Municipalitatea din Alba Iulia va beneficia de cinci noi soluții de guvernare inteligentă, ca urmare a semnării unui protocol de colaborare pe care autoritatea locală l-a parafat cu unul dintre cei mai importanți furnizori și integratori de soluții software și hardware pentru administrația publică, se arată într-un comunicat de presă al companiei partenere.
Astfel, conceptul dezvoltat de Industrial Software pentru proiectul Alba Iulia Smart City 2018 include: o aplicație mobilă pentru raportarea incidentelor, o soluție pentru analiza și raportarea veniturilor bugetare, o soluție de barometru public, ce permite consultarea locuitorilor municipiului pe diverse teme, o aplicație pentru programare online a căsătoriilor și, nu în ultimul rând, integrarea sistemului de Dispecerat cu alte soluții mobile de raportare a incidentelor.
Industrial Software va acoperi în întregime costurile de dezvoltare și implementare ale soluțiilor oferite.
Potrivit sursei citate, Industrial Software și Primăria Alba Iulia au agreat Protocolul de Cooperare pentru proiectul Alba Iulia Smart City 2018, colaborare care face parte din programul de pregătire pentru aniversarea centenarului Marii Uniri, prin care Primăria Municipiului Alba Iulia dorește să devină primul oraș ‘smart’ din România.
‘Dorim să participăm activ la digitalizarea primului Smart City din România, iar până la sfârșitul acestui an vom implementa cinci noi soluții cu impact major asupra comunității. Anul viitor vom analiza reacția populației și vom ajusta soluțiile pentru obținerea celor mai bune rezultate. Soluțiile de guvernare inteligentă sunt elemente centrale ale strategiei și viziunii Industrial Software, iar noi sperăm ca Alba Iulia Smart City 2018 să fie punctul de plecare pentru multe alte orașe din România’, declară Cătălin Popa, director executiv Industrial Software.
La rândul său, Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia, susține că, odată cu noile soluții inteligente, în comunitate se naște o ‘democrație electronică’, în care locuitorii sunt egali.
‘Încă este nevoie să explicăm conceptul de ‘smart’ pentru a fi înțeles și preluat, dar toate marile schimbări pe care le-am realizat în Alba Iulia au plecat de la imaginație și viziune. Parteneriatul cu Industrial Software ne apropie de realitate și pune tehnologia la lucru în folosul cetățeanului. Soluțiile propuse pentru Alba Iulia Smart City 2018 nasc o ‘democrație electronică’ în care locuitorii sunt egali prin simplul fapt că oricine poate sesiza o problemă, solicita o programare a căsătoriei sau exprima o opinie, doar folosind Internetul. Simplu, fără cereri, fără deplasări. Cetățenii sesizează, iar funcționarii publici au datoria să rezolve’, a spus Hava.
Industrial Software are o experiență de peste 19 ani în furnizarea și integrarea de soluții software și hardware pentru administra?ia publică, iar peste patru milioane de cetățeni sunt beneficiari ai proiectelor derulate în România.
La finele lunii mai, Nicolaie Moldovan, city managerul orașului Alba Iulia, anunța, într-o conferință de specialitate organizată la București, că proiectul-pilot de Smart City de la Alba Iulia este unul pentru care s-a investit, în primul rând în resursa umană, iar de la momentul lansării Ghidului specific au fost contractate 48 de proiecte de oraș inteligent pentru conceptul Smart City din 2018.
Printre companiile care sunt în colaborare cu Primăria Municipiului Alba Iulia se află Orange România, Microsoft, Siemens, Philips, Telekom România, Cloud Soft, Solar Eco, Fast Order, ZTE, APERO (Asociația Procesatorilor de Plăți Electronice) sau Hypermedia.
Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională (MCSI) a lansat, la sfârșitul anului trecut, spre consultare publică, Ghidul Smart City pentru România, un instrument de evaluare a comunităților și de bune practici internaționale, soluții și tehnologii inteligente care, aplicate la nivel local și regional, pot transforma comunitățile în orașe inteligente, cu acces liber la produse și servicii de calitate, cu sisteme de sănătate și educație moderne, precum și cu administrații publice transparente, care să guverneze împreună cu cetățeanul.
Termenul de Smart City este utilizat pentru a desemna orașele care apelează intensiv la tehnologiile noi ‘tip smart’ dedicate îmbunătățirii serviciilor publice, creșterii nivelului de confort al cetățenilor din localitățile urbane și rurale, eficientizării consumurilor de resurse și reducerii cheltuielilor pe termen mediu și lung.
