S.C. Tetarom S.A., institutie la care Consiliul Judetean Cluj este actionar majoritar, va lansa, din toamna acestui an, Academia de Training în Sigurantă Cibernetică, un program initiat prin intermediul Parcului Stiintific si Tehnologic Tetapolis.
,,Suntem deosebit de onorati să anuntăm, în premieră mondială, crearea la Cluj a unei astfel de structuri de elită în domeniul sigurantei cibernetice. Emergenta si evolutia cercetării în domeniul IT nu este deloc o surpriză având în vedere faptul că această industrie este una extrem de dezvoltată în judetul Cluj, motiv pentru care pregătirea cât mai avansată a informaticienilor constituite un aspect esential pentru protectia business-urilor din ce în ce mai tehnologizate”, a declarat presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise.
Pornind de la realitatea existentei unui deficit de 1,5 milioane de specialisti la nivel mondial în sigurantă cibernetică, Tetapolis a pus bazele primului program de training specializat de acest tip la nivel mondial. Academia de Training în Sigurantă Cibernetică reprezintă o idee inovatoare, prin prisma interconectării sistemului de pregătire, acesta îmbinând o sectiune de cursuri teoretice cu o platformă online de testare a capacitătilor defensive în sigurantă cibernetică.
Programul urmăreste o curiculă care permite pregătirea specialistilor în sigurantă cibernetică de la nivel de începător la nivel avansat. Acest curs este facilitat prin dezvoltarea unei platforme de training online, care în acest moment este complet operatională. Platforma de training are deja girul universitătii Massachusetts Institute of Technology (M.I.T.) din S.U.A., a dezvoltatorului de servicii de securitate Kaspersky si a operatorului de telefonie mobilă T-Mobile. În acest moment, se află în derulare faza de implementare a acestui curs ca modul obligatoriu în pregătirea specialistilor în sigurantă cibernetică din universităti, universitătile pilot selectionate pentru acest program fiind Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca si M.I.T. din SUA.
Platforma de training este complet functională, si poate fi testată pe site-ul oficial https://tetapolis.academy/, unde se regăseste o descriere completă însotită de un film de prezentare.
La nivel regional si national Parcului Stiintific si Tehnologic Tetapolis îsi propune să devină un pol al inovării, o organizatie care facilitează buna colaborare dintre mediile relevante activitătilor de cercetare-dezvoltare-inovatie. Prin programele sale, Tetapolis promovează cooperarea între mediul academic si companii, pentru a dezvolta o serie de sinergii capabile să conducă la colaborări eficiente.
Citește și:
Cabana Vadu Crișului și-a păstrat farmecul istoric. Lucrările de reabilitare au fost finalizate
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a susținut sâmbătă, 10 iunie, o conferință de presă alături de primarul…
10 iunie 2023
Sold out la deschiderea TIFF
“Confort nordic” (regia Hafsteinn Gunnar Sigurosson, Islanda / Germania / Anglia) este prima dintre peliculele proiectate cu casa…
10 iunie 2023
Încă două zile de degustări și povești la Salonul Vinurilor Millésime
Prezență peste așteptări în prima zi a Salonului Vinurilor Millésime. Semn că bihorenii, și nu numai, devin din…
10 iunie 2023
TIFF 2023: Filme mult așteptate și experiențe inedite oferite de Vodafone la cel mai important festival de film din România
Cel mai așteptat film românesc, ateliere de creație pentru noua generație de cineaști și o experiență digitală pentru…
9 iunie 2023
Precon SRL – Citadina 98 SA a câștigat licitația pentru lotul Chiribiș – Biharia
Decizia a fost luată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere după finalizarea procesului de evaluare a…
9 iunie 2023
Universitățile din consorțiul NeurotechEU vor avea diplome comune
O delegație a Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu (UMFIH) Cluj a participat la reuniunea consorțiului Universităților…
9 iunie 2023
Antreprenorii Clujului vin cu soluții pentru stabilitatea economiei
Analiza situației economice a României și perspectivele pe termen mediu în contextul economic global și geopolitic regional au…
9 iunie 2023
Revoluția etichetelor de la Cluj: ecologice, inteligente și antifurt
Tipografia flexografică Rottaprint va investi 2 milioane de euro pentru a scoate produse sustenabile. Societatea din Apahida se…
9 iunie 2023
Zi de Zi știri economice:
