104.454.988 lei este valoarea contractului pe care Consiliul Județean Bistrița Năsăud îl va semna cu asocierea Diferit SRL – Lucrări Drumuri și Poduri SA – Dimex 2000 Company SA, pentru întreținerea drumurilor județene în următorii trei ani. Anunțul de atribuire a fost făcut public la sfârșitul anului trecut, în condițiile în care licitația a avut loc în aprilie 2016. Finanțarea este asigurată din fonduri ale Consiliului Județean. Zece entități au depus oferte, dar numai cinci au fost declarate admisibile. Criteriul de atribuire a fost prețul cel mai scăzut, valoarea estimată a contractului fiind de peste 153.000.000 lei.
Citește și:
TIFF își mărește bugetul la 1,7 milioane €
Scumpirile la avioane și hoteluri, servicii necesare pentru aducerea invitaților la Cluj, au mărit substanțial costurile celui mai…
16 mai 2024
Cinci firme sau asocieri de firme vor să facă Centura Timișoara Vest
Varianta de Ocolire Timișoara Vest are o lungime de 13,90 km. Contractul prevede construcția a zece lucrări de…
16 mai 2024
Timișoara va avea un skatepark de 15 milioane de lei
Proiectul pentru construirea unui nou skatepark, născut din colaborarea dintre Primăria Municipiului Timișoara și comunitatea locală, urmează să…
16 mai 2024
DEER: “Integrăm prosumatorii și vehiculele electrice”
În primul trimestru al anului, Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj a pus în funcțiune investiții de 70…
16 mai 2024
Patru pasaje pietonale pe sub Centura Oradea, construite cu fonduri europene
Valoarea investiției este de 11 milioane de euro, durata de execuție fiind de 6 luni de la emiterea…
16 mai 2024
Antreprenoriatul predat în școală în Maramureș va fi generalizat la nivel național
Inițiativa Camerei de Comerț și Industrie Maramureș (CCIM) de a promova antreprenoriatul în unitățile de învățământ prin intermediul…
16 mai 2024
Oradea nu poate ignora Felixul. Felixul nu poate ignora Oradea
Cum poate deveni Bihorul mai atractiv din punct de vedere turistic? Aceasta a fost întrebarea la care au…
16 mai 2024
AnimaWings anunță curse regulate București – Oradea din septembrie
Se aglomerează Aeroportul Oradea. Din toamnă, cel puțin patru companii vor avea curse regulate de pe Aeroportul Oradea…
16 mai 2024