CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator pe termen lung de parcuri industriale și logistice premium din România și Europa Centrală și de Est, anunță schimbări, precum și mărirea echipei manageriale, la nivel local și internațional, pentru a sprijini continuarea dezvoltării companiei și ritmul accelerat de creștere al afacerii. Robert Pitt s-a alăturat echipei internaționale a CTP fiind numit Director de Operațiuni, începând cu finalul anului trecut, iar Iuliana Bușcă și Andreea Enescu se vor ocupa de dezvoltarea companiei la nivel local, începând cu 1 februarie 2018.
Robert Pitt va fi implicat în stabilirea și implementarea proceselor necesare pentru a sprijini în mod eficient structura operațională a companiei, la nivel local și internațional, pregătind astfel CTP pentru atingerea obiectivelor ambițioase stabilite pentru următoarea perioadă. El se va concentra cu precădere pe coordonarea mai multor departamente: Resurse Umane, IT, Juridic, Control și Construcții, Proiectare, Autorizații și Achiziții, iar în paralel va lucra alături de echipa locală în cadrul diferitelor proiecte de dezvoltare de noi construcții, care se desfășoară în toată țara. Robert Pitt are 47 de ani și o diplomă în studii economice obținută la Universitatea din Dublin. Are o vastă experiență profesională în cadrul unor importante companii internaționale, unde a ocupat funcții de conducere: Property Director în cadrul Lidl Irlanda și Irlanda de Nord, precum și Director de Operațiuni pentru Lidl Republicile Cehă și Slovacă. A petrecut opt ani ca Director de operațiuni și CEO al corporației internaționale Tesco, iar cea mai recentă poziție a fost cea de CEO al companiei Independent News & Media PLC, cu sediul în Irlanda, la Dublin.
“În ultimele 24 de luni, CTP și-a extins în mod semnificativ operațiunile și este în prezent foarte activ în Europa Centrală și de Est. În acest moment avem 350 de angajați și avem în plan dublarea portofoliului internațional și atingerea a 10 milioane metri pătrați până în 2022. Robert Pitt vine cu o experiență considerabilă și cu determinarea necesară pentru a contribui major la creșterea companiei. Consider că implicarea și atitudinea sa pozitivă vor ajuta CTP din punct de vedere operațional”, a declarat Remon Vos, CEO CTP și Country Head al CTP România.
În ultimele 14 luni, Ana Dumitrache a ocupat funcția de Co-Country Head al CTP în România, poziție din care a lucrat îndeaproape cu Remon Vos pentru a construi o echipă puternică de profesioniști în administrarea și dezvoltarea proprietăților industriale și logistice. Ana Dumitrache va da curs unei noi oportunități în carieră, iar atribuțiile sale vor fi preluate, începând cu 1 februarie 2018, de Robert Pitt, care va colabora cu echipa locală responsabilă de construcții, și de Iuliana Bușcă și Andreea Enescu, care vor coordona echipa locală și se vor ocupa de continuarea dezvoltării companiei în România. Remon Vos își va continua activitatea în funcția de Country-Head al CTP Romania.
“Aș vrea să îi mulțumesc Anei pentru implicarea sa în activitatea companiei din ultimul an, fapt ce a contribuit semnificativ la dezvoltarea și sedimentarea echipei, precum și la creșterea CTP în România. Pasiunea ei s-a reflectat în dezvoltarea extraordinară a CTP pe piața locală și a transformat 2017 în cel mai bun an al nostru pe piața românească, până acum”, a completat Remon Vos.
CTP Romania are trasate scopuri bine definite pentru următoarea perioadă: atingerea unei suprafețe închiriabile totale de 1,5 milioane metri pătrați, la nivel național, până în 2019. Creșterea se va face pe baza cererii venite din partea clienților existenți, cu care CTP are relații pe termen lung.
Echipa CTP Romania are, în acest moment, 60 de membri care sunt implicați în întregul ciclu al dezvoltării de proprietăți, de la achiziția terenului, până la construcție, finanțare și administrarea proprietăților.
CTP este un dezvoltator și administrator full-service de proprietăți comerciale, specializat în livrarea și managementul parcurilor de business high-tech personalizate pentru companii internaționale și locale de prim rang, care fac investiții strategice noi sau își extind operațiunile în Europa Centrală și de Est. CTP deține CTPark Network, cel mai mare sistem integrat premium de parcuri de afaceri din Europa Centrală, cu peste 4,1 milioane de metri pătrați de spații de clasa A, în peste 80 de puncte strategice.
