Ministrul Agriculturii din Ungaria, Fazekas Sandor, a anunţat că Guvernul de la Budapesta va aloca în acest an 520 de milioane de forinţi, respectiv 1,7 milioane euro, pentru sprijinirea agricultorilor din Bazinul Carpatic, majoritatea banilor urmând să fie repartizaţi în Transilvania.
Potrivit Mediafax, Fazekas Sandor a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că vor fi sprijite şi instituţiile de educaţie din domeniul agricol, vor fi acordate burse studenţilor şi cărţi de specialitate, dar vor fi susţinute şi proiecte de protecţie a mediului.
Potrivit acestuia, reţeaua de consultanţă agricolă prevede existenţa unui specialist agricol în fiecare localitate al cărui rol va fi de sprijinire a fermierilor în scrierea proiectelor de obţinere a finanţărilor europene sau naţionale, sfaturi privind culturile sau asocierile dintre agricultori.
Acesta a subliniat că în Ungaria va avea loc în acest an un târg agricol internaţional, unde fermierii din Bazinul Carpatic, inclusiv cei din Transilvania, vor putea să îşi vândă produsele, precizează sursa citată.
Citește și:
Oradea are aeroport nou. S-a inaugurat noul terminal al Aeroportului Oradea
Un terminal la cele mai înalte standarde, de două ori și jumătate mai mare decât vechiul terminal, și…
18 mai 2024
Festivalul Creației și Artelor Iarmaroc la Sat în Parcul Etnografic Cluj
Mai mult de 50 de creatori adunați într-un singur loc au pornit Iarmaroc la sat, un festival ce…
18 mai 2024
PORR Construct a finalizat Centura Sântandrei cu trei luni mai devreme
Vineri, 17 mai, s-a semnat procesul verbal de dare în circulație a Centurii Sântandrei. Traficul rutier va fi…
18 mai 2024
Marii constructori și-au căutat angajați la „Bursa Locurilor de Muncă” de la Oradea
Selina, Construcții Erbașu, Webuild Oradea și Dumexim au avut o ofertă consistentă de locuri de muncă pentru sectorul…
17 mai 2024
Animawings începe operarea zborurile Cluj – București
Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj (AIAIC) a anunţat debutul curselor spre Bucureşti operate în premieră de compania aeriană…
17 mai 2024
Porsche pregătește “o investiție de proporții” la Cluj. Cum va arăta noul centru
Complexul cu showroom de prezentare și service va fi amplasat în zona aeroportului, inaugurarea fiind programată pentru anul…
17 mai 2024
Biopharma Plasma investește 37 mil. euro în Eurobusiness Park I Oradea
Societatea Biopharma Plasma companie subsidiară Biopharma Plasma Limited din Ucraina, intenționează să construiască in Oradea, în Parcul Industrial…
17 mai 2024
Își revine piața rezidențială a Clujului
Direcția Județeană de Statistică a anunțat dinamica autorizațiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale în martie și în…
17 mai 2024