Primarul comunei Cristeşti, Kovács Edit, dezvăluie în interviul următor care sunt principalele priorităţi ale acestui an pentru instituţia pe care o conduce, precum şi câteva din direcţiile de dezvoltare pe termen mediu prevăzute în Strategia de dezvoltare a localităţii. Aflată la primul mandat de primar, Kovacs Edit şi-a manifestat încrederea că muncind cu devotament şi implicare alături de echipa Primăriei Cristeşti, toate proiectele actuale şi viitoare vor fi finalizate cu brio în folosul comunităţii.
Reporter: Pentru început vă rog să ne prezentaţi principalele proiecte finalizate în decursul anului 2016 la nivelul Primăriei comunei Cristeşti.
Kovács Edit: M-aş referi la proiecte pe care le-am finalizat, eu venind la conducerea Primăriei în mijlocul anului. Erau nişte investiţii cuprinse în buget şi neîncepute. Cea mai mare investiţie din 2016 a fost modernizarea acoperişului Şcolii Gimnaziale din Cristeşti, unde am schimbat tot acoperişul. O altă lucrare începută are ca obiect scurgerea apelor pluviale. Lucrarea a fost cuprinsă în buget de la începutul anului trecut, dar nu s-a ajuns la execuţia ei până la finalul anului trecut. Vorbind despre iniţiative care îmi aparţin, am iniţiat un proiect de asfaltare a unor porţiuni de 830 de metri de drumuri din Vălureni, unde s-a aşternut un strat urmând ca după finalizarea lucrărilor la canalizare să se aştearnă şi ultimul strat de asfalt. Investiţia este foarte benefică pentru locuitorii din Vălureni, unde nu exista asfalt, iar satisfacţia cetăţenilor este pe măsură. De asemenea, în 2016 am avut şi proiecte mai mici, sociale. De Ziua Internaţională a Vârstnicilor am sărbătorit persoanele vârstnice care au peste 60 de ani, pe care le-am felicitat cu o floare, lucru care nu s-a întâmplat niciodată la noi în comună. Am participat şi la acţiunea „Let’s Do It, Romania!”, cu copii care frecventează şcoala şi cu persoanele care beneficiază de ajutor social.
Rep.: Ce alte proiecte aveţi în pregătire?
K.E.: Avem pregătite trei dosare care aşteaptă deschiderea sesiunilor de finanţare. Primul proiect are valoarea de 8,4 milioane de lei şi are ca obiectiv introducerea sistemului de apă şi canalizare în Vălureni. Cel de-al doilea proiect are valoarea de 2 milioane de lei, este o continuare a primului proiect şi constă în asfaltarea străzilor din Vălureni. În Cristeşti, principalul proiect este cel de modernizare a Căminului Cultural, care în momentul de faţă este nefuncţional, valoarea proiectului fiind de 1,7 milioane de lei.
Rep.: Ce înseamnă Grupul de Acţiune Locală – GAL 3 şi de ce este acesta important pentru dezvoltarea comunei Cristeşti?
K.E.: Îmi face plăcere să vorbesc despre acest proiect pentru că e un proiect al cărui manager am fost până la data de 1 iulie 2016, când am devenit primar. Practic, eu am început acest proiect şi l-am coordonat până la elaborarea Strategiei de dezvoltare locală. Din GAL 3 fac parte, în calitate de asociaţi, comunele Cristeşti, Pănet şi Sâncraiu de Mureş. Acest Grup de Acţiune Locală s-a înfiinţat prin intermediul unei finanţări europene, prin Programul LEADER, Măsura 19.1, şi a constat în elaborarea unei strategii comune de dezvoltare a celor trei comune pentru următorii patru ani.
Rep.: Care sunt priorităţile de dezvoltare prevăzute în această strategie?
K.E.: Avem nouă priorităţi, toate au fost elaborate pe baza consultării populaţiei. Au fost mai multe întâlniri cu cetăţenii şi într-adevăr sunt nişte nevoi reale pe care le-am identificat în domenii precum agricultura, coeziunea socială, stimulare întreprinderi mici şi mijlocii, încurajarea întreprinzătorilor din comună, crearea de spaţii verzi şi locuri de joacă, precum şi organizarea de evenimente culturale.
