Grupul E.ON, prezent pe piața românească cu servicii de furnizare și distrubuție de energie electrică și gaze naturale, și-a planificat pentru acest an investiții record, cele mai mari din ultimii 12 ani, de la intrarea pe piața locală.
Investiţiile realizate de companiile E.ON din România au însumat anul trecut circa 438 milioane de lei (97 milioane de euro), fiind destinate cu precădere pentru finanţarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice, potrivit unui comunicat de presa al companiei.
“Îmbunătăţirea performanţei reţelelor continuă să fie prioritatea noastră. Pentru 2017 am bugetat investiţii de peste 450 milioane de lei, cele mai mari de la intrarea pe piaţa din România”, a declarat Frank Hajdinjak, Director General al E.ON România.
Gaze natural
Anul trecut au fost investite 188 milioane de lei (42 milioane de euro), sistemul de distribuţie fiind reabilitat şi modernizat pe o lungime de aproape 370 km şi extins pe o lungime de aproximativ 64 kilometri. Pentru 2017 a fost prevăzută o sumă similară, ţintele principale vizate fiind modernizarea a circa 480 kilometri de conducte şi branşamente (mai mult decât distanţa rutieră dintre Bucureşti şi Cluj-Napoca), şi extinderea sistemului de distribuţie cu circa 60 kilometri.
Energie electrică
Valoarea investiţiilor a fost în 2016 de 234 milioane lei (52 milioane de euro). Au fost modernizaţi circa 1.200 kilometri de reţea, au continuat lucrările de modernizare a posturilor de transformare, iar înlocuirile de transformatoare s-au dublat comparativ cu 2015 astfel că anul trecut au fost înlocuite 270 de unităţi. Totodată, reţeaua a fost extinsă pe aprox. 65 de kilometri. Pentru acest an a fost prevăzut un buget de investiţii apropiat celui din anul anterior, priorităţile fiind modernizarea şi automatizarea reţelelor.
Contorizare inteligentă
Compania a instalat aproximativ 243.000 de contoare inteligente, dintre care circa 66.000 de unităţi în cursul anului 2016. Pentru acest an obiectivul este instalarea a circa 20.000 de contoare inteligente, urmând ca în perioada 2018-2020 să fie instalate, conform planurilor actuale, alte 350.000 de unităţi.
Compania ţinteşte astfel, până în anul 2020, montarea a aproape 600.000 de contoare inteligente, suma alocată în acest scop începând cu anul 2014 fiind de circa 39 milioane de euro.
De la intrarea pe piaţa din România E.ON a investit 5,6 miliarde lei (1,4 miliarde euro) şi a virat către stat o sumă şi mai importantă, respectiv 8,3 miliarde lei (1,8 miliarde euro), sub formă de impozite şi taxe.
Servicii şi produse noi
De la începutului anului, E.ON Energie România a implementat două soluţii pentru clienţi dezvoltate şi testate în 2016: E.ON Life şi E.ON ServExpress. E.ON Life reprezintă o soluţie completă pentru înlocuirea centralei termice vechi cu una nouă, în condensare, la pachet cu servicii de asistenţă şi mentenanţă. E.ON ServExpress este un abonament lunar de servicii prin care compania oferă asistenţă tehnică 24/7 pentru situaţii de urgenţă apărute la instalaţia electrică şi/sau de încălzire şi verificări tehnice periodice ale aparatelor şi instalaţiei de gaze naturale.
“Cerinţele clienţilor referitoare la soluţii energetice inovative sunt în creştere. Pe lângă produsele noastre de gaz şi electricitate, am dezvoltat servicii şi produse cu scopul de a le îmbunătăţi confortul, siguranţa şi pentru un consum de energie eficient. Portofoliul nostru s-a îmbogăţit anul trecut nu numai cu produse şi servicii, ci şi cu circa 20 de mii de clienţi noi, ceea ce ne confirmă că suntem pe calea cea bună”, a menţionat Frank Hajdinjak.
Tot anul acesta a fost lansată în cadrul unui proiect pilot sub numele E.ON Easy Life, o soluţie personalizată ce include montarea în locuinţe a unor dispozitive inteligente care permit controlul de la distanţă, oferind posibilitatea optimizării costurilor cu energia prin intermediul tehnologiei „Smart Home”.
