Vânzările companiei de călătorii Eximtur au depăşit 55 de milioane de euro în 2017, fiind în creştere cu aproximativ 15% faţă de anul anterior.
Serviciile oferite prin diviziile specializate ale companiei – business travel şi organizare evenimente, leisure şi incoming – au avut ca beneficiari peste 250.000 de clienţi. Valorea biletelor de avion vândute a crescut la 22 de milioane de euro.
Creşterea din anul 2017 s-a datorat în principal diviziei EXIMTUR Business, care şi-a lărgit considerabil portofoliul de clienţi corporate prin încheierea a încă 90 de contracte, potrivit unui comunicat de presă al companiei.
Eximtur, prin serviciile aferente călătoriilor cu scop de afaceri şi organizarea de evenimente, a generat peste 60% din totalul vânzărilor companiei. Germania şi Marea Britanie au fost în topul destinaţiilor externe de business travel.
Compania a fost şi în 2017 partener al Festivalului Internaţional de Film Transilvania – TIFF, ediţia de anul trecut fiind una de excepţie, cu număr record de spectatori înregistrat şi un volum de cazări în creştere cu 27% faţă de ediţia anterioară, respectiv 3.450 de înnoptări. Campionatele Europene de Gimnastică Artistică 2017, organizate la Cluj-Napoca, au fost, de asemenea, susţinute de divizia EXIMTUR Business, tot în calitate de partener de ospitalitate.
“EXIMTUR Business a continuat să crească într-un ritm constant, dar şi investiţiile în tehnologia de travel şi echipa de consultanţi au fost în creştere. Suntem într-un continuu proces de lărgire şi instruire a echipei, diversificăm permanent gama de servicii oferite clienţilor corporate. A fost un an foarte productiv pentru noi”, a declarat Lucia Nora Morariu, preşedinte fondator Eximtur.
Peste 95.000 de turişti, un număr în creştere cu peste 20% faţă de anul anterior, au optat pentru destinaţii autohtone în 2017, vânzările de vacanţe în staţiuni balneare, montane şi în Delta Dunării cunoscând cea mai dinamică creştere, de peste 50%, cu un volum de vânzări de peste şase milioane de euro. Cu o tradiţie recunoscută în oferta pentru litoralul românesc, Eximtur a înregistrat pentru această categorie de destinaţii vânzări de peste 10 milioane de euro, în creştere cu 11% faţă de 2016. Cererile pentru staţiunile Venus, Eforie Nord şi Jupiter au crescut cel mai mult, datorită unităţilor hoteliere modernizate şi transformate în complexuri all inclusive. Pentru o vacanţă în România, un turist a plătit anul trecut, în medie, 157 de euro.
În 2017, specialiştii în turism extern ai Eximtur au readus în atenţia turiştilor destinaţii precum Tunisia, Bora Bora sau Zimbabwe. Grecia şi Turcia au rămas totuşi principalele destinaţii externe cerute, Turcia cunoscând o revenire semnificativă în 2017. Cipru a fost cea mai dinamică destinaţie de litoral extern, susţinută de zborurile companiilor aeriene nou introduse către această destinaţie, din Bucureşti şi Cluj-Napoca, şi cu impresii foarte bune de la clienţi cu privire la condiţiile de climă, mare şi servicii hoteliere. Dintre oraşele europene, Londra a fost principala capitală vizitată de turiştii noştri leisure, interesul faţă de această destinaţie crescând considerabil după anunţarea Brexit. Destinaţii precum Egipt, SUA, Danemarca sau Africa de Sud au înregistrat, de asemenea, o dinamică deosebită.
Citește și:
TIFF își mărește bugetul la 1,7 milioane €
Scumpirile la avioane și hoteluri, servicii necesare pentru aducerea invitaților la Cluj, au mărit substanțial costurile celui mai…
16 mai 2024
Cinci firme sau asocieri de firme vor să facă Centura Timișoara Vest
Varianta de Ocolire Timișoara Vest are o lungime de 13,90 km. Contractul prevede construcția a zece lucrări de…
16 mai 2024
Timișoara va avea un skatepark de 15 milioane de lei
Proiectul pentru construirea unui nou skatepark, născut din colaborarea dintre Primăria Municipiului Timișoara și comunitatea locală, urmează să…
16 mai 2024
DEER: “Integrăm prosumatorii și vehiculele electrice”
În primul trimestru al anului, Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj a pus în funcțiune investiții de 70…
16 mai 2024
Patru pasaje pietonale pe sub Centura Oradea, construite cu fonduri europene
Valoarea investiției este de 11 milioane de euro, durata de execuție fiind de 6 luni de la emiterea…
16 mai 2024
Antreprenoriatul predat în școală în Maramureș va fi generalizat la nivel național
Inițiativa Camerei de Comerț și Industrie Maramureș (CCIM) de a promova antreprenoriatul în unitățile de învățământ prin intermediul…
16 mai 2024
Oradea nu poate ignora Felixul. Felixul nu poate ignora Oradea
Cum poate deveni Bihorul mai atractiv din punct de vedere turistic? Aceasta a fost întrebarea la care au…
16 mai 2024
Campionii excelenței în vin Gîrboiu la RO Wine 2024, Cluj-Napoca
RO Wine, ediția clujeană din 2024 a coagulat crame de rezonanță, precum Crama Gîrboiu, care au adus în…
16 mai 2024