Rep.: Ce ne puteţi spune în privinţa proiectelor din domeniul educaţiei?
K.E.: Avem un proiect prin Programul Operaţional Capital Uman depus pentru finanţare, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială din Cristeşti şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Mureş, şi are ca obiectiv prevenirea abandonului şcolar în principal. Proiectul este depus şi aşteptăm cu interes evaluarea lui. Noi, Primăria, am intrat în proiect pe parte de asistenţă socială, vom asigura o serie de pachete de sănătate pentru cetăţeni romi şi vom avea un asistent medical de urgenţă în cadrul acestui proiect.
Rep.: Care e poziţia autorităţilor locale din Cristeşti şi a comunităţii locale vis a vis de proiectul Consiliului Judeţean de lărgire a DN 15 E60 cu două benzi de circulaţie?
K.E.: Există un studiu de fezabilitate pentru lărgirea acestui drum. Am avut mai multe întrevederi pe acest subiect cu reprezentanţii Drumurilor Naţionale şi cu cei ai Consiliului Judeţean Mureş şi am cerut o serie de modificări privind studiul de fezabilitate. Sper ca aceste doleanţe vor fi acceptate deoarece ştiu că trebuie să sprijin dezvoltarea, dar sunt anumite puncte negative şi vocea locuitorilor din Cristeşti este împotriva acestui proiect care prevede lărgirea drumului până la Aeroport. Cetăţenii nu prea sunt de acord, e vorba de un număr mare de arbori care ar urma să dispară de pe marginea drumului şi cetăţenii nu doresc să renunţe la zona verde. Ar fi o variantă de mijloc, să se facă gard viu şi să se găsească soluţii împotriva zgomotului produs de traficul rutier, dar şi aşa comunitatea are reţinere faţă de acest proiect.
Rep.: Care este principala prioritate pentru acest an?
K.E.: Prioritatea numărul unu este începerea construcţiei Grădiniţei cu Program Prelungit, proiect demarat la solicitarea locuitorilor din comună. Sunt foarte mulţi copii în zona blocurilor, foarte mulţi tineri care spun că doresc să îşi ducă copii la noua grădiniţă. Investiţia va fi făcută din bugetul local, iar o parte din bugetul din acest an va merge pentru construcţia grădiniţei. Planificăm o investiţie bianuală, anul acesta va începe construcţia şi ne dorim să reuşim să finalizăm lucrările până în toamna anului viitor, odată cu demararea anului şcolar 2018-2019. O altă investiţie pe care dorim să o demarăm în acest an se referă la dotarea cu camere video de supraveghere. Încă nu ştim exact suma pe care o putem aloca acestei investiţii deoarece bugetul pe acest an nu a fost încă aprobat. Investiţia va fi fie integrală pe acest an, fie bianuală. De asemenea, suntem aproape de finalizare cu partea de infrastructură rutieră şi trotuare. În funcţie de cât ne va permite bugetul, vom continua şi în Cristeşti şi în Vălureni să modernizăm trotuarele. E un capitol la care stăm foarte bine. Pe lângă aceste proiecte avem şi o serie de studii de fezabilitate pentru mai multe proiecte pe care dorim să le demarăm, cum ar fi construirea unei case mortuare în Vălureni şi modernizarea din fonduri europene a drumului de legătură dintre Cristeşti şi Vălureni. Tot la partea de investiţii avem în vedere pavarea curţii Şcolii Gimnaziale din Cristeşti şi modernizarea terenului sintetic de fotbal. Avem solicitări pentru a-l transforma într-un teren mare de fotbal, iar terenul multifuncţional actual să îl mutăm la şcoală. Nu în ultimul rând, avem un proiect pentru comunitate, vom organiza în premieră Ziua Comunei Cristeşti, eveniment care va avea loc în primul week-end din luna septembrie.
A consemnat Alex TOTH
Citește și:
Topul înscrierilor timpurii la UBB: 1. Psihologie, 2. Drept, 3. Economice
Numărul candidaților din prima zi a admiterii la facultățile universității din Cluj este aproape dublu față de anul…
11 iulie 2025
Top 25 de companii din Transilvania și Banat în funcție de cifra de afaceri
Primele 25 de companii din regiunile de dezvoltare Vest, Nord – Vest și Centru au o cifră de…
11 iulie 2025
Băile Cojocna, „resuscitate” în stațiune balneară
Baza de tratament subdimensionată necesită intervenții consistente, restaurantul este utilizat doar parțial, iar clădirea hotelului a funcționat foarte…
11 iulie 2025
Atmosferă istorică la Timișoara: Festivalul Medieval al Castelului Huniade te poartă înapoi în timp, printre cavaleri și domnițe
Festivalul Medieval al Castelului Huniade are loc între 11–13 iulie și aduce în prim plan cavaleri, ateliere, muzică…
11 iulie 2025
Când va fi gata construcția celui mai mare aquapark din Nord – Vestul României
Cel mai mare aquapark din Nord – Vestul țării se va construi între stațiunile Băile Felix și Băile…
11 iulie 2025
13 ani pentru primul drum expres de Cluj
Cea dintâi șosea cu acest regim din județ, DEx 4, a devenit funcțională, însă fără soluționarea optimă a…
10 iulie 2025
Opt oferte pentru construirea pasajelor pietonale subterane de pe Centura Oradea
Interes crescut din partea firmelor de construcții pentru una dintre cele mai importante investiții în infrastructura pietonală a…
10 iulie 2025
Andreea Marinescu: „Hotelul modern trebuie să fie un spațiu viu, sustenabil și relevant pentru comunitate”
“Ne dorim să fim mai mult decât o destinație de cazare. Vrem să fim o alegere conștientă, un…
10 iulie 2025
Investiții

Oportunități de investiții în Bihor: licitații deschise pentru PSI în cinci orașe
Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) a demarat procesul de licitație publică pentru concesionarea de parcele în cele…
10 iulie 2025
inVest organizează la Timișoara un Speed Beer-a-thon
Evenimentul are loc în această seară la CoWork Timișoara, cu începere de la ora 18. Sunt așteptați antreprenori…
10 iulie 2025
Pasajul Oșorhei: Începe turnarea betonului pe cel mai aglomerat drum din Bihor
Pas important în construcția unuia dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din județul Bihor. Miercuri, 9 iulie…
9 iulie 2025
Memorandum de Colaborare între Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad
Biroul de Afaceri Externe al Provinciei Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad au semnat, miercuri, 9 iulie 2025,…
9 iulie 2025
Pod peste continente: Arad și Hainan sărbătoresc 25 de ani de înfrățire
Un sfert de secol de cooperare, schimb de bune practici și solidaritate reciprocă. Relația dintre Județul Arad și…
9 iulie 2025
Infrastructură
13 ani pentru primul drum expres de Cluj
Cea dintâi șosea cu acest regim din județ, DEx 4, a devenit funcțională, însă fără soluționarea optimă a…
10 iulie 2025
Opt oferte pentru construirea pasajelor pietonale subterane de pe Centura Oradea
Interes crescut din partea firmelor de construcții pentru una dintre cele mai importante investiții în infrastructura pietonală a…
10 iulie 2025
Oportunități de investiții în Bihor: licitații deschise pentru PSI în cinci orașe
Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) a demarat procesul de licitație publică pentru concesionarea de parcele în cele…
10 iulie 2025
ARL Cluj montează grinzile de la Pasajul Italsofa
Administrația județeană susține că nu se lucrează concomitent și la Pasajul Văcarilor din Baia Mare pentru a nu…
9 iulie 2025
Pasajul Oșorhei: Începe turnarea betonului pe cel mai aglomerat drum din Bihor
Pas important în construcția unuia dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din județul Bihor. Miercuri, 9 iulie…
9 iulie 2025
Memorandum de Colaborare între Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad
Biroul de Afaceri Externe al Provinciei Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad au semnat, miercuri, 9 iulie 2025,…
