Muzeul de Artă din Cluj-Napoca a găzduit masa rotundă cu tema ”Strategii de intervenție în spațiul public- Parcul Feroviarilor”. La dezbatere au participat arhitecți, reprezentanți ai administrației locale și ai societății civile implicați sau interesați de acest subiect.
Sunt oameni ale căror demersuri trecute, prezente și viitoare vizează punerea în evidență, dar și crearea unei strategii pentru amenajarea acestui spațiu verde de puțin peste 5 hectare de pe malul Someșului. Ei au încercat, în cadrul dezbaterii, să identifice și să detalieze oportunități și strategii de intervenție (urbanistice și comunitare) ce pot completa demersurile de dezvoltare a zonei, să le prioritizeze și să le ”mapeze” în funcție de oportunitatea, necesitatea și impactul lor asupra mediului (natural și construit) și a comunitatății din vecinătate.
Iată câteva dintre declarațiile participanților la masa rotunda:
”În primul rând trebuie să folosim denumirea corecta: e Grădina, nu Parcul Feroviarilor, din cauza dimensiunii reduse- 5 hectare. Apoi, trebuie să ținem cont de faptul că întregul demers nu poate fi scos din contextul general al spațiilor de acest gen din Cluj. Trebuie văzut ce suprafață are disponibilă pentru: agrement, sport, distracție, expoziții? Ce alte suprafețe destinate acestora mai există în Cluj?
Spun de foarte mult timp că ar trebui să avem o zonă în care să se facă expoziții internaționale. Ce ar fi dacă ar fi acolo? Nu se poate, e prea mic terenul. Deci poate îndeplini funcția numai pentru expoziții ocazionale. Eu asta aș vedea acolo. Plus funcția strict pentru riverani, de zonă liniștită, de promenadă, cu acces la apă. Pe de altă parte, trebuie să înțelegem că nu doar comunitatea decide viitorul acestui oraș!”, a declarat renumitul arhitect și urbanist Vasile Mitrea, cel a definit axa verde a Clujului, premiat de Academia Română în 2010.
”Chiar cred că noi, arhitecții, și noi cei de aici, de la această masă rotundă, suntem o unealtă de comunicare, care vine să îmbine mai multe păreri și expertize- ale specialiștilor din mai multe domenii. Trebuie să vedem ansamblul, cum se completează toate acestea, pentru proiectele comunității. Cred că avem mai multe spații abandonate care pot fi ”amplificate” astfel, construind și implicând comunitatea. Trebuie să ne folosim de toate instrumentele- istorie, memorie colectivă, obiectivă, subiectivă, etc., pentru a influența fiecare dintre etapele dezvoltării acestor spații. Pentru Parcul Feroviarilor eu aș lua în calcul spre exemplu o posibilă funcțiune sportivă”, a spus arh. Daniela Maier, vicepreședinte OART și coordonator Scena Urbană.
”Din punct de vedere al celor mai bune soluții pentru punerea în valoare, Parcul Feroviarilor are o problemă suplimentară față de proiectul Someșului, și anume importanța clădirilor din zonă, unele monumente istorice. Din acest punct de vedere, aici trebuie să existe, pe lângă apă, și zonă de „uscat”, ținând cont însă de ideea că natura poate să reinvadeze artificiul omenesc. Pe de altă parte, să nu uităm că dinamica socială se schimbă, iar inserții ale comunității pot fi făcute pe parcurs”, a subliniat arh. Szabalcs Guttmann, presedinte OART. Potrivit acestuia, e foarte important concursul de soluții pentru această zonă, anunțat de municipalitate și confirmat în cadrul dezbaterii de către Ovidiu Câmpean, Director de dezvoltare locală în cadrul Primăriei.
”Vrem să facem legătura între Parcul Armătura și Feroviarilor, să se creeze o zonă verde de promenadă mai mare, cu piste de biciclete”, a precizat Câmpean.
”Reconstrucția comunitară e prioritară, dincolo de orice concurs. Cum ne raportăm la memoriile unei zone? Puțină lume știe, spre exemplu, că acolo era o zonă evreiască. Am ajuns la o etapă nouă, mai fluidă, în care este foarte important să învățăm și de la biologi, peisagiști, antropologi. E important să discutăm și să punem în acord metodologiile pe care le aplicăm fiecare”, Laura Panait, antropolog urban, reprezentant Colectiv A.
Colegul ei, arhitectul Silviu Medeșan a completat: ”Și efemeridele au rolul lor în strategii- sunt o alternativă la presiunea venită din presă, arată cum ar putea fi folosită zona din perspectiva riveranilor”.
”Prin proiectul demarat acum, Refill, ne propunem sa găsim modele de politici de îmbunătățire a spațiilor cu utilizare temporară din Cluj, cu ajutorul comunității. Este o modalitate prin care arătăm că decizia vine de jos în sus, ceea ce este benefic în comunitatea clujeană”, a spus Călin Forna, director birou Evenimente Publice în cadrul Primăriei Cluj-Napoca, coordonator al proiectului ”Refill”.
”Nu trebuie excluse nici unele, nici altele- nici efemeridele, nici intervenția de sus in jos, nici strategia de jos in sus…Dpdv al concursului din care am facut parte pentru Someș pot spune ca e o zona f buna de exploatat, e aproape de centru, dar e f mica- fata de altele din oraș- deci ar putea sa funcționeze doar ca un parc pentru riverani, nu pentru toti clujenii. Ar putea reprezenta și o re-echilibrare de forțe între zona de vest și cea de est a Someșului”, crede arh. Marius Moga, membru în Consiliul Teritorial OART și coordonator Somes Delivery.
”La fel ca și în cazul Someșului, și Parcul Feroviarilor ar trebui lăsat să ”expandeze” în jur. E nevoie de ieșirea din izolare a noastră ca utilizatori ai orașului. Până unde mergem cu concursul? Am văzut cam multe evenimente, și prea putine propuneri de proiecte. Ce utilitate îi dam? Vrem să fie un parc liniștit, sau nu? Orașul nu are nevoie de peticuțe verzi, ci de spații verzi mai mari- și aici Primăria ar trebui să ia în calcul politica de schimburi de terenuri, ca, în loc de 20 mp de spațiu verde, să avem parcuri de 500 mp”, a spus arh. Mihai Racu, vicepreședintele Uniunii Arhitecților din Romania, Filiala Cluj.
”Înainte de a intra într-o spirală magică a Parcului Feroviarilor, vă invit să faceți o vizită la fața locului. La ora actuală, situl nu se află într-o situație foarte bună din punct de vedere peisagistic, nu are practic valoare peisagistică. E doar un petic de verdeață deocamdată, unde își plimbă oamenii copiii. Dar nu trebuie să rămână doar atât, trebuie să ne racordăm la el ca la un punct important din oraș”, crede arh. Dan Clinci, de la Asociația Urbannect, membru în Consiliul Teritorial OART.
În loc de concluzie:
”Cred că orice acțiune care unește demersuri care vor binele comunității și a spațiului public înseamnă un pas înainte pentru comunitate. Iar faptul că am reușit să ne întâlnim- administrație, specialiști și activiști din societatea civilă pentru a dezbate oportunitățile și strategiile necesare pentru Parcul Feroviarilor este un început de bun augur pentru soluțiile care vor fi propuse în cadrul concursului de arhitectură organizat de Primărie” (Daniela Maier, președinte BATRA)
Citește și:
Încă un pas spre construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”
Șase asocieri de firme au depus oferte pentru construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”, o investiție majoră de circa…
17 octombrie 2025
Modernizarea Bibliotecii Județene Arad, în linie dreaptă: proiectul PNRR – la 98%
Una dintre cele mai importante investiții culturale ale Consiliului Județean Arad, vizând modernizarea energetică și funcțională a sediului…
17 octombrie 2025
Pasajul Oșorhei, aproape gata: o gură de oxigen pentru traficul Oradea – Cluj
Veste bună pentru șoferii care tranzitează cea mai aglomerată porțiune de drum din Bihor: lucrările la pasajul suprateran…
17 octombrie 2025
„Greii” Clujului aruncă pe piață 850 de noi joburi
Multinaționalele De’Longhi, Eckerle, Stada, Emerson, Bosch, EXL, Allianz, La Lorraine, dar și autohtonele Banca Transilvania, DEER, Electrogrup, AROBS sau…
16 octombrie 2025
Antreprenorii din Oradea descoperă cum AI-ul devine partener de business
Antreprenorii orădeni au fost invitați miercuri, 15 octombrie 2025, la un eveniment menit să le aducă noi oportunități…
16 octombrie 2025
Endava transferă aplicațiile ministerelor și agențiilor în Cloud-ul Guvernamental
Filiala de la Cluj va fi implicată în migrarea a zeci de aplicații critice într-un mediu cloud consolidat,…
16 octombrie 2025
Oradea a intrat în circuitul artei contemporane europene cu NOCA
Oradea marchează un moment definitoriu în evoluția sa culturală prin inaugurarea NOCA (New Oradea Contemporary Art), primul centru…
16 octombrie 2025
IRUM și Banca Transilvania atacă piața Ungariei
Directorii generali ai celor două entități, Mircea Oltean și Omer Tetik, au participat la un eveniment menit să…
16 octombrie 2025
Investiții
Încă un pas spre construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”
Șase asocieri de firme au depus oferte pentru construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”, o investiție majoră de circa…
17 octombrie 2025
Modernizarea Bibliotecii Județene Arad, în linie dreaptă: proiectul PNRR – la 98%
Una dintre cele mai importante investiții culturale ale Consiliului Județean Arad, vizând modernizarea energetică și funcțională a sediului…
17 octombrie 2025
Pasajul Oșorhei, aproape gata: o gură de oxigen pentru traficul Oradea – Cluj
Veste bună pentru șoferii care tranzitează cea mai aglomerată porțiune de drum din Bihor: lucrările la pasajul suprateran…
17 octombrie 2025
Antreprenorii din Oradea descoperă cum AI-ul devine partener de business
Antreprenorii orădeni au fost invitați miercuri, 15 octombrie 2025, la un eveniment menit să le aducă noi oportunități…
16 octombrie 2025
Forumul Inovării România–Japonia 2025 – Iași
Iașiul devine, la finalul lunii octombrie, punctul central al colaborării dintre România și Japonia! Printre companiile japoneze participante…
16 octombrie 2025
Oradea dă tonul în business networking: BNI Varadinum stabilește un nou record național
Cu 62 de membri la nivel Platinum și peste 400 de antreprenori prezenți la gală, noul grup BNI…
16 octombrie 2025
STIHL accelerează tranziția verde cu o fabrică high-tech la Oradea
STIHL își consolidează rețeaua globală prin inaugurarea primei sale fabrici dedicate exclusiv producției de echipamente pe acumulatori, la…
15 octombrie 2025
Hard Rock Cafe își anunță expansiunea în Transilvania și Banat
Orașele desemnate pentru noile localuri de către Sphera Franchise Group (SFG) în cele două regiuni sunt Brașov, Timișoara…
15 octombrie 2025
Infrastructură
Pasajul Oșorhei, aproape gata: o gură de oxigen pentru traficul Oradea – Cluj
Veste bună pentru șoferii care tranzitează cea mai aglomerată porțiune de drum din Bihor: lucrările la pasajul suprateran…
17 octombrie 2025
Șeful CNIR a luat pulsul lucrărilor pe lotul Chiribiș – Biharia din A3 – Transilvania
Directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor…
10 octombrie 2025
Constructorii de la Aedificium deschid șantier după șantier
Proiectele în care este implicată compania clujeană de construcții sunt poziționate în județele Brașov, Hunedoara, Timiș, dar și…
9 octombrie 2025
Aeroportul Internațional Sibiu – primul aeroport din România pe care devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) la controlul de frontieră
Începând de duminică, 12 octombrie 2025, ora 10:30, la Aeroportul Internațional Sibiu devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES…
9 octombrie 2025
Sofia Alves – director DG Regio: „Oradea și Bihorul, modele europene de dezvoltare”
Sofia Alves, director în cadrul Direcției Generale Politică Regională și Urbană (DG REGIO) a Comisiei Europene, a vizitat…
8 octombrie 2025
PORR Construct avansează rapid pe drumul către viitorul aquapark Sânmartin
PORR Construct a ajuns la un stadiu de 55% cu lucrările la drumul ce va lega Inelul Rutier…
7 octombrie 2025
Minicentura Dejului devine funcțională