În România, CTP este cel mai mare dezvoltator și administrator de spații logistice și industriale de clasa A, cu peste 700.000 m² suprafață închiriabilă situați în zece orașe: Arad, București, Cluj-Napoca, Deva, Ineu, Pitești, Salonta, Sibiu, Timișoara și Turda.
Citește și:
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Marile campioane ale economiei Bistriței, premiate la Crama Jelna
TeraPlast, Rombat, Dimex, Frasinul sau Comelf se numără printre întreprinderile de seamă ale județului laureate ale Topului Firmelor…
24 octombrie 2025
Ministrul economiei vrea Farmec și UiPath în Coreea de Sud
Producătorul clujean de cosmetice a fost selectat alături de UiPath între companiile din delegația condusă de Radu Miruță.…
24 octombrie 2025
Patru companii din Transilvania, în topul investițiilor pe NAGA
Banca Transilvania (BT) și TeraPlast se află pe primele locuri în topul firmelor românești de pe platformă, poziții…
24 octombrie 2025
Revoluție verde la Seleuș – Arad: adio lemne, bun venit energiei verzi!
Seleuș, prima comună din România care renunță la încălzirea pe lemne. O centrală pe biogaz va asigura căldura…
24 octombrie 2025
nZEB Expo revine la Cluj-Napoca și așteaptă 12.000 de vizitatori
nZEB Expo, cel mai important eveniment dedicat construcțiilor eficiente energetic din România, revine la Cluj-Napoca pentru cea de-a…
23 octombrie 2025
Ionuț Țața și Iceberg+ catalizează inovația în mobilitate urbană la Timișoara prin inVest Accelerator Demo Day
Ecosistemul de inovare și business din Regiunea Vest a fost în centrul atenției pe 22 octombrie, la Timișoara,…
23 octombrie 2025
“RMN-ul” site-urilor, creat la Cluj
Un grup de tineri pasionați de acest domeniu a inițiat soluția The Website Intelligence Platform (TWIPLA) ce trezește…
23 octombrie 2025
Investiții
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Revoluție verde la Seleuș – Arad: adio lemne, bun venit energiei verzi!
Seleuș, prima comună din România care renunță la încălzirea pe lemne. O centrală pe biogaz va asigura căldura…
24 octombrie 2025
Ionuț Țața și Iceberg+ catalizează inovația în mobilitate urbană la Timișoara prin inVest Accelerator Demo Day
Ecosistemul de inovare și business din Regiunea Vest a fost în centrul atenției pe 22 octombrie, la Timișoara,…
23 octombrie 2025
Viitorul e verde! Workshop pe energie regenerabilă la Oradea Arena
Energia verde a fost subiectul central al unui workshop desfășurat miercuri, 22 octombrie 2025, la Oradea Arena, în…
22 octombrie 2025
Locuri de muncă verzi și colaborare româno-maghiară la Oradea Arena
Aproape 700 de locuri de muncă, dintre care majoritatea în domeniul energiilor regenerabile, au fost oferite miercuri, 22…
22 octombrie 2025
S-a semnat contractul pentru construcția Drumului Expres Oar–Satu Mare
„Someș Expres” va fi construit de Construcții Erbașu și va lega municipiul Satu Mare de frontiera cu Ungaria.…
21 octombrie 2025
Pâncota–Buteni, drumul care deschide Aradul spre turism și investiții
Consiliul Județean Arad se pregătește să finalizeze modernizarea drumului județean Pâncota–Târnova–Buteni, una dintre cele mai importante investiții în…
21 octombrie 2025
Florin Jianu se retrage din funcțiile politice și revine în fruntea IMM România
Florin Jianu, una dintre cele mai influente voci în dialogul dintre mediul de afaceri și autoritățile publice, a…
20 octombrie 2025
Infrastructură

Pasajul Oșorhei, aproape gata: o gură de oxigen pentru traficul Oradea – Cluj
Veste bună pentru șoferii care tranzitează cea mai aglomerată porțiune de drum din Bihor: lucrările la pasajul suprateran…
17 octombrie 2025
Șeful CNIR a luat pulsul lucrărilor pe lotul Chiribiș – Biharia din A3 – Transilvania
Directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor…
10 octombrie 2025
Constructorii de la Aedificium deschid șantier după șantier
Proiectele în care este implicată compania clujeană de construcții sunt poziționate în județele Brașov, Hunedoara, Timiș, dar și…