9 iulie 2025
Pod peste continente: Arad și Hainan sărbătoresc 25 de ani de înfrățire
Un sfert de secol de cooperare, schimb de bune practici și solidaritate reciprocă. Relația dintre Județul Arad și…
9 iulie 2025
Noul prefect al Clujului: “Mulți investitori importanți vor să vină aici”
Cinci companii din domeniile automotive, construcții de mașini, farmaceutic sau industria ospitalității au solicitat informații despre terenurile disponibile…
8 iulie 2025
Turism
Băile Cojocna, „resuscitate” în stațiune balneară
Baza de tratament subdimensionată necesită intervenții consistente, restaurantul este utilizat doar parțial, iar clădirea hotelului a funcționat foarte…
11 iulie 2025
7 lucruri care nu trebuie să lipsească din bagajul pentru plajă
Sosirea sezonului cald marchează momentul perfect pentru planuri la mare, zile relaxante sub soare și ieșiri pe nisip.…
11 iulie 2025
Atmosferă istorică la Timișoara: Festivalul Medieval al Castelului Huniade te poartă înapoi în timp, printre cavaleri și domnițe
Festivalul Medieval al Castelului Huniade are loc între 11–13 iulie și aduce în prim plan cavaleri, ateliere, muzică…
11 iulie 2025
Când va fi gata construcția celui mai mare aquapark din Nord – Vestul României
Cel mai mare aquapark din Nord – Vestul țării se va construi între stațiunile Băile Felix și Băile…
11 iulie 2025
Andreea Marinescu: „Hotelul modern trebuie să fie un spațiu viu, sustenabil și relevant pentru comunitate”
“Ne dorim să fim mai mult decât o destinație de cazare. Vrem să fim o alegere conștientă, un…
10 iulie 2025
Târgul de Turism al României – Ediția de Toamnă
Cel mai mare târg de turism are loc la ROMEXPO! După succesul remarcabil al ediției din februarie, care…
8 iulie 2025
Megaproiect de 25 milioane € la Salina Turda. “Să evităm un dezastru ca la Praid”
Municipalitatea cere statului bani pentru lucrări urgente de punere în siguranță și consolidare pentru obiectivul care atrage anual…
7 iulie 2025
Peste 260.000 de pasageri în semestruI I 2025 și noi rute ce deschid orizonturi
În primele șase luni ale anului 2025, Aeroportul Internațional Sibiu a fost alegerea a 260.234 de călători, față…
7 iulie 2025
Educație
Topul înscrierilor timpurii la UBB: 1. Psihologie, 2. Drept, 3. Economice
Numărul candidaților din prima zi a admiterii la facultățile universității din Cluj este aproape dublu față de anul…
11 iulie 2025
Universitatea Babeș-Bolyai va sprijini tinerii cercetători în DeepTech
Instituția clujeană de învățământ superior participă la un proiect finanțat prin programul Horizon Europe al Uniunii Europene (UE).…
8 iulie 2025
Mai puțini șomeri în județul Bihor: cifrele AJOFM Bihor arată o tendință pozitivă
La sfârșitul lunii iunie 2025, rata șomajului în județul Bihor a coborât la 2,05%, potrivit datelor centralizate de…
7 iulie 2025
EU GREEN aduce inovația sustenabilă la Universitatea din Oradea
Timp de cinci zile, între 7 și 11 iulie 2025, Universitatea din Oradea este gazda întâlnirilor directe din…
7 iulie 2025
Conexiuni și lecții de business: eveniment special la Incubatorul CRESC Oradea Mare
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a reunit joi, 3 iulie 2025, reprezentanții unora dintre companiile reprezentative din…
5 iulie 2025
Parteneriat strategic între Universitatea Babeș-Bolyai și Palo Alto Networks
Colaborarea cu liderul mondial în securitate cibernetică (CS) se va reflecta în formarea academică, programele de licență, masteratul…
4 iulie 2025
900 de copii din România, sprijiniți pentru educație și dezvoltare socio-emoțională
În anul școlar 2024–2025, Fundația Regală Margareta a României a oferit sprijin educațional, material, social și emoțional pentru…
3 iulie 2025
Rețeaua, valoarea în business și cinnamon rolls, într-un eveniment marca Sibiu IT Cluster
Într-un mediu economic aflat în continuă transformare, succesul unei afaceri nu mai poate fi separat de formarea profesională…
2 iulie 2025
Zi de Zi știri economice: