie 2025
Parteneriat strategic între Universitatea Babeș-Bolyai și Palo Alto Networks
Colaborarea cu liderul mondial în securitate cibernetică (CS) se va reflecta în formarea academică, programele de licență, masteratul…
4 iulie 2025
900 de copii din România, sprijiniți pentru educație și dezvoltare socio-emoțională
În anul școlar 2024–2025, Fundația Regală Margareta a României a oferit sprijin educațional, material, social și emoțional pentru…
3 iulie 2025
Rețeaua, valoarea în business și cinnamon rolls, într-un eveniment marca Sibiu IT Cluster
Într-un mediu economic aflat în continuă transformare, succesul unei afaceri nu mai poate fi separat de formarea profesională…
2 iulie 2025
Zi de Zi știri economice: