FirstFarms, unul dintre investitorii danezi activi pe piaţa terenurilor arabile din România, vrea să îşi dubleze suprafaţa pe care o cultivă cu cereale şi oleaginoase în România, până în 2020. Sunt încurajaţi de preţurile încă mici la terenurile arabile, pe care le evaluează la de 1,6 ori mai mult decât preţul de achiziţie.
FirstFarms, o companie deţinută de mai mulţi investitori danezi şi AP Pension, o companie de pensii ocupaţionale tot din Danemarca, care exploatează terenuri în România, Slovacia şi mai nou Ungaria are în plan continuarea investiţiilor pe plan local în achiziţionarea şi arendarea de terenuri, se arată în raportul financiar al companiei, itat de economica.net.
Până în 2020 doresc să îşi dubleze suprafaţa cultivată, până la aproximativ 16.000 de hectare, urmare a preţurilor încă bune la terenul românesc. Astfel, conform estimărilor FirstFarms, compania a cumpărat teren la un preţ mediu de 19.136 DKK pe hectar (2.570 de euro) faţă de un preţ „corect” evaluat la 32.000 de DKK hectarul (4.300 de euro).
Per total, compania apreciază că a investit 101 de milioane de DKK (13,5 milioane de euro) într-un teren care valorează 171 milioane de DKK (22,9 milioane de euro). „Valoarea terenului în România variază de la zonă la zonă în funcţie de calitate, condiţiile climatice şi gradul de comasare. Nu există însă date oficiale şi statistici cu privire la achiziţia de teren şi de aceea este greu să obţii informaţii corecte despre acest aspect”, se arată în raportarea FirstFarms unde se atrage atenţia că preţurile terenurilor sunt în creştere, dar numărul tranzacţiilor este încă limitat.
Compania are însă probleme cu terenurile neînregistrate. În 2016 compania a raportat o pierdere contabilă de 3.6 milioane de DKK în Romania ca urmare a deprecierii valorii pământului cumpărat pe care nu au reuşit încă să îl intabuleze (4% din terenul deţinut). „Timp de mai mulţi ani, FirstFarms a depus forturi pentru a-şi securiza proprietatea terenurilor din România prin înregistrarea în registrul public al proprietăţilor. Procesul este aproape complet şi am decis să trecem ca pierdere contabilă o depreciere cu 3,6 milioane de DKK a terenurilor pentru care există incertitudine cu privire la posibilitatea de a le înregistra”, se menţionează în raportul financiar al companiei.
În 2016, FirstFarms exploata aproximativ 7.200 de hectare, din care 5. 263 de hectare sunt în proprietate, iar pentru anul acesta se estimează că producţia se va realiza pe 7.700 de hectare.
„Ţinta în ceea ce priveşte suprafaţa cultivată este de 8.000 de hectare în Est şi de 8.000 de hectare în Vestul României (până în 2020 n.red) În total, 16.000 de hectare faţă de 7.700 de hectare în anul 2016/2017”, se arată în raportul financiar al companiei potrivit căruia ţinta pentru 2018 este de 11.000 de hectare.
„FirstFarms se concentrează pe îmbunătăţirea procesului de comasare a terenurilor în zonele în care este deja prezentă şi pe expansiunea în zone cu potenţial de copasare şi cu teren de bună calitate”, se mai arată în raportul financiar al companiei care deţine terenuri în judeţele Timiş şi Buzău. De asemenea, FirstFarms a cumpărat în 2015 un siloz cu o capacitate de 10.000 de tone la Făurei.
În Vestul ţării, producătorul deţine loturi de 19 hectare, în medie, în timp ce în Estul ţării are exploataţii de 60 de hectare, iar în Slovacia de 23 de hectare.
Business-ul FirstFarm constă în primul rând în exploatarea unor loturi compacte de teren arendate sau cumpărate în România şi Slovacia, cerealele obţinute fiind folosite ca furaje pentru fermele de porci şi de vaci pe care le deţin în Slovacia şi Ungaria.
„În 2017, se vor face investiţii doar în mentenanţa şi în creşterea profitabilităţii echipamentelor şi clădirilor. Vor fi , de asmenea, investiţii suplimentare pentru achiziţia de terenuri şi preluare a contractelor de arendă ca parte a scopului strategic al companiei”, mai anunţă compania.
Per total, compania a raportat în 2016 afaceri globale de 130.3 milioane de DKK (17,5 milioane de euro).