Consiliul Județean (CJ) Cluj a terminat asfaltarea drumului care leagă localitățile Câțcău și Vad, rută ce funcționează ca…
2 octombrie 2025
PORR Construct forează piloții pasajului rutier de pe Centura Oradea
De câteva zile au început lucrările de construcție a pasajului rutier suprateran pe Centura Oradea, la intersecția cu…
1 octombrie 2025
Turism
Încă un pas spre construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”
Șase asocieri de firme au depus oferte pentru construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”, o investiție majoră de circa…
17 octombrie 2025
Oradea a intrat în circuitul artei contemporane europene cu NOCA
Oradea marchează un moment definitoriu în evoluția sa culturală prin inaugurarea NOCA (New Oradea Contemporary Art), primul centru…
16 octombrie 2025
Oradea dă tonul în business networking: BNI Varadinum stabilește un nou record național
Cu 62 de membri la nivel Platinum și peste 400 de antreprenori prezenți la gală, noul grup BNI…
16 octombrie 2025
Simbolurile Brașovului: Telecabina Tâmpa și Restaurantul Panoramic se redeschid
Telecabina Tâmpa și restaurantul Panoramic, două simboluri arhitecturale și turistice ale Brașovului, își redeschid porțile în data de…
15 octombrie 2025
Spune Aeroportului Sibiu unde vrei să zbori
Aeroportul Internațional Sibiu anunță lansarea unui sondaj de opinie destinat pasagerilor și comunității locale, prin care se urmărește…
15 octombrie 2025
Hard Rock Cafe își anunță expansiunea în Transilvania și Banat
Orașele desemnate pentru noile localuri de către Sphera Franchise Group (SFG) în cele două regiuni sunt Brașov, Timișoara…
15 octombrie 2025
Vinurile premium ale Cramei Fort Silvan, introduse în Circuitul Anotimpurilor
Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău a inițiat un tur al toamnei pe Văile Crasnei…
13 octombrie 2025
De la idee la business: antreprenori și profesori inspiră studenții Universității din Oradea
Aula Magna a Universității din Oradea a găzduit vineri, 10 octombrie 2025, cea de-a doua ediție a proiectului…
11 octombrie 2025
Educație
Modernizarea Bibliotecii Județene Arad, în linie dreaptă: proiectul PNRR – la 98%
Una dintre cele mai importante investiții culturale ale Consiliului Județean Arad, vizând modernizarea energetică și funcțională a sediului…
17 octombrie 2025
Oradea a intrat în circuitul artei contemporane europene cu NOCA
Oradea marchează un moment definitoriu în evoluția sa culturală prin inaugurarea NOCA (New Oradea Contemporary Art), primul centru…
16 octombrie 2025
Bihorenii sunt invitați să facă nominalizări la Gala Comunității Bihorene
Fundația Comunitară Oradea invită bihorenii să nominalizeze faptele bune și oamenii din spatele acestora. Oamenii sunt invitați să…
16 octombrie 2025
Peste 7.000 de oportunități de carieră la Angajatori de TOP București
Angajatori de TOP București, cel mai mare eveniment de carieră din România, va avea loc vineri și sâmbătă,…
16 octombrie 2025
Vrei un Executive MBA la standarde internaționale, fără să părăsești România?
La Transilvania Executive Education (TEE), ai acces la un program 100% britanic, cu diplomă oferită de University of…
15 octombrie 2025
350 de invenții la expoziția internațională de la Hub UTCN
Pro Invent, Salonul Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii organizat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), și-a…
15 octombrie 2025
Inovație la Oradea: Universitatea inaugurează Centrul CTT-UO Smart Industry
Universitatea din Oradea a inaugurat miercuri, 15 octombrie 2025, Centrul de Transfer Tehnologic (CTT-UO), un proiect strategic dedicat…
15 octombrie 2025
Noii lideri de business ai Clujului
17 antreprenori și manageri au trecut de programul oferit de Transilvania Executive Education (TEE), 40% fiind avansați în…
15 octombrie 2025
Zi de Zi știri economice:
