AR-MEDICA, cel mai mare eveniment medical din partea de vest a României, a reunit peste 95 de firme din țară, dar și din Italia, Pakistan și Ungaria, care au expus pe o suprafață interioară de 2.250 metri pătrați. Aflat la cea de-a 22-a ediție, târgul a fost organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad în prima decadă a lunii noiembrie.
Participanții au prezentat aparatură, echipament și instrumentar medical, produse farmaceutice, aparatură de laborator. Vizitatorii au putut vedea soluții de medicină naturistă și alternativă, ortopedie, optică, servicii medicale, clinici private, transport medical, estetică medicală și fitness, medicamente, aparatură recuperatorie, turism medical, IT medical, aparatură și instrumentar pentru medicina veterinară, echipamente și aparate pentru tratamente cosmetice, publicații de specialitate, servicii conexe.
În cadrul salonului beauty au fost expuse o paletă variată de produse cosmetice și echipamente, estetică și îngrijire corporală, precum și cele mai noi metode în materie de înfrumusețare.
„Ne mândrim cu faptul că am reușit, prin organizarea ediției din acest an a AR-MEDICA, să ocupăm un loc de frunte la nivel național în domeniul târgurilor cu tematică medicală complexă. Este o nouă dovadă a faptului că strategia Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură din Arad este una de succes, prin valorificarea potențialului deosebit de care dispunem la EXPO Arad. AR-MEDICA este un eveniment specializat care a reușit să-și câștige un binemeritat renume în lumea medicală”, a declarat arh. Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad.
În cadrul ediției din acest an, la AR-MEDICA au avut loc conferințe științifice pentru toate specializările medicale: medici stomatologi, medici specialiști, medici veterinari, farmaciști, asistenți medicali, tehnicieni dentari. Acestea au fost organizate în colaborare cu Colegiul Medicilor Stomatologi Arad, Colegiul Medicilor Arad, Colegiul Farmaciștilor Arad, Colegiul Medicilor Veterinari Arad, Ordinul Asistenților Medicali și Moașelor Filiala Arad și Ordinul Tehnicienilor Dentari Arad și vor fi creditate EMC și EPC.
În aceeași periooadă, o delegație a Camerei de Comerț și Industrie din Pancevo (Serbia), formată din Dragan Bosilj, preşedinte, Dragan Bukvić, vicepreşedinte, Milena Vujaklija, secretar al Centrului pentru Relaţii Economice, și Zoran Virić, secretar al delegaţiei, s-a aflat în vizită la sediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad.
Delegația sârbă a vizitat târgul AR-MEDICA, oaspeții fiind plăcut impresionați de anvergura manifestării expoziționale organizate de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad. S-a stabilit ca pentru ediția din anul viitor, Camera din Pancevo să asigure participarea unor expozanți din Serbia la acest târg, dar și la alte evenimente care se vor desfășura la Expo Arad.
Congres internațional de medicină dentară
Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a organizat, în colaborare cu Colegiul Medicilor Dentiști din România, în cadrul târgului AR-MEDICA, Congresul internațional „Multidisciplinaritate în medicina dentară în vederea unui tratament echitabil şi de succes”, care a fost creditat de CMDR cu 24 credite.
„Încă de la înființare și până în prezent, Universitatea noastră este hotărâtă să realizeze, pe plan național și județean, calitatea în învățământul medical, fie că este vorba despre medicină dentară, generală, farmacie, tehnică dentară și alte forme de programe de studiu pe care le avem.
Am avut deosebita onoare să avem lectori trei decani de la Facultățile de Medicină din Cluj Napoca, Constanța și București, iar prin dl. decan Alexandru Bucur realizăm noi contacte și cooperări cu firme de prestigiu în domeniul stomatologiei.
Obiectivul nostru final este acela de a avea studenți foarte bine pregătiți în programele de studiu din domeniul sănătate.
Prezența într-un număr atât de mare la congresul internaţional multidisciplinar pe linie stomatologică, unde au participat peste 200 de invitați cu lucrări științifice, a cadrelor didactice și studenților, dovedește interesul de a căuta, în comun, soluții de îmbunătățire a activităţii de medicină dentară”, a declarat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș”.
De altfel, reprezentantul Universității a anticipat deja continuarea colaborării cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad.
Citește și:
Alianța “creierelor” IT din Transilvania
Opt antreprenori ai unora dintre cele mai dinamice companii de profil din regiune s-au grupat într-un consorțiu cu…
18 septembrie 2025
Proiectele de 35 milioane € ale Șimleului, încă la faza „pe hârtie”
Principalele investiții contabilizate de ADR Nord-Vest: coridoare de mobilitate urbană și lentă, reabilitarea Cetății Bathory, parc de specializare…
18 septembrie 2025
Ordinul Steaua Italiei pentru economistul clujean Levente Szasz
Prorectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB), cadru didactic al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), a primit distincția…
18 septembrie 2025
Comisarul european pentru agricultură, în premieră în România, la Agri4Future
Pentru prima dată în mandatul său, Christophe Hansen vine în țara noastră pentru a participa la cel mai…
18 septembrie 2025
Clujul, capitală internațională a neurochirurgiei
350 de specialişti din SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Spania, Brazilia, Argentina, India, România s-au reunit la congresul…
18 septembrie 2025
Un an și jumătate pentru proiectarea autostrăzii de pe Meseș
Lucrările la tronsonul Poarta Sălajului – Nușfalău al șoselei de mare viteză de pe teritoriul județului Sălaj sunt…
18 septembrie 2025
One World Romania revine la Arad, Timișoara și Oradea în octombrie
După ediția de la Eforie Sud din august, Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World…
18 septembrie 2025
Andrew Melchior aduce experiența din spatele Massive Attack și Björk la TECHConnect – înscrieri încă deschise
Andrew Melchior aduce experiența din spatele Massive Attack și Björk la Festivalul de Transfer Tehnologic, TECHConnect – înscrieri…
18 septembrie 2025
Investiții
Lacul Vida, între ecologie și turism: lucrări ample de decolmatare și reamenajare
A început decolmatarea Lacului Vida. Investiția de 14,5 milioane de lei în refacerea ecosistemului și a capacității de…
17 septembrie 2025
EXCLUSIV Reșița scrie istorie și produce primul obuz NATO
Arsenal Reșița are toate șansele să termine anul 2025 pe profit după un contract extrem de important cu…
16 septembrie 2025
Agromalim 2025 a readus animalele în prim-plan și tehnologii de top la Arad
Agromalim 2025 a transformat timp de trei zile Expo Arad într-un punct de întâlnire pentru fermieri, producători și…
16 septembrie 2025
Business Evolution: soluții pentru antreprenori, pe 16 septembrie la Bistrița
Roadshow-ul de conferințe Business Evolution ajunge pentru prima dată la Bistrița-Năsăud pe 16 septembrie – “Finanțare. Digitalizare. Management eficient.”…
15 septembrie 2025
Cu riscul de a fi oprite, lucrările la Spitalul Județean Alba Iulia continuă cu fonduri prin Programul Operațional Sănătate
Proiectul de extindere și modernizare a infrastructurii medicale a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia a fost transferat…
14 septembrie 2025
Evenimentul ce conectează antreprenorii locali cu succesul: Gala BNI Varadinum
Întrebarea pe care mulți antreprenori și-o pun este simplă: cum poți să-ți crești afacerea mai repede – prin…
14 septembrie 2025
Orădenii câștigă un nou loc de promenadă și o privire în adâncul Crișului Repede
Administrația Bazinală de Apă Crișuri a anunțat finalizarea lucrărilor de amenajare a malului drept al Crișului Repede, pe…
13 septembrie 2025
Un nou pas important pentru dezvoltarea infrastructurii din vestul țării
Dezvoltarea infrastructurii rutiere din vestul României face un pas important înainte. Ministerul Transporturilor, prin Cristian Pistol, directorul general…
13 septembrie 2025
Infrastructură
Un an și jumătate pentru proiectarea autostrăzii de pe Meseș
Lucrările la tronsonul Poarta Sălajului – Nușfalău al șoselei de mare viteză de pe teritoriul județului Sălaj sunt…
18 septembrie 2025
4Construct Cluj: Pulsul pieței construcțiilor din Transilvania
Sectorul construcțiilor nu este doar un domeniu economic, ci un barometru pentru sănătatea întregii economii regionale. Pe 16…
15 septembrie 2025
Orădenii câștigă un nou loc de promenadă și o privire în adâncul Crișului Repede
Administrația Bazinală de Apă Crișuri a anunțat finalizarea lucrărilor de amenajare a malului drept al Crișului Repede, pe…
13 septembrie 2025
Un nou pas important pentru dezvoltarea infrastructurii din vestul țării
Dezvoltarea infrastructurii rutiere din vestul României face un pas important înainte. Ministerul Transporturilor, prin Cristian Pistol, directorul general…