9 octombrie 2025
Aeroportul Internațional Sibiu – primul aeroport din România pe care devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) la controlul de frontieră
Începând de duminică, 12 octombrie 2025, ora 10:30, la Aeroportul Internațional Sibiu devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES…
9 octombrie 2025
Sofia Alves – director DG Regio: „Oradea și Bihorul, modele europene de dezvoltare”
Sofia Alves, director în cadrul Direcției Generale Politică Regională și Urbană (DG REGIO) a Comisiei Europene, a vizitat…
8 octombrie 2025
PORR Construct avansează rapid pe drumul către viitorul aquapark Sânmartin
PORR Construct a ajuns la un stadiu de 55% cu lucrările la drumul ce va lega Inelul Rutier…
7 octombrie 2025
Turism
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Pâncota–Buteni, drumul care deschide Aradul spre turism și investiții
Consiliul Județean Arad se pregătește să finalizeze modernizarea drumului județean Pâncota–Târnova–Buteni, una dintre cele mai importante investiții în…
21 octombrie 2025
Hotel Mercure, cea mai importantă investiție în turism realizată în Alba Iulia după Revoluție
Construcția primului hotel afiliat internațional din orașul Marii Uniri a depășit 10,5 milioane de euro Mercure Alba Iulia,…
20 octombrie 2025
Invitație Visit Timiș: concert în peșteră
Dacă în ultimele săptămâni v-am trimis pe la diferite târguri de gastronomie din Timiș, duminica aceasta luăm o…
17 octombrie 2025
Încă un pas spre construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”
Șase asocieri de firme au depus oferte pentru construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”, o investiție majoră de circa…
17 octombrie 2025
Oradea a intrat în circuitul artei contemporane europene cu NOCA
Oradea marchează un moment definitoriu în evoluția sa culturală prin inaugurarea NOCA (New Oradea Contemporary Art), primul centru…
16 octombrie 2025
Oradea dă tonul în business networking: BNI Varadinum stabilește un nou record național
Cu 62 de membri la nivel Platinum și peste 400 de antreprenori prezenți la gală, noul grup BNI…
16 octombrie 2025
Simbolurile Brașovului: Telecabina Tâmpa și Restaurantul Panoramic se redeschid
Telecabina Tâmpa și restaurantul Panoramic, două simboluri arhitecturale și turistice ale Brașovului, își redeschid porțile în data de…
15 octombrie 2025
Educație
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Granzii instalațiilor iau cu asalt Universitatea Tehnică
Honeywell, Daikin, Geberit sau Nibe sunt brandurile care se arată dispuse să pună la bătaie cele mai performante…
23 octombrie 2025
Viitorul e verde! Workshop pe energie regenerabilă la Oradea Arena
Energia verde a fost subiectul central al unui workshop desfășurat miercuri, 22 octombrie 2025, la Oradea Arena, în…
22 octombrie 2025
Locuri de muncă verzi și colaborare româno-maghiară la Oradea Arena
Aproape 700 de locuri de muncă, dintre care majoritatea în domeniul energiilor regenerabile, au fost oferite miercuri, 22…
22 octombrie 2025
În linie dreaptă pentru elaborarea Strategiei Naționale de Bioeconomie
România s-ar putea să beneficieze de o strategie națională în domeniul bioeconomiei în doar câteva luni, este unul…
21 octombrie 2025
Florin Jianu se retrage din funcțiile politice și revine în fruntea IMM România
Florin Jianu, una dintre cele mai influente voci în dialogul dintre mediul de afaceri și autoritățile publice, a…
20 octombrie 2025
Inspire & Connect – Cum se rescrie viitorul muncii la Oradea
Fundația CREFOP și IMM Club lansează un nou spațiu de dialog despre competențele viitorului. Într-o lume în care…
18 octombrie 2025
Salonul Pro Invent și-a desemnat premianții la Hub UTCN
Salonul Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii organizat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) s-a încheiat cu…
17 octombrie 2025