‘Smart City Alba Iulia 2018’ reprezintă un proiect-pilot inițiat de Ministerul Comunicațiilor, lansat pe 2 decembrie la Alba Iulia, prin care se urmărește identificarea modelelor de investiții conforme cu bunele practici europene și internaționale în condiții de participare voluntară a mediului de afaceri din domeniul IT&C, a asociațiilor de profil, mediului academic și oricărei altă parte interesată să contribuie cu expertiză și soluții Smart la construirea orașului viitorului.
Citește și:
Stațiunea Văliug deschide sezonul la pontoanele din jurul lacului
Adio, căldură! Bun venit, Văliug! Cluburile care și-au amenajat pontoane în jurul lacului au dat startul petrecerii, au…
21 iunie 2025
Cerasela Naie-Tatu: „66% dintre români sunt în Burnout!”
Sănătatea angajaților și a proprietarilor de afaceri este un subiect actual în business și a făcut subiectul celui…
21 iunie 2025
Un nou cămin, la standarde europene, în Campusul Universității din Oradea
Vineri, 20 iunie 2025, s-a pus piatra de temelie a unui nou cămin studențesc în Campusul Universității din…
20 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
De 6 ani ROMGAZ investește în educație și în formarea viitoarei generații de specialiști
ROMGAZ, cel mai mare producător, principal furnizor de gaze naturale și cel mai mare operator de depozite de…
20 iunie 2025
Construiește-ți cariera alături de profesioniștii din industria auto: alege școala duală la Star Transmission & Star Assembly!
Vrei să înveți o meserie apreciată și căutată pe piața muncii? Pregătește-te pentru viitor încă din timpul școlii…
20 iunie 2025
Daniela Hagmann, CEO Geodata Services: Economiile produse de digitalizarea administrației publice cât bugetul Ministerului Sănătății
În pas cu constructorii consacrați, administrațiile publice evoluează pe linia digitalizării și, implicit, a standardizării proceselor înspre eficientizarea…
20 iunie 2025
Simonis: „Centrul de Recuperare Lovrin, încă o promisiune pe care reușim să o onorăm”
Consiliul Județean Timiș, prin președinte, a semnat contractul de construcție al Centrului de Recuperare Medicală Ortopedie și Traumatologie…
20 iunie 2025
Investiții
Un nou cămin, la standarde europene, în Campusul Universității din Oradea
Vineri, 20 iunie 2025, s-a pus piatra de temelie a unui nou cămin studențesc în Campusul Universității din…
20 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Simonis: „Centrul de Recuperare Lovrin, încă o promisiune pe care reușim să o onorăm”
Consiliul Județean Timiș, prin președinte, a semnat contractul de construcție al Centrului de Recuperare Medicală Ortopedie și Traumatologie…
20 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Despre digitalizarea instituțiilor publice și a IMM-urilor la Oradea Innovation Day
Parcul Științific și Tehnologic Bihor a găzduit miercuri, 18 iunie 2025, Oradea Innovation Day, un eveniment dedicat accelerării…
19 iunie 2025
SIGNAL IDUNA obține aprobarea ASF pentru achiziția pachetului majoritar al Garanta Asigurări
SIGNAL IDUNA ASIGURARE REASIGURARE anunță primirea aprobării finale din partea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru achiziționarea pachetului…
19 iunie 2025
Aparatură medicală de ultimă generație pentru spitalul din Arad prin fonduri RO-HU
Spitalele din județele Arad și Békés vor fi dotate cu aparatură medicală modernă, esențială pentru prevenția, diagnosticarea și…
18 iunie 2025
Conferința BE INSPIRED. MAKE IT HAPPEN! ajunge la Craiova în 19 iunie
Seria de conferințe regionale „Be Inspired. Make it Happen!”, organizată de Asociația B-Leader împreună cu Doingbusiness.ro și…
18 iunie 2025
Infrastructură
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Daniela Hagmann, CEO Geodata Services: Economiile produse de digitalizarea administrației publice cât bugetul Ministerului Sănătății
În pas cu constructorii consacrați, administrațiile publice evoluează pe linia digitalizării și, implicit, a standardizării proceselor înspre eficientizarea…
20 iunie 2025
Aparatură medicală de ultimă generație pentru spitalul din Arad prin fonduri RO-HU
Spitalele din județele Arad și Békés vor fi dotate cu aparatură medicală modernă, esențială pentru prevenția, diagnosticarea și…
18 iunie 2025
Se știu câștigătorii licitației pentru construirea a patru pasaje rutiere noi în Oradea
Asfamixt, Selina plus Drum Asfalt, și PORR Construct, vor construi cele patru pasaje rutiere la ieșirea din Oradea,…
18 iunie 2025
Încă un pas pentru construirea drumului spre Aquaparkul dintre Băile Felix și 1 Mai
Consiliul Județean Bihor a aprobat, joi, 12 iunie 2025, indicatorii tehnico-economici actualizați pentru Inelul Rutier Metropolitan. Prin această…
12 iunie 2025
Politehniștii clujeni au testat “Autostrada Erbașu”
Constructorii sectorului Suplacu de Barcău – Chiribiș al A3 le-au prezentat stadiul lucrărilor și le-au explicat provocările proiectului.…
12 iunie 2025
Robotul zidar, în acțiune la nZEB Expo 2025
nZEB Expo, cel mai mare eveniment din România dedicat construcțiilor eficiente energetic, își deschide porțile vinerea aceasta, pe…
11 iunie 2025
Marius Șoflete, co-organizator: nZEB Expo, un catalizator pentru construcții mai bune
Marius Șoflete este un pionier în domeniul proiectării și construcției de case pasive, iar remarcabil este că se…
10 iunie 2025
Turism
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Festivalul Medieval revine în perioada 4-6 iulie 2025, în Oradea
Noutățile Festivalului Medieval de la Oradea sunt bătăliile cu vikingi de pe Crișul Repede și demonstrațiile trupelor de…
20 iunie 2025
În weekend se deschide oficial sezonul de vară la Ghioroc – „Litoralul Vestului”
În cadrul unui peisaj estival, la doar câțiva kilometri de Arad, pe plaja de la Ghioroc, s-a deschis…
19 iunie 2025
,,Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Ștei
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 iulie 2025, va fi organizată prima ediție a evenimentului ,,Gusturi și tradiții…
19 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Ionuț Popescu, Potcoava: “Noi depunem un dosar întreg pentru fonduri UE, ungurii, numai două coli”
Fondatorul centrului de echitație din Runcu și președintele Federației Române de Turism Ecvestru (FRTE) s-a arătat nemulțumit de…
17 iunie 2025
Eugen Tudosie, UNDA: “Avem un plan pe cinci ani, cu centru de evenimente și hotel-boutique”
Directorul general al complexului din București s-a referit, în cadrul Conferinței România 2030, atât la investiția în sine,…
17 iunie 2025
Avioane charter de la Cluj spre Insula Lesbos, în sezonul estival
AeroVacanțe, agenția organizatoare a grupului Aerotravel, a anunțat că din iunie, turiștii din Cluj se pot putea bucura…
17 iunie 2025
Educație
Un nou cămin, la standarde europene, în Campusul Universității din Oradea
Vineri, 20 iunie 2025, s-a pus piatra de temelie a unui nou cămin studențesc în Campusul Universității din…
20 iunie 2025
De 6 ani ROMGAZ investește în educație și în formarea viitoarei generații de specialiști
ROMGAZ, cel mai mare producător, principal furnizor de gaze naturale și cel mai mare operator de depozite de…
20 iunie 2025
,,Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Ștei
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 iulie 2025, va fi organizată prima ediție a evenimentului ,,Gusturi și tradiții…
19 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Claudiu Mândru, Alfa Software, la Conferința România 2030 : “Lumea va fi digitală sau nu va fi deloc”
În prezent, marea majoritate a oamenilor nu își mai poate închipui viața în afara tehnologiei. Mai mult, încet-încet,…
19 iunie 2025
Despre digitalizarea instituțiilor publice și a IMM-urilor la Oradea Innovation Day
Parcul Științific și Tehnologic Bihor a găzduit miercuri, 18 iunie 2025, Oradea Innovation Day, un eveniment dedicat accelerării…
19 iunie 2025
Conferința BE INSPIRED. MAKE IT HAPPEN! ajunge la Craiova în 19 iunie
Seria de conferințe regionale „Be Inspired. Make it Happen!”, organizată de Asociația B-Leader împreună cu Doingbusiness.ro și…
18 iunie 2025
Alfred Simonis: „Sute de copii din Timiș nu mai au problema transportului la școală”
Investiție serioasă în mobilitatea educațională din Timiș: microbuze electrice pentru 29 de localități, prin PNRR, vor urma alte…
17 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