Anul 2016 a adus în oferta E.ON şi servicii de consultanţă, audit şi management energetic precum şi soluţii de eficienţă energetică pentru clientii business şi municipalităţi. Compensarea energiei reactive şi soluţiile de iluminat inteligente sunt cele două proiecte destinate clienţilor, iar în zona de generare distribuită compania oferă soluţii de cogenerare şi panouri fotovoltaice. Alte două repere ale anului trecut au fost: un nou website unde pot fi accesate informaţii de interes privind oferta companiei şi MyApp, o aplicaţie pentru telefonul mobil, care permite accesul la toate informaţiile care se regăsesc pe portalul E.ON Myline, inclusiv posibilitatea achitării facturii direct de pe telefonul mobil. MyApp a fost dezvoltată anul acesta cu secţiunea „Afacerea mea”, fiind disponibilă acum şi pentru clienţii business.
Rezultate economice
Cifra de afaceri consolidată a grupului de companii E.ON în România a depăşit anul trecut în premieră pragul de 5 miliarde lei (cca. 1,12 miliarde de euro), cantităţile de gaze naturale şi electricitate comercializate situându-se la circa 29 TWh. Previziunile actuale pentru acest an privind cifra de afaceri consolidată sunt de uşoară creştere comparativ cu 2016.
Responsabilitate corporatistă
E.ON a susţinut şi în 2016 campaniile de informare din cadrul parteneriatului cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă – “Împreună pentru siguranţă”, dar şi alte proiecte consacrate precum „Cupa E.ON Kinder” sau „Dăruieşte Lumină”, valoarea totală a implicării financiare fiind anul trecut de peste 1,8 milioane de euro.
“Energie în şcolile copilăriei”, proiect dedicat îmbunătățirii condițiilor de studiu prin montarea în şcoli a unor sistemele moderne de iluminat pe bază de led a mers mai departe, aproape 1,6 milioane de euro fiind investite din anul 2012 în 37 de unități de învățământ din țară. Proiectul continuă anul acesta cu alte 8 unităţi de învăţământ.
E.ON s-a implicat, totodată, în susţinerea unor evenimente culturale de an-vergură ca TIFF, FITS şi SONORO, circa 830.000 de euro fiind sprijinul financiar acordat în domeniul culturii de la intrarea grupului pe piaţa locală. Anul acesta a debutat cu un proiect nou, compania sprijinind demersul Asociaţiei Resonnance România de a aduce muzica clasică în instituţii medicale şi de asistenţă socială.
Anul trecut aproape 1.200 de angajaţi au ales să participe în proiecte dedicate comunităților în cadrul proiectului „Ţinem aproape”, oferind circa 3.000 de ore din timpul lor. Au oferit copiilor informaţii despre energie şi siguranţă, au reparat sau vopsit echipamente de joacă, săli de clasă, cantine sociale, spaţii din case de copii, de bătrâni sau chiar din muzee. Multe zone publice sau din grădiniţe şi şcoli sunt mai frumoase, cu mai mult spaţiu verde, amenajat cu arbuşti plantaţi.
Începând cu anul 2005, E.ON România a susţinut cu circa 11,8 milioane de euro numeroase proiecte de responsabilitate socială, acestea având aproximativ 280.000 de beneficiari.
Citește și:
Conferință despre oportunitatea refinanțării creditelor
Informații utile despre oportunitatea refinanțării creditelor, despre gestionarea eficientă a finanțelor și despre soluții financiare avantajoase au avut…
11 mai 2024
Noutățile tehnologice în echipamente și soluții industriale, la IDENTICOM4
A șasea ediţie a Târgului Internațional de Tehnologie şi Industrie IDENTICOM4 are loc anul acesta, în perioada 21-23…
11 mai 2024
Creditarea bancară dă semne de revenire, dar scăderea dobânzilor se lasă așteptată
Creditarea privată este unul dintre indicatorii care arată cât de bine funcționează o economie de piață. Desigur, cu…
11 mai 2024
Cum arată planul de țară al României?
În 2012, deci acum mai bine de un deceniu, în România se vorbea de reindustrializarea țării noastre. Au…
11 mai 2024
Nordic Group investește și la Izvin
Nordic Group, una un jucător important în piața distribuției de produse alimentare premium în rețele Retail, HoReCa și…
10 mai 2024
Candidații la Primăria Oradea și CJ Bihor în fața mediului de afaceri
Șapte partide și-au trimis candidații la Primăria Municipiului Oradea și Consiliul Județean Bihor la întâlnirea organizată de Federația…
10 mai 2024
„În politici trebuie să investești” – Simion Crețu, director general ADR Centru
Regiunea cu 220 km de autostradă și magistrală ferată modernizată a pus accentul pe conectivitate regională. ♦ Cum…
10 mai 2024
Genoveva Turcu anunță primul ROAD SHOW românesc al investitorilor din Dubai
Genoveva Turcu, Președinte al Consiliului Româno-Dubai de Afaceri din cadrul Camerelor de Comerț din Dubai, vorbește, în interviul…
10 mai 2024