Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Apeluri de proiecte în valoare de 96,4 milioane euro pentru iluminat public de calitate

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional din Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) a lansat luni trei apeluri de proiecte, în valoare totală de aproximativ 96,4 milioane euro, pentru creşterea eficienţei energetice în iluminatul public.
„Am semnat azi ordinul pentru lansarea apelurilor pentru proiecte care vor avea rezultate în îmbunătăţirea calităţii mediului, scăderea gazelor cu efect de seră şi a consumului de energie. Domeniu de mare actualitate la nivel mondial, în care fiecare dintre noi putem să ne implicăm şi să contribuim, pe lângă autorităţile publice cu investiţii finanţate în cadrul acestor apeluri”, a declarat Marius Nica, ministrul delegat pentru Fonduri Europene.
Potrivit unui comunicat al MDRAPFE, proiectele propuse vizează investiţii publice pentru înlocuirea cu lămpi cu eficienţă energetică ridicată şi durată mare de viaţă a lămpilor vechi, consumatoare de energie, reabilitarea instalaţiilor electrice (stâlpi, reţele etc.), instalarea de sisteme de telegestiune a iluminatului public, crearea/ extinderea/ reîntregirea sistemului de iluminat public în localităţile urbane, utilizarea surselor regenerabile de energie, precum şi realizarea de strategii pentru eficienţă energetică (ex. strategii de reducere a CO2) pentru proiecte finanţate din POR 2014 – 2020.
MDRAPFE menţionează că unităţile administrativ-teritoriale din mediul urban, din Municipiul Bucureşti şi sectoarele sale pot depune cereri de finanţare timp de şase luni, începând cu 18 februarie (ora 10,00) prin sistemul MySMIS2014. Valoarea proiectelor trebuie să fie cuprinsă între 100.000 şi 5 milioane euro, 85% (80% pentru regiunea Bucureşti-Ilfov) din sumă fiind suportată din fonduri europene.
Programul Operaţional Regional 2014-2020 este unul dintre programele operaţionale din generaţia 2014-2020 implementate în România, cofinanţate din fondurile europene structurale şi de investiţii şi gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management.



Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Transgaz se aliază cu spaniolii de la Reganosa pentru ahiziția companiei DESFA din Grecia

Articolul următor

Americanii de la PHI Group, plan complex de investiții în Transilvania, după achiziții în Vietnam și Thailanda

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Aeronave militare la Aeroportul Oradea

Aeroportul Oradea va găzdui luni, 21 aprilie 2025, un eveniment special dedicat publicului, organizat cu ocazia împlinirii a…
Citeste mai mult

TuȘiTulcea – Festival de savori dobrogene

Tulcea celebrează din nou gustul unic al scrumbiei dunărene și tradițiile pescărești, în cadrul Festivalului „Scrumbii de Rusalii”,…
Educație
Citeste mai mult

Vizită regală la Oradea

Marți, 22 aprilie 2025, Primăria Oradea a avut onoarea de a-i primi pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei…
Citeste mai mult

Aeronave militare la Aeroportul Oradea

Aeroportul Oradea va găzdui luni, 21 aprilie 2025, un eveniment special dedicat publicului, organizat cu ocazia împlinirii a…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share