Producătorul de vin Villa Vinea din Valea Târnavei Mici, judeţul Mureş, şi-a majorat producţia în acest an cu 50%, până la 150.000 de litri pe fondul achiziţiei de noi hectare plantate cu viţă-de-vie. Potrivit zf.ro, compania a ajuns în total la 72 de hectare plantate cu 12 soiuri, după ce a preluat recent alte 40 de hectare.
”Pe măsură ce a crescut suprafaţa cultivată şi viţa-de-vie s-a maturizat, şi producţia noastră de vin a crescut. Astfel, în ultimi ani înregistrăm creşteri constante. În 2015 am produs 87.000 de litri, în 2016 am ajuns la 100.000 de litri, iar în 2017 urmând să depăşim 150.000 de litri de vin”, a declarat, pentru sursa citata, Mircea Matei, director comercial al Castel Vinum, compania care operează activitatea producătorului de vin Villa Vinea.
Compania a obţinut anul trecut afaceri de 2 mil. lei, în uşoară creştere faţă de 2015. Vinurile Villa Vinea sunt prezente în locaţiile HoReCa din judeţele Mureş, Cluj, Sibiu, Braşov, Satu Mare, Constanţa şi în Bucureşti, dar şi pe rafturile unor reţele de hipermarketuri şi în magazinele specializate.
La cele 32 de hectare plantate iniţial s-au mai adăugat încă 40 de hectare, astfel că, în prezent compania cultivă 72 de hectare de viţă de vie cu 12 soiuri, o combinaţie de soiuri nobile locale Fetească Albă, Fetească Regală şi Fetească Neagră, alături de soiuri clasice internaţionale Sauvignon Blanc, Riesling de Rhin, Gewurztraminer, Chardonnay, Muscat Ottonel, Pinot Noir şi Merlot. Este, de asemenea, plantat un soi de origine germană – Kerner (alb) şi un soi de origine austriacă – Zweigelt (roşu).
Villa Vinea este brandul principal al companiei, în care se distring trei game diferite, gama Clasic – destinată retailului – şi gamele Premium şi Selection, destinate canalului HoReCa şi magazinelor specializate. Povestea Villa Vinea a început în 2001, când antreprenorul Heiner Oberrauch, în una dintre călătoriile de afaceri din Târgu-Mureş, a descoperit la Mica, în inima Transilvaniei, pe Valea Târnavei Mici, aceste coline, singurul terroir din România clasificat de tip B.
Sursa foto: villavinea.com
Citește și:
Record de plătitori de bilete la TIFF: 102.000. Festivalul continuă în Ardeal
130.000 de participanți au fost consemnați la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), majoritatea plătitori de bilete, un…
28 iunie 2022
Antreprenor din Silicon Valley, pasagerul 1 milion pe Aeroportul Internațional Cluj
Antreprenorul israelian Meron Gribetz, care își desfășoară activitatea în Silicon Valley – SUA, a devenit pasagerul cu nr.…
28 iunie 2022
Creștere a activității în construcții și comerțul cu amănuntul pentru iunie – august
Potrivit anchetei de consjunctură realizată de Institutul Național de Statisică (INS), pentru perioada iunie – august managerii estimează…
28 iunie 2022
Stihl investește 125 milioane de euro în Parcul Industrial Euobusiness I din Oradea
Societatea Andreas STIHL Power Tools SRL, companie subsidiară a holdingului Andreas STIHL AG&Co. KG. din Germania, intenționează să…
28 iunie 2022
Județul Sibiu, promovat ca destinație atractivă pentru ecoturism la o delegație din Austria
Sibiul a fost vizitat de o delegație formată din șase jurnaliști și bloggeri de călătorie, reporteri pentru cele mai…
28 iunie 2022
SAP sărbătorește 20 de ani în România – piața vedetă din regiunea SEE pentru compania de software
SAP aniversează 20 de ani de activitate în România, cu o echipă de 760 de oameni și peste…
28 iunie 2022
Hunedoara își va îmbunătăți infrastructura de apă în tot județul cu peste un miliard de lei
Hunedoara își propune ca până la sfârșitul anului 2025 să-și îmbunătățească infrastructura de apă și apă uzată din…
28 iunie 2022
EnergoBit: “În Transilvania avem un mare deficit în producția de energie”
În nordul și în vestul țării apar multe proiecte de producție a energiei electrice pentru că aici există…
28 iunie 2022
Zi de Zi știri ecoomice:
VIDEOREPORTAJ: Flori, emoții și eleganță, la noul sediu Magnolia
În urmă cu câteva zile, pe strada Rovinari nr. […]
28 iunie 2022
14 idei de afaceri câștigătoare ale programului ,,Student Start-Up 1.0”
,,Step into the future”, conferința de […]
28 iunie 2022
Prefectul Mara Togănel, mesaj de susținere pentru mediul de afaceri mureșean
Prefectul județului Mureș, Mara Togănel, a […]
27 iunie 2022
Amenzi de 35.000 de lei pentru nereguli silvice
Polițiști ai Biroului Protecția Fondului […]
27 iunie 2022
Proiect imobiliar în pregătire în Livezeni
Conducerea societății Proelcons SRL anunță […]
27 iunie 2022
Locuințe noi de serviciu, în pregătire în Sângeorgiu de Mureș
Conducerea societății Sziferon SRL, titulara […]
27 iunie 2022
Investiție importantă pentru Baza de tratament din Ideciu de Jos
Conducerea Primăriei comunei Ideciu de Jos, […]
27 iunie 2022
Un nou proiect pentru DAW Bența România
Conducerea societății DAW Bența România SRL, […]
25 iunie 2022