Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) vrea să investească 3 milioane euro în amenajarea primului centru de formare profesională integrată din România.
Investiţia urmează să fie finanţată din bani europeni şi vizează construirea unei clădiri cu destinaţia de Centrul Regional de Educaţie şi Competenţe (CRESC) în Parcul Industrial II, anunță ebihoreanul.ro.
„Aici vor fi organizate cursuri pe termen scurt de 3, 6 sau 9 luni, pentru pregătirea în specializări specifice industriei regiunii noastre, cum ar fi mecatronică, auto, electrotehnică, electronică, textile, IT, construcţii şi instalaţii sanitare”, a declarat directorul ADLO, Alina Silaghi, potrivit sursei citate.
Înfiinţarea CRESC este cerută atât de companiile din plan local, aflate în criză de forţă de muncă, precum şi de salariaţii care doresc să se perfecţioneze pentru a putea câştiga mai bine.
„Piaţa are nevoie de forţă de muncă bine pregătită. Şcolile profesionale durează 3-4 ani, iar companiile nu au timp să aştepte atât de mult. Ne-am gândit să facem ceva mult mai specific şi aplicat, care să folosească atât firmelor cât şi angajaţilor”, a spus Silaghi.
În cadrul CRESC se vor putea instrui gratuit, în specializări cerute pe piaţa muncii, bihoreni între 15 şi 64 de ani.
Citește și:
50 de arhitecții clujeni cer municipalității să cumpere Palatul Telefoanelor
Grupul Orange a scos la vânzare cu 2,1 milioane de euro clădirea din mijlocul orașului, “moștenită” pe filiera…
15 mai 2025
Reper pentru leadership-ul feminin: Lansarea Indexului Antreprenoriatului Feminin
Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA lansează, în premieră în România, Indexul Antreprenoriatului Feminin – un instrument…
15 mai 2025
BT Capital Partners a mediat fuziunea Paralela 45 – Rainbow Tours
Divizia de investment banking a grupului clujean s-a ocupat de consultanța financiară a tranzacției prin care compania poloneză…
15 mai 2025
S-a semnat contractul pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea
Joi, 15 mai 2025, la Ministerul Transportului, în prezența ministrului Sorin Grindeau, a fost semnat contractul pentru realizarea…
15 mai 2025
Holcim deschide o linie de producție de nisip de calcar la Turda
Compania a anunțat o investiție de 5 milioane de euro prin diversificarea portofoliului și deschiderea de oportunități în…
15 mai 2025
Peste 700 de concurenți din 13 țări, la Robotics Championship Oradea
Ediția a XIII-a a competiției Robotics Championship va avea loc pe 16 și 17 mai la Sala Polivalentă…
15 mai 2025
Un nou exercițiu de business – networking la BNI Oradea
Noi membri fondatori s-au alăturat grupului BNI Oradea. Aceștia s-au întâlnit marți, 13 mai 2025, la Ramada by…
15 mai 2025
Ambito își extinde aria de expertiză și asigură antreprenoriat general în instalații pentru mari dezvoltări urbane
Ambito, companie specializată în proiectare și execuție de instalații electrice, își consolidează poziția pe piața de real estate…
15 mai 2025
Investiții
S-a semnat contractul pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea
Joi, 15 mai 2025, la Ministerul Transportului, în prezența ministrului Sorin Grindeau, a fost semnat contractul pentru realizarea…
15 mai 2025
Un nou exercițiu de business – networking la BNI Oradea
Noi membri fondatori s-au alăturat grupului BNI Oradea. Aceștia s-au întâlnit marți, 13 mai 2025, la Ramada by…
15 mai 2025
S-a modernizat drumul spre tabăra Căsoaia și stațiunea Moneasa
Consiliul Județean Arad a finalizat lucrările de modernizare a drumului județean Mâsca – Măderat – Arăneag, un proiect…
15 mai 2025
Speakeri de top, premieră de material rulant și parteneriate strategice, la Conferința de Operatorie Feroviară & Material Rulant, Oradea
Explorând Viitorul Feroviar: Conferinţele Club Feroviar – Operatorie Feroviară & Material Rulant. Vino să iei parte la o…
15 mai 2025
Mai știm să mărșăluim?! Sau e ca mersul pe bicicletă
Hectarele industriei de apărare a României, dominate de clădiri părăsite și verdeață spontană, sunt, totuși, un asset. Dincolo…
14 mai 2025
Pe 20 mai încep lucrările la lotul Chiribiș – Biharia din Autostrada Transilvania
La patru ani și jumătate de la finalizarea primului tronson din Autostrada A3 Transilvania: Borș2 – Biharia, de…
14 mai 2025
Deficit în creștere la Banca Națională a României
Potrivit Băncii Naționale a României (BNR), în perioada ianuarie-martie 2025 (date provizorii) contul curent al balanţei de plăţi…
14 mai 2025
Corturile LANCO produse în Tălmaciu, suport pentru operațiuni în toată lumea
LANCO România, parte vitală a grupului german LANCO, reprezintă unitatea principală de producție a grupului. În fabrica de…
12 mai 2025
Infrastructură
S-a semnat contractul pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea
Joi, 15 mai 2025, la Ministerul Transportului, în prezența ministrului Sorin Grindeau, a fost semnat contractul pentru realizarea…
15 mai 2025
S-a modernizat drumul spre tabăra Căsoaia și stațiunea Moneasa
Consiliul Județean Arad a finalizat lucrările de modernizare a drumului județean Mâsca – Măderat – Arăneag, un proiect…
15 mai 2025
Speakeri de top, premieră de material rulant și parteneriate strategice, la Conferința de Operatorie Feroviară & Material Rulant, Oradea
Explorând Viitorul Feroviar: Conferinţele Club Feroviar – Operatorie Feroviară & Material Rulant. Vino să iei parte la o…
15 mai 2025
Pe 20 mai încep lucrările la lotul Chiribiș – Biharia din Autostrada Transilvania
La patru ani și jumătate de la finalizarea primului tronson din Autostrada A3 Transilvania: Borș2 – Biharia, de…
14 mai 2025
Maravet s-a mutat în cel mai mare depozit din județul Maramureș
Distribuitorul băimărean de produse pentru animale a închiriat depozitul pentru 15 ani de la dezvoltatorul de spații logistice…
12 mai 2025
Dimex a semnat contractul de 1,1 miliarde € pentru Metropolitana Clujului
Asocierea condusă de societatea bistrițeană trebuie să realizeze în patru ani proiectarea și execuția variantei ocolitoare și drumurilor…
12 mai 2025
Tehnologia care trage România în viziunea CFR Călători
CFR Călători a prezentat pe rețelele de socializarea locomotivele electrice LEMA modernizate de către Uzina Softronic din Craiova.…
9 mai 2025
Angajatori de top la Târgul de Carieră Feroviară
Cea de-a X-a ediție a Târgului de Carieră Feroviară în România, organizat de platforma Carieră Feroviară în România…
9 mai 2025
Turism
BT Capital Partners a mediat fuziunea Paralela 45 – Rainbow Tours
Divizia de investment banking a grupului clujean s-a ocupat de consultanța financiară a tranzacției prin care compania poloneză…
15 mai 2025
Un nou exercițiu de business – networking la BNI Oradea
Noi membri fondatori s-au alăturat grupului BNI Oradea. Aceștia s-au întâlnit marți, 13 mai 2025, la Ramada by…
15 mai 2025
S-a modernizat drumul spre tabăra Căsoaia și stațiunea Moneasa
Consiliul Județean Arad a finalizat lucrările de modernizare a drumului județean Mâsca – Măderat – Arăneag, un proiect…
15 mai 2025
Peregrinări prin Țara de Jos a Călatei
Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău va promova această zonă a județului Sălaj printr-un tur…
13 mai 2025
Muzeele orădene participă împreună la Noaptea Europeană a Muzeelor
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează în 17 mai a.c. mult așteptatul eveniment de anvergură europeană…
12 mai 2025
Expoziție Lee Miller la Casa Regelui Charles al III-lea din Viscri
O expoziție-eveniment, dedicată fotografei și corespondentei de război Lee Miller, s-a deschis la Casa Regelui Charles al III-lea…
12 mai 2025
„Vara la Moneasa 2025”, un program plin de evenimente în stațiunea Moneasa
Pentru prima oară după peste un deceniu, stațiunea Moneasa are un program estival structurat coerent, cu activități culturale,…
8 mai 2025
Vest Build și Infra Expert pot începe decolmatarea Lacului cu pâlnie – Vida
Miercuri, 7 mai 2025, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reconstrucție ecologică prin decolmatare…
7 mai 2025
Educație
Reper pentru leadership-ul feminin: Lansarea Indexului Antreprenoriatului Feminin
Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA lansează, în premieră în România, Indexul Antreprenoriatului Feminin – un instrument…
15 mai 2025
Peste 700 de concurenți din 13 țări, la Robotics Championship Oradea
Ediția a XIII-a a competiției Robotics Championship va avea loc pe 16 și 17 mai la Sala Polivalentă…
15 mai 2025
Un nou exercițiu de business – networking la BNI Oradea
Noi membri fondatori s-au alăturat grupului BNI Oradea. Aceