Compania Ertex Internațional, care deține o fabrică de produse textile în municipiul Brașov, a achiziționat un teren de 20.000 de metri pătrațiu în Codlea, urmând ca anul viitor să demareze construcția unei noi fabric, scrie bizbrasov.ro.
„Am luat decizia de a ne extinde. Deocamdată suntem însă în faza Planului Urbanistic Zonal (PUZ), care a fost aprobat de consilierii locali din Codlea, dar de anul viitor vom demara construcția”, a declarat Alin Dîrloșan, directorul general al companiei, pentru sursa citată.
Ertex, membră a grupului german Peppermint, a încheiat ultimii doi ani cu afaceri relativ constante, de circa 4,5 milioane de euro, având constanță și în ceea ce privește numărul mediu de angajați – 102. În prezent, compania își desfășoară activitatea pe o suprafață de 4.700 de metri pătrați, iar noua investiție va presupune crearea a aproximativ 100 de noi locuride muncă.
În fabrica din Brașov se produc țesături damasc pentru îmbrăcămintea tradițională africană denumită „boubou”.
Grupul german Peppermint a fost înființat în 1997, la Berlin, de către Ingeborg Neumann, și e formată din companiile Ertex, ZKS și Color Textil, având șase fabrici la nivel european, dintre care patru sunt în Germania. Grupul are 750 de angajați și generează annual afaceri de 90 de milioane de euro.
Citește și:
Summit Agro susține convergența talentelor fotografice româno-nipone
La Palatul Parlamentului a avut loc vernisajul expoziției de artă fotografică “Tradiții populare din România și Japonia”, eveniment…
4 octombrie 2023
La Atelierele FILIT pentru traducători, Transilvania are doi reprezentanți din cei trei români invitați
Atelierele FILIT pentru traducători au loc în perioada 2-6 octombrie 2023. Evenimentul aflat la cea de-a IX-a ediție…
4 octombrie 2023
Semn bun pentru producătorii de uleiuri esențiale: Parlamentul European recunoaște specificul acestor produse
Parlamentul European recunoaște specificul uleiurilor esențiale, astfel că producătorii de uleiuri esențiale pot răsufla ușurați, cel puțin deocamdată.…
4 octombrie 2023
Peste 3.000 de oportunități de carieră la Angajatori de TOP Timișoara
Angajatori de TOP Timișoara, cel mai mare și longeviv eveniment de carieră din Banat, revine în această toamnă…
4 octombrie 2023
David Carp și Max Gruber prezintă la Timișoara o istorie cu patru roți
În 8 octombrie, de la ora 20:30, David Carp, cu o experiență de peste 25 de ani ca…
4 octombrie 2023
Primul succes al Untold peste granițe. Cerere dublă pentru festivalul din Dubai
Organizatorii s-au văzut nevoiți să dubleze prima tranșă de abonamente, de la 5.000 la 10.000, datorită solicitărilor foarte…
4 octombrie 2023
Cine plătește cina romantică? București – bărbatul, Ardeal – cel care invită
Locuitorii orașelor mari din Transilvania consideră că persoana care face invitația la o asemenea cină trebuie să achite…
4 octombrie 2023
Aradul, primul municipiu reședință de județ care va avea un inel de centură complet
Marți, 3 octombrie 2023, a fost emisă autorizația de construcție pentru centura de sud-est a municipiului Arad, un…
4 octombrie 2023
Zi de Zi știri economice:
