Cluj Cultural

CJ | Literatura şi marea pe viu cu Radu Niciporuc

Anul trecut, într-o vreme m-am întâlnit cu Radu Niciporuc pe terasa din curtea Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj. Vroiam să aflu m ai multe despre ce înseamnă să fii inginer elecrtician pe navele de pescuit şi de transport, deşi îl cunoşteam din mediul literar clujean.

Îi ştiam activitatea ca hispanist, îi urmăream cu aviditate postările de pe facebook şi decupajele indite din viaţa sa pe mările şi oceanele lumii mă făcea să visez la vacanţe, dar şi la fabuloase reportaje. De vreme ce a ales să discutăm despre latura profesională a vieţii sale, discuţia s-a legat uşor şi cum era firesc, am întrebat, ca atâţia alţii cum a ajuns să lucreze pe navele de pescuit.

„În ziua când am luat repartiţia de la Politehnica din Cluj, secţia Electrotehnică, a fost ziua formidabilă a vieţii mele. Repartiţia, ca multor altora, le-a hotărât destinul. N-a fost o alegere, a fost o ofertă, pentru că a apărut un post liber printre atâtea posturi anodine, pe care le uram din greu. Ideea de a ajunge în fabrică mă speria de moarte.

Eu am fost terorizat toată viaţa, de mic copil, de fuga părinţilor mei la serviciu şi întoarcerea lor. Îi vedeam cum fugeau nenorociţi să ajungă, şi cum se întorceau sfârşiţi, adormind cu lingura în mână. O viaţă întreagă. Şi chestia asta mă scotea din minţi. Cum să fac aşa ceva? Mai ales că mă plictisesc repede de orice. Cum pasiunea mea de-o viaţă, nu pasiune, viciu, cum alţii fumează, eu am o dependenţă de citit, din copilărie, nu pot adormi fără să nu citesc, eram fascinat de tot ce însemna viaţa pe mare. Pe lista cu posturi am văzut: Comandamentul flotei de pescuit oceanic. Mi s-a inflamat creierul şi imaginaţia”.

Deşi după ani de muncă în flota românească a fost pensionat, Radu Niciporuc nu se lasă la vatră cu una cu două, iar dacă România îl consideră trecut de viaţa activă, companiile străine se bucură de experienţa şi priceperea sa. Aşa se face că a adunat 40 de ani pe apele lumii, iar mari cantităţi de peşte, dar şi alte produse alimentare, în special, sunt transportate pe nave care îl au ca înger păzitor al instalaţiei electrice pe Radu Niciporuc.

Numai cine nu are habar de cât de importantă e partea electrică pentru parametrii de funcţionarea a unei nave, cât de mult depinde salvarea în situaţii grele, de capacitatea de propulsie a motoarelor, dar şi păstrarea în condiţii optime a încărcăturii, nu realizează importanţa inginerului electrician pe o asemenea navă, care duce tone de încărcătură, uneori în valoare de milioane de dolari, dintr-un port în altul.

3-4 luni petrecute pe mare, apoi 3 luni pe uscat, cam acesta este ritmul său de viaţă. Cu greu poţi să-l încadrezi la o anumită vârstă, pentru că este un om echilibrat, iar relatările fascinante. Prietenii săi, între care l-am evocat cu duioşie pe Alexandru Vlad, abia aşteptau să se întoarcă acasă cu poveşti proaspete.  N-am avut până acum ocazia să mă bucur de ele, decât din mediul virtual, iar la întâlnirea de anul trecut am descoperit că talentul cu care scrie despre viaţa la bordul navelor este dublat de oralitatea spumoasă şi umorul autentic.

Întâmplarea a făcut să înregistrez discuţia noastră cu telefonul mobil, graţie unei aplicaţii care, în urma unui apel telefonic, pe care nu am reuşit să-l blochez, mi-a redus sonorul înregistrării la un nivel nerecuperabil. Discreţia sa e cunoscută şi  memoria mea mai dă rateuri, aşa că dialogul nostru despre navele pe care a lucrat, locurile unde a ajuns, piraţi, rechiziţionări de nave, reparaţiile la instalaţia de răcire a compartimenetelor din cală, felurile de peşte transportat, gătitul pe nave, el fiind şi un bucătar iscusit, interacţinea sa cu marinari de toate neamurile şi cu comportamente din cele mai diverse, rămâne să le descoperiţi citind ceea ce scrie domnia sa.

Recent i-a apărut volumul de povestiri „Pascal desenează corăbii” la Editura „Cartea Românească”. Departe de limitele literaturii de călătorie, volumul îl trădează pe finul observator, ce reuşeşte cu acuitatea observaţiei, iscusinţa frazei bine rostuită, cu tăieturi surprinzătoare şi exotismul bine dozat al plasării în spaţiu, să conducă cititorul în lumea nemărginirilor şi să-l surprindă la finalul ficăreia din cele opt povestiri ale volumului.

Traducător pasionat, Radu Niciporuc a debutat în 1976 în revista Steaua cu poezie, iar în 2003 a înfiinţat editura Fabulator. Acolo au apărut traducerile sale din autori redutabili, „Mici infamii” de Carmen Posadas (Ed. Fabulator, 2004), „Omul pierdut” de Ramón Gómez de la Serna (Ed. Fabulator, 2004), „Fascinația cuvintelor” de Julio Cortázar și Omar Prego Gadea, (Ed. Fabulator, 2006), pentru ca la Editura Humanitas să apară „Povestirile Evei Luna” de Isabel Allende (Ed. Humanitas, 2008), „Mauricio sau alegerile locale” de Eduardo Mendoza (Ed. Humanitas, 2010).

Poveşti cu şobolani

Fascinată de tot ce se derula în mintea şi imaginaţia mea, cu lupul de mare cu pălărie de pai, rârâit şi plin de haz, mă detaşesem de tot ce era în jur. Eram ca doi naufragiaţi pe insula poveştilor. Muzica din fundal părea mai mult zgomot de valuri, iar clopotul din vârful muzeului punctase ascuţit  miezul zilei, ca pe corăbiile de odinioară.
Nu ştiu cum a început să-mi povestească despre pasagerii clandestini ai navelor.

„Există o insectă care se numeşte carcalac, ale cărei ouă ajung de când se construieşte vaporul, ea este prezentă, deci de la început.  Când se înmulţesc şi sunt flămânde urcă pe ţevi, apar în chiuvetă ca la bloc şi se dă alarmă: avem carcalaci pe vapor, motiv ca nava să fie arestată, mai ales în porturile nord-occidentale ale Europei.

De fapt, orice docher care urcă pe vas şi vede un carcalac poate opri vaporul. Carcalacilor  le place la umezeala şi ouăle lor rămân, cu toate intervenţiile. Chiar şi pe cel mai luxos pachebot, cu 15 000 mii de pasageri, saloane şi alte nebunii, există.

Şoarecii şi şobolanii vin din achiziţii, dar de ei se scapă uşor. Orice vas este legat la cheu cu parâme, iar  pe navă şi pe cheu există nişte suporţi, ca nişte ciuperci de metal în jurul căreia se pune ochiul parâmei, apoi se trage cu un motor de pe navă şi aşa ajunge ea la cheu. Pe acele parâme urcă şobolanii.

Am văzut odată o procesiune lungă, de 15 metri, treceau unul după altul. Pe parâme sunt nişte discuri găurite la mijloc, dar care au o fantă. De multe ori acea fantă nu e bine prinsă, mai are nişte cârlige, o bate vântul, o deschide, şobolanii vin până la acel disc, pe partea superioară a parâmei.  Ajung la disc, fanta e jos, de obicei, o găsesc deschisă, se dau pe spate tipii şi juuup, intră pe vapor şi se duc mai departe. Eu am văzut o ceremonie de acest fel, sub lumina lunii, o procesiune de şobolani care urcau pe navă.

O să zici că sunt nebun cu şobolanii, dar sunt situaţii care îţi rămân în minte. De când am citit „Ciuma” lui Camus n-am mai putut să văd un şobolan.

Odată, un marinar bătrân îmi povestea, era timonier  pe navele româneşti din anii ’50. S-au schimbat comportamentele la bord, dar povestea era de atunci. Telegrafiştii erau cu taca-taca-taca, cu căştile pe urechi, îţi dai seama, când acum yahoo, facebook, youtube şi alte chestii pe vapor, atunci asta era sursa de informaţii, telegrafistul îţi dădea meseajele şi cele private, dar mai ales cele de serviciu. În sfârşit, el avea momente de trafic la două noaptea, la patru dimineaţa, avea orele specifice de trafic, când intrau cu radio-coastele în comnunicare şi schimbau mesaje.

Telegrafistul îi povestea marinarului, bătrânului timonier. „ În fiecare dimineaţă la patru, am câteva minute de ascultare şi când ies pe coridorul din timonerie, prin faţa uşii trec doi şobolani în viteză”.

Timonierul care-mi povestea mie s-a gândit să verifice. A  luat o bâtă la ora patru dimineaţa, a deschis uşa şi-a dat cu bâta automat, fără să vadă. Într-adevăr, un şobolan dispăruse brusc şi celălalt, al doilea a rămas şi-a început să dea înapoi, să se fâstâcească neliniştit, scotea chiţcăieli de sperietură, de neputinţă, încolţit cum era, ţârâia şobolanul, ţârâia. Când s-a uitat mai bine, avea un pai în gură. S-a uita şi mai bine la el, era orb. Era un şobolan orb, foarte bătrân, pe care unul tânăr îl plimba cu paiul. Ce poveşti!

Altă chestie, cum mănâncă şobolanii ulei? Le place la nebunie uleiul de orice fel. Se duc noaptea în bucătărie şi imposibil să nu găsească o sticlă de ulei deschisă. Automat dau alarma, vin mai mulţi şi se pun puc-puc-puc-puc-puc, unul peste altul şi ultimul bagă coada în sticlă şi o dă la lins la ceilalţi. Fac cu rândul la lins ulei. Asta am văzut-o eu, nu-s invenţii”.

Pe insula cu poveşti a lui Radu Niciporuc naufragiul e o salvare cu final deschis.

Related posts

Cluj: Frații Mureșan (Direct One), liber la preluarea Netcity Telecom

Stefana Muresan

Aktor, avans pe lotul 2 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda

Stefana Muresan

Eveniment Prefbeton: Conferința internațională “Soluții prefabricate din beton”, Cluj-Napoca, 4 octombrie

redactia

UVT, în clubul restrâns al membrilor titulari din cadrul Agenției Universitare a Francofoniei

Stefana Muresan

Elite transilvane la ”Celebrate Cluj Party & Networking”

Ionel Albu

La Cluj se va construi un centru integrat de transplant, unic în România, din fonduri europene

redactia

Clujul, promovat la Târgul de turism de la Milano

Stefana Muresan

Maestro Business Center, achizitie a First Property Group

Stefana Muresan

Mentorat pe bani europeni pentru 49 de antreprenori din Ardeal

Nora Dumitrescu

ACI Cluj, cifră de afaceri cu 40% mai mare în 2016 și lucrări contractate de 40 mil. de euro în 2017

Stefana Muresan

Businessmenii germani sărbătoresc 10 ani în ritm simfonic

Nora Dumitrescu

Se pun în vânzare primele abonamente la Untold

Stefana Muresan

Clujenii de la Arobs vor monitoriza gratuit ambulanțele statului

Nora Dumitrescu

Otopeniul are pasageri interni cât Clujul, Timișoara și Iașiul la un loc

Nora Dumitrescu

CITR, administrator judiciar Clujana: brandul poate depăși momentul de cumpănă

Stefana Muresan

Strabag, câștigătoare pentru realizarea lotului de autostradă Târgu Mureș-Ungheni, în valoare de 192 milioane lei

Stefana Muresan

Primul depozit de artă din România, deschis

Ligia Voro

Raport SVN: Piața rezidențială din Transilvania doboră noi recorduri

Traian Dan

AGRARIA 2017: TEHNICĂ AGRICOLĂ LA SUPERLATIV

Stefana Muresan

Angajați din Ardealul de Nord vor deveni IT-iști prin reconversie profesională

Nora Dumitrescu

Aeroportul Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 1 milion în anul 2019

Stefana Muresan

Biserica romano-catolică Sfântul Mihail din Cluj Napoca, reabilitată cu fonduri europene

Stefana Muresan

S-a semnat contractul pentru sectorul de autostradă Nușfalău – Suplacu de Barcău

Traian Dan

Grupul TeraPlast estimează afaceri de 970 milioane de lei în acest an

Stefana Muresan

Leave a Comment