Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a organizat în parteneriat cu Clusterul Inovativ al Biomasei Green Energy, la Brașov, seminarul ”Bune practici în utilizarea sustenabilă a biomasei la nivel local și acțiuni pentru creșterea eficienței energetice”, se arată într-un comunicat al ADR Centru. Evenimentul a fost realizat în contextul celei de-a treia întâlniri a Grupului de actori locali constituit în cadrul proiectului internațional BIO4ECO și a reunit atât reprezentanți ai organizațiilor membre în grup cât și reprezentanți ai altor organizații relevante pentru sectorul bioenergiei din Regiunea Centru.
Evenimentul s-a desfășurat sub forma unei dezbateri, scopul fiind împărtășirea modelelor de bune practici privind utilizarea sustenabilă a resurselor de biomasă, a experiențelor comunităților rurale și urbane în valorificarea biomasei locale și identificarea posibilităților de transferabilitate și replicare a acestora în contextul instrumentului politic abordat de proiectul BIO4ECO (Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 3, Prioritatea de Investiții 3.1).
Întâlnirea a venit în întâmpinarea nevoilor autorităților publice locale care fie au experiență în implementarea sistemelor de producție a energiei prin valorificarea biomasei, fie intenționează să dezvolte astfel de sisteme, și a facilitat interacțiunea între acestea, inclusiv realizarea unui schimb de idei cu organizații active în domeniul valorificării bioenergiei, instituții de cercetare și clustere din domeniu.
Prima parte a evenimentului a fost dedicată unei sesiuni plenare, iar cea de-a doua, vizitelor de studiu la proiecte relevante din județul Covasna. Un accent deosebit a fost pus pe explorarea posibilității de transferabilitate și replicare a bunelor practici identificate la nivel local și internațional și pe evidențierea instrumentelor financiare care permit punerea în aplicare a unor procese eficiente de valorificare a biomasei locale în producția de energie. De asemenea, a fost accentuat rolul externalităților în evaluarea performanțelor economice ale aplicațiilor practice, respectiv modul în care sunt potențate lanțurile de valoare locală, beneficiile sociale și de mediu pe care le generează pentru comunități și contribuția la valorificarea superioară a resurselor locale. Participanții au vizitat o plantație de salcie energetică, fiindu-le oferite detalii despre modul de înființare a culturii, modul de recoltare, performanțele soiurilor utilizate și valoarea economică, după care s-au deplasat la locații unde biomasa produsă local este utilizată pentru coacerea pâinii, încălzirea apei tehnologice necesare pentru procesarea cărnii sau încălzirea unui incubator de afaceri, utilizând instalații (containere, alimentatoare, cazate, panouri de automatizare) și aplicații software produse local.
Informații privind stadiul implementării proiectului BIO4ECO, activitățile realizate și viitoare și modelele de bune practici împărtășite de partenerii internaționali în cadrul vizitelor de studiu organizate, au fost oferite organizațiilor participante. Informații suplimentare despre proiect pot fi obținute accesând pagina de prezentare BIO4ECO găzduită pe portalul programului Interreg Europe, la adresa: www.interregeurope.eu/bio4eco/
Citește și:
Care este stadiul lucrărilor la Autostrada A3 Transilvania în județul Bihor
Veștile sunt încurajatoare pentru finalul anului 2025 pe cele două loturi ale Autostrăzii A 3 Transilvania: Suplacu de…
21 noiembrie 2025
Trafic fluidizat la ieșirea din Oradea spre Cluj: se deschide Pasajul Oșorhei
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, la ora 9:00, se deschide traficul pe pasajul suprateran de la ieșirea din…
21 noiembrie 2025
Cum rămânem umani în era AI: Lecțiile de la „The Human Shift” Oradea
Lidership în era AI și burnout: Esența Conferinței „The Human Shift” de la Oradea. Double Tree by Hilton…
21 noiembrie 2025
Leadership și inovație în industrie: provocările pieței, AI și resursa umană
Patru lideri din companii de top, din industrii diferite, au dezbătut la The Human Shift, în cadrul unui…
21 noiembrie 2025
Bogdan Coconoiu, AnimaWings: “Clujul e perla coroanei”
Corporate Affairs Managerul companiei cu capital românesc ne-a declarat că aceasta va avea în curând o bază permanentă…
20 noiembrie 2025
Studenți și elevi din Cluj, care se formează în domeniul construcțiilor, în vizită la RIVUS
30 de studenți de la Facultatea de Construcții din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca și 30 de elevi de…
20 noiembrie 2025
Tinerii softiști ai universităților din București și Cluj au luptat pentru supremație în România
Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii a anunțat câștigătorii Burselor ANIS, cadre universitare tinere care inovează…
20 noiembrie 2025
Israelienii, invitați să își aducă tehnologiile de apărare la Cluj
Investitorii din acest stat au încă o prezență foarte redusă în zonă, cu un capital de numai 1,6…
20 noiembrie 2025
Investiții
Care este stadiul lucrărilor la Autostrada A3 Transilvania în județul Bihor
Veștile sunt încurajatoare pentru finalul anului 2025 pe cele două loturi ale Autostrăzii A 3 Transilvania: Suplacu de…
21 noiembrie 2025
Trafic fluidizat la ieșirea din Oradea spre Cluj: se deschide Pasajul Oșorhei
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, la ora 9:00, se deschide traficul pe pasajul suprateran de la ieșirea din…
21 noiembrie 2025
Nokian Tyres Oradea, prima fabrică de anvelope din lume, cu zero emisii de CO2
Nokian Tyres a organizat, marți, 18 noiembrie, un eveniment dedicat sustenabilității și viitorului producției industriale responsabile, confirmând statutul…
18 noiembrie 2025
Knauf ridică la Huedin una dintre cele mai mare fabrici de gips-carton din Europa
Unitatea de producție presupune o investiție de 88 milioane €, o condiție esențială pusă de concernul german și…
18 noiembrie 2025
Seceta, provocarea numărul unu pentru cultivatori. Irigațiile devin obligatorii
Agricultura din România se află într-un punct de inflexiune, în care adaptarea la schimbările climatice nu mai este…
18 noiembrie 2025
De la lohn la leadership tehnologic – Regiunea Nord-Vest a României, pol al cooperării româno-germane
România a cunoscut o dezvoltare economică remarcabilă în ultimele două decenii. Totul a început treptat, odată cu demararea…
17 noiembrie 2025
Premierul Bolojan și Nokian Tyres analizează noi oportunități de dezvoltare în România
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a primit luni, 17 noiembrie 2025, la Palatul Victoria, delegația Nokian Tyres condusă de…
17 noiembrie 2025
TECHconnect 2025. Lupta costului per piesă și de ce România nu poate face transferul la industria „5.0”
Diferența de cost per piesă dintre China, SUA și Europa s-a lărgit. Europa se confruntă cu fragmentare tehnologică,…
17 noiembrie 2025
Infrastructură
Care este stadiul lucrărilor la Autostrada A3 Transilvania în județul Bihor
Veștile sunt încurajatoare pentru finalul anului 2025 pe cele două loturi ale Autostrăzii A 3 Transilvania: Suplacu de…
21 noiembrie 2025
Trafic fluidizat la ieșirea din Oradea spre Cluj: se deschide Pasajul Oșorhei
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, la ora 9:00, se deschide traficul pe pasajul suprateran de la ieșirea din…
21 noiembrie 2025
Sălăjenii vor circula pe autostradă până la Viena
Anul viitor va fi dat în trafic tronsonul Nușfalău – Borș al Autostrăzii Transilvania (A3), susține deputatul Lucian…
15 noiembrie 2025
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Rețele Electrice Banat investește masiv în digitalizare în Caraș-Severin
Rețele Electrice Banat, parte a grupului PPC România, a demarat un program amplu de investiții pentru modernizarea infrastructurii…
13 noiembrie 2025
PORR Construct și CJ Bihor au semnat contractul pentru pasajul rutier peste linia de tram-tren
Miercuri, 12 noiembrie 2025, la sediul Consiliului Județean Bihor, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția unui…
12 noiembrie 2025
Dimex 2000 și Kareol Serv reabilitează rețeaua de apă-canal a Băii Mari
Cele două companii de construcții vor acționa pe străzile Coșbuc, Silviculturii și Anton Pann din municipiul maramureșean. În…
12 noiembrie 2025
Conexiunea dintre Maramureș și autostrăzile Europei costă 1 miliard de euro. Cum arată traseul final
Proiectul Drumului Expres (DEx) Baia Mare – Satu Mare a primit aviz favorabil din partea Companiei Naționale de…
7 noiembrie 2025
Turism
Consorțiu pentru turismul premium în Transilvania. Miza: 350 milioane €
Complexurile Wonderland Resort și Alpin, SunRai Creasta Cocoșului și El Paradiso, alături de noua rută Via Transilvanica, sunt…
19 noiembrie 2025
Marile hoteluri ale Transilvaniei și Banatului se promovează la Barcelona
Unitățile turistice Radisson Blu, Ibis, Timișoara, Grand Napoca din aceste regiuni ale României, alături de Marriott sau Sheraton…
18 noiembrie 2025
Secretele din spatele Oradea Experience: aplicația care schimbă regulile jocului
Din greutăți, spre tehnologie: povestea tânărului care a creat aplicația Oradea Experience. Într-o lume în care poveștile de…
18 noiembrie 2025
Tinere talente în bucătărie: Magia culinară care a cucerit Festivalul „D’ale porcului”
Cea de-a doua zi a Festivalului–concurs „D’ale porcului” s-a desfășurat duminică, 16 noiembrie 2025, într-o atmosferă animată, în…
16 noiembrie 2025
Proiectele majore ale Aro Palace, dezvăluite acționarilor Transilvania Investments
Compania brașoveană Transilvania Investments a organizat Ziua Investitorului, care a avut loc la Hotelul Aro Palace. Managementul companiei…
16 noiembrie 2025
Campionii gustului tradițional, în duel la Festivalul „D’ale Porcului” 2025
Adevărații campioni la Turneul Campionilor de la Festivalul-Concurs „D’ale Porcului”, ediția a XII-a, desfășurat în 15 și 16…
15 noiembrie 2025
Operatorii din turismul românesc fac echilibristică între afaceri și politică
Foști membri ai Guvernului României dau vina pe cei actuali pentru prăbușirea acestui sector până pe ultimul loc…
14 noiembrie 2025
Pe urmele Marii Uniri, la Arad – orașul unde s-a scris istoria României moderne
Circuitul turistic al clădirilor Marii Uniri a fost recunoscut oficial drept rută cultural-turistică de către Ministerul Economiei, Digitalizării,…
13 noiembrie 2025
Educație
Cum rămânem umani în era AI: Lecțiile de la „The Human Shift” Oradea
Lidership în era AI și burnout: Esența Conferinței „The Human Shift” de la Oradea. Double Tree by Hilton…
21 noiembrie 2025
Leadership și inovație în industrie: provocările pieței, AI și resursa umană
Patru lideri din companii de top, din industrii diferite, au dezbătut la The Human Shift, în cadrul unui…
21 noiembrie 2025
Studenți și elevi din Cluj, care se formează în domeniul construcțiilor, în vizită la RIVUS
30 de studenți de la Facultatea de Construcții din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca și 30 de elevi de…
20 noiembrie 2025
Tinerii softiști ai universităților din București și Cluj au luptat pentru supremație în România
Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii a anunțat câștigătorii Burselor ANIS, cadre universitare tinere care inovează…
20 noiembrie 2025
Secretele din spatele Oradea Experience: aplicația care schimbă regulile jocului
Din greutăți, spre tehnologie: povestea tânărului care a creat aplicația Oradea Experience. Într-o lume în care poveștile de…
18 noiembrie 2025
Rezultate bune pentru studenții orădeni la „Student Design & Manufacturing Competition 2025”
Ediția a V-a a competiției naționale dedicată studenților s-a desfășurat la Universitatea din Oradea. Universitatea din Oradea a…