13 septembrie 2025
Clujul, între metrou și centură
În timp ce municipalitatea “amenință” cu debutul lucrărilor la “trenul fără cai”, opozanții proiectului propun suspendarea sau chiar…
9 septembrie 2025
Un Airbus A330 P2F a inaugurat o nouă eră pentru Aeroportul Oradea
Joi seara, 4 septembrie 2025, pe Aeroportul Oradea a aterizat zborul MNB381, operat de MNG Airlines cu un…
5 septembrie 2025
Viitorul sediu al CJ Bihor, fostul Palat al Finanțelor, se pregătește de mobilare
Consiliul Județean Bihor a lansat licitația pentru achiziția mobilierului care va dota noul său sediu de pe strada…
3 septembrie 2025
PORR Construct va construi pasajul rutier de pe Centura Oradea peste linia Tram-Trenului
Consiliul Județean Bihor a ales câștigătorul licitației pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din…
2 septembrie 2025
Turism
Cultura dezvoltă la Sibiu. Târgul Național de Ecoturism
Sibiul devine, timp de patru zile, capitala ecoturismului din România. Între 25 și 28 septembrie 2025, Piața Mare…
18 septembrie 2025
Festivalul Transilvania Multiculturală revine la Biertan
Biertan găzduiește o nouă ediție a Festivalului Transilvania Multiculturală, unul dintre cele mai importante evenimente din calendarul cultural…
17 septembrie 2025
USAMV Cluj-Napoca organizează a patra ediție a Vinea Apoldia Maior Fest
USAMV Cluj-Napoca organizează la Apoldu de Sus a patra ediție a Vinea Apoldia Maior Fest. Oaspeții sunt așteptați…
17 septembrie 2025
Lacul Vida, între ecologie și turism: lucrări ample de decolmatare și reamenajare
A început decolmatarea Lacului Vida. Investiția de 14,5 milioane de lei în refacerea ecosistemului și a capacității de…
17 septembrie 2025
Alba Iulia a intrat în Cartea Recordurilor cu Masa care unește
S-a scris istorie în acest weekend în Alba Iulia. Orașul a intrat din nou în Guinness World Records…
16 septembrie 2025
Tradiții, meșteșuguri și preparate locale la „Gusturi și tradiții DE BIHOR”
În acest sfârșit de săptămână, sâmbătă și duminică, 20-21 septembrie 2025, va fi organizată cea de-a III-a ediție…
15 septembrie 2025
Evenimentul ce conectează antreprenorii locali cu succesul: Gala BNI Varadinum
Întrebarea pe care mulți antreprenori și-o pun este simplă: cum poți să-ți crești afacerea mai repede – prin…
14 septembrie 2025
Orădenii câștigă un nou loc de promenadă și o privire în adâncul Crișului Repede
Administrația Bazinală de Apă Crișuri a anunțat finalizarea lucrărilor de amenajare a malului drept al Crișului Repede, pe…
13 septembrie 2025
Educație
Ordinul Steaua Italiei pentru economistul clujean Levente Szasz
Prorectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB), cadru didactic al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), a primit distincția…
18 septembrie 2025
One World Romania revine la Arad, Timișoara și Oradea în octombrie
După ediția de la Eforie Sud din august, Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World…
18 septembrie 2025
Expoziția Renascence of Imaginalia rămâne deschisă publicului până pe 28 septembrie la Meron Gallery
Meron Gallery anunță prelungirea expoziției „Renascence of Imaginalia” semnată de artista Andrada Lolu, care poate fi vizitată până…
17 septembrie 2025
UBB și-a făcut laborator de cristalizare a proteinelor
Structurile obținute în laboratorul Facultății de Chimie și Inginerie Chimică (FCIC) vor constitui un pas major în dezvoltarea…
16 septembrie 2025
Agromalim 2025 a readus animalele în prim-plan și tehnologii de top la Arad
Agromalim 2025 a transformat timp de trei zile Expo Arad într-un punct de întâlnire pentru fermieri, producători și…
16 septembrie 2025
UMF „Iuliu Hațieganu”, finanțare europeană de 58 de milioane de lei pentru dezvoltarea pregătirii doctorale și postdoctorale
Finanțarea de 58 de milioane de lei a fost obținută pentru proiectul „Consolidarea capacității UMF «Iuliu Hațieganu» de…
15 septembrie 2025
Business Evolution: soluții pentru antreprenori, pe 16 septembrie la Bistrița
Roadshow-ul de conferințe Business Evolution ajunge pentru prima dată la Bistrița-Năsăud pe 16 septembrie – “Finanțare. Digitalizare. Management eficient.”…
15 septembrie 2025
Universitarii de la Babeș-Bolyai își fac fond de investiții pentru proiecte
Instituția va constitui un mecanism financiar strategic menit să sprijine excelența academică și să asigure sustenabilitatea proiectelor universitare…
15 septembrie 2025
Zi de Zi știri economice:
