Carmangeria Moldovan, o afacere de familie înfiinţată în anul 1994 lângă Cluj-Napoca, va folosi doar carne din România pentru produsele sale, renunţând la importuri. Proiectul se va finaliza la sfârşitului anului viitor, când brandul va deveni sută la sută românesc.
Directorul general al carmangeriei, Cosmin Moldovan, a declarat, corespondentului Mediafax, că doreşte să contribuie la dezvoltarea pieţei interne a cărnii şi la promovarea producătorilor autohtoni de carne din Transilvania.
”Avem un parteneriat cu un combinat agroindustrial din Curtici, pentru carne de porc, şi cu doi furnizori pentru parte de bovine, carne de vită Black Angus, şi vrem să dezvoltăm altul cu cooperativa agricolă Someş Arieş şi să promovăm rasa Bălţata Românească. Intenţia noastră este să renunţăm la importul de carne pentru produsele noastre şi să promovăm producătorii de carne din regiunea Transilvaniei, să contribuim la dezvoltarea acestei pieţe. Calitatea cărnii româneşti este, uneori, peste cea din străinătate. Acesta este conceptul meu, proiectul urmând să fie finalizat la sfârşitul anului viitor şi sper ca această decizie să ducă la o creştere a cifrei de afaceri. Aducem acum carne de vită din Polonia, dar nu numai, carne de porc din Germania şi Ungaria, carne de miel din Noua Zeelandă şi Irlanda şi vreau ca brandul Moldovan să devină unul sută la sută românesc”, a spus Cosmin Moldovan.
Acesta a afirmat că a discutat cu colaboratorii pe care îi are pentru colectarea animalelor de la fermieri şi aducerea lor într-o fermă de finisare, astfel încât să existe carcase în mod constant.
Carmangeria Moldovan este o afacere de familie înfiinţată în anul 1994 în localitatea Sânnicoară, de lângă Cluj-Napoca, şi s-a dezvoltat în perioada 2007 -2008 cu ajutorul unei finanţări europene prin programul Sapard în valoare de 3 milioane de euro.
Cifra de afaceri a firmei a fost de 15 milioane de euro în 2016, estimările fiind de peste 18 milioane de euro în acest an. Carmangeria are 32 de magazine în judeţul Cluj şi 350 de angajaţi.
Te-ar mai putea int
Citește și:
Oradea Arena găzduieste Olimpiada Porumbeilor Voiajori
Primarul Florin Birta le-a urat „bun venit’’ delegaților prezenți din 30 de țări. Oradea găzduiește pentru prima dată…
12 august 2022
La Timișoara se schimbă becuri din sistemul de iluminat public în valoare de un milion de lei
Sistemul de iluminat public din trei dintre cele mai mari zone din Timișoara, Calea Torontalului, Calea Aradului și…
12 august 2022
Timișul poate oferi turiștilor prima hartă a traseelor turistice din județ
Timișul are în premieră o hartă a traseelor turistice, după ce Consiliul Județean Timiș a investit câteva zeci…
12 august 2022
Se relansează licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor de construcție a sectorului de autostradă Chiribiș – Biharia
Joi, 11 august 2022, CNAIR SA a transmis la ANAP documentația de atribuire pentru lansarea procedurii de achiziție publică…
11 august 2022
Vasile Trip, patronul Valtryp, îndeamnă UNPR să-și unească forțele cu alte patronate
Miercuri, 10 august 2022, o delegație a Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR), condusă de președintele Ioan Lucian,…
11 august 2022
Hibridul fermierilor campioni la rapiță
De pe câmpurile din județul Suceava și până la cele din județul Giurgiu, din Arad și până în…
11 august 2022
Turul României va fi transmis în 50 de țări prin intermediul Eurosport
Federația Română de Ciclism și Auchan Retail România au încheiat un parteneriat cu Eurosport pentru difuzarea rezumatelor din…
11 august 2022
Continental continuă să se extindă la Sibiu
Continental, companie tehnologică, anunță investiții noi la sediul din Sibiu. Compania se pregătește pentru construirea unei noi clădiri,…
11 august 2022
Zi de Zi știri ecoomice:
Romgaz, bilanț fabulos pentru Semestrul I 2022. Cine conduce sucursalele mureșene
Conducerea Societății Naționale de Gaze […]
14 august 2022
Licitație pentru mai multe spații comerciale din piețele târgumureșene
SC Administrator Imobile și Piețe SRL scoate […]
14 august 2022
Fabrică de înghețată, de vânzare în Sângeorgiu de Mureș
Corpul Executorilor Bancari BRD a demarat, în […]
13 august 2022
Parc fotovoltaic nou, în comuna Șincai
Conducerea societății Reenergy Solarfun SRL, […]
13 august 2022
INVESTIȚIE. Căsuțe de vacanță și restaurant, lângă Lacul Ursu Sovata
Laczko Alajos și Laczko Izabella, în calitate […]
13 august 2022
Incendiu la o hală industrială din Târgu Mureș
Pompierii militari din cadrul Detașamentului […]
12 august 2022