Citește și:
Crama Corbuț a scos vinul care cântă
Una dintre cele mai elegante crame boutique din România, după cum spune Dorin Popa, președintele Asociației pentru Cultura…
14 iunie 2025
Gilles Ballot, CEO Carrefour România, a fost numit Președinte FIC
Consiliul Investitorilor Străini (FIC) a anunțat, într-un comunicat de presă, noua echipă de conducere pentru mandatul 2025-2026. Gilles…
13 iunie 2025
LACTALIS, liderul lactatelor din lume și din România, investește în brandurile locale cu tradiție și inovează în beneficiul consumatorilor
În 2024, grupul francez LACTALIS, liderul industriei mondiale a lactatelor, a înregistrat o creștere de 2,8% a cifrei…
12 iunie 2025
Rețeaua Moldovan va folosi în preparatele sale legume de la producătorii locali
Proiectul european „Grădina-n bucate” este un model funcțional de colaborare între fermieri și procesatori locali bazat pe lanțul…
11 iunie 2025
Ulei de măsline grecesc cu brand românesc, premiat la Atena, Londra și Berlin
Un brand românesc de ulei de măsline făcut în Grecia a câștigat cea mai mare medalie la Atena…
10 iunie 2025
Peste 300 de vinuri de top, de la 25 de crame, în Cetatea Oradea, în weekend
Asociația pentru Cultura și Civilizația Vinurilor Millésime organizează cea de-a VII-a ediție a Salonului Vinurilor Millésime, în perioada…
10 iunie 2025
Patru inițiative strategice, lansate la Forumul Național pentru Viitorul Agriculturii
Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă (CFRAP) a organizat Forumul Național pentru Viitorul Agriculturii (FNVA), la care lideri…
9 iunie 2025
𝗖𝗢𝗥𝗧𝗘𝗩𝗔 𝗔𝗚𝗥𝗢𝗡𝗢𝗠𝗬 𝗗𝗔𝗬 𝟮𝟬𝟮𝟱 VIDEO
Corteva a ales să sărbătorească ziua agronomiei între fermieri, în mijlocul câmpului și al culturilor de rapiță. ”Continuăm…
8 iunie 2025
Investiții
Radu Hanga, președintele BVB: „Ne stabilizăm în zona de turbulență economică”
Președintele Bursei de Valori București, Radu Hanga, și Florian Mateiță, asociat RomInsolv, au radiografiat piața de capital și…
15 iunie 2025
Sorin Cristea, Maurer Imobiliare: „Chiar dacă pare că piața are o stagnare, cerere există”
Progresul sectorului de construcții este unul evident în ciuda limitărilor, impredictibilității legislative și presiunii factorilor externi, a susținut…
14 iunie 2025
Symfonia achiziționează încă o companie în România prin preluarea furnizorului local de software ERP NextUp
Grupul Symfonia, un furnizor de top de soluții software inovatoare pentru întreprinderile mici și mijlocii din Polonia, a…
13 iunie 2025
Gilles Ballot, CEO Carrefour România, a fost numit Președinte FIC
Consiliul Investitorilor Străini (FIC) a anunțat, într-un comunicat de presă, noua echipă de conducere pentru mandatul 2025-2026. Gilles…
13 iunie 2025
Încă un pas pentru construirea drumului spre Aquaparkul dintre Băile Felix și 1 Mai
Consiliul Județean Bihor a aprobat, joi, 12 iunie 2025, indicatorii tehnico-economici actualizați pentru Inelul Rutier Metropolitan. Prin această…
12 iunie 2025
Bosch, performanțe consolidate în România
2,6 miliarde lei (529,5 milioane euro) din vânzări consolidate către terți Vânzări nete totale de 11,9 miliarde lei…
12 iunie 2025
Primul tramvai, din cele nouă, achiziționate prin PNRR, a ajuns la Oradea
Astra Vagoane Călători SA a livrat, joi, 12 iunie 2025, primul tramvai din cele nouă, contractate de Municipiul…
12 iunie 2025
Oradea, partener într-un proiect european de luptă contra valurilor de căldură
Municipiul Oradea este partener într-un proiect european ambițios – LIFE COOL ZONE – „Cooperare municipală inovatoare și soluții…
12 iunie 2025
Infrastructură
Încă un pas pentru construirea drumului spre Aquaparkul dintre Băile Felix și 1 Mai
Consiliul Județean Bihor a aprobat, joi, 12 iunie 2025, indicatorii tehnico-economici actualizați pentru Inelul Rutier Metropolitan. Prin această…
12 iunie 2025
Politehniștii clujeni au testat “Autostrada Erbașu”
Constructorii sectorului Suplacu de Barcău – Chiribiș al A3 le-au prezentat stadiul lucrărilor și le-au explicat provocările proiectului.…
12 iunie 2025
Robotul zidar, în acțiune la nZEB Expo 2025
nZEB Expo, cel mai mare eveniment din România dedicat construcțiilor eficiente energetic, își deschide porțile vinerea aceasta, pe…
11 iunie 2025
Marius Șoflete, co-organizator: nZEB Expo, un catalizator pentru construcții mai bune
Marius Șoflete este un pionier în domeniul proiectării și construcției de case pasive, iar remarcabil este că se…
10 iunie 2025
Maxim 27 km noi din Autostrada Transilvania în acest an
Specialiștii în infrastructură dau șanse porțiunilor cu începere de la Poarta Sălajului doar în cazul în care statul…
9 iunie 2025
ARL Cluj – Strabag a ridicat o treime din Pasajul Italsofa
Constructorul clujean toarnă structurile de susținere și lucrează la rampa de acces, breteaua de legătură Șomcuta și terasamentele…
6 iunie 2025
Exproprierile pe Centura Metropolitană a Clujului costă 200 milioane €
Primăria Cluj-Napoca (PCN) a dat liber la proiectarea tronsonului cel mai consistent al viitoarei șosele de mare viteză…
5 iunie 2025
Euras are un an să reabiliteze Palatul Administrativ din Cluj
Conducerea Instituției Prefectului Cluj i-a pus în vedere antreprenorului termenul limită în care trebuie să se încadreze cu…
5 iunie 2025
Turism
Încă un pas pentru construirea drumului spre Aquaparkul dintre Băile Felix și 1 Mai
Consiliul Județean Bihor a aprobat, joi, 12 iunie 2025, indicatorii tehnico-economici actualizați pentru Inelul Rutier Metropolitan. Prin această…
12 iunie 2025
Peste 300 de vinuri de top, de la 25 de crame, în Cetatea Oradea, în weekend
Asociația pentru Cultura și Civilizația Vinurilor Millésime organizează cea de-a VII-a ediție a Salonului Vinurilor Millésime, în perioada…
10 iunie 2025
Radisson Blu Hotel, Bucharest prezintă „Art in Motion” – o expoziție pop-up de artă, în colaborare cu Art Safari
Radisson Blu Hotel, București, cel mai mare complex hotelier de cinci stele din România, anunță lansarea „Art in…
10 iunie 2025
Manejul din Cazarma Husarilor din Oradea, reabilitat cu fonduri europene
A fost aprobat proiectul „Consolidarea rolului culturii și turismului durabil în Oradea și Debrecen”, prin care va fi…
9 iunie 2025
Bihorul va avea strategie de dezvoltare turistică pe termen mediu și lung
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat marți, 2 iunie 2025, contractul pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare…
5 iunie 2025
Trenul electric PESA, prezentat în 22 mai la Oradea, a intrat în probe
După sosirea în țară, prezentat în cadrul Conferinței de Operatorie Feroviară și Material Rulant, organizată de Club Feroviar,…
5 iunie 2025
NTT DATA a actualizat varianta de mobil pentru Via Transilvanica
Asociația Tășuleasa Social (ATS) a anunțat noua unealtă digitală pentru descoperirea traseului turistic care străbate România. „Ești pregătit…
4 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Educație
Universitarii kazahi vor să se implice în cercetare la Cluj
Colaborarea academică în domeniul cercetării, inițiative comune de inovare și cooperare instituțională la nivel internațional sunt principalele direcții…
12 iunie 2025
Expoziția „Puterea Leului. Istoria banilor în România”, în Cetatea Oradea
Iubitorii de numismatică, iubitorii de cultură, iubitorii de istorie, nu trebuie să rateze expoziția „Puterea Leului. Istoria banilor…
11 iunie 2025
Oradea, capitala inovării și a digitalizării, cu ocazia Oradea Innovation Day
Transformarea digitală a mediului economic și a instituțiilor publice din administrație și sănătate în centrul atenției la Oradea…
11 iunie 2025
UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, destinație internațională de top pentru educația medicală, tot mai atractivă pentru studenți din întreaga lume
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca continuă să fie un veritabil pilon al excelenței în învățământul…
11 iunie 2025
Industry 4.0: Cum a rezolvat ebm-papst România retenția forței de muncă
Una dintre companiile premiate la Gala Transilvania Business 15 ani, și unul dintre partenerii de cursă lungă ai…
11 iunie 2025
Performanța la bac, încurajată de Untold
Creatorii festivalului îi susțin pe elevii de nota 10 ai României prin cea mai longevivă inițiativă de încurajare a…
11 iunie 2025
Marius Șoflete, co-organizator: nZEB Expo, un catalizator pentru construcții mai bune
Marius Șoflete este un pionier în domeniul proiectării și construcției de case pasive, iar remarcabil este că se…
10 iunie 2025
Peste 300 de vinuri de top, de la 25 de crame, în Cetatea Oradea, în weekend
Asociația pentru Cultura și Civilizația Vinurilor Millésime organizează cea de-a VII-a ediție a Salonului Vinurilor Millésime, în perioada…
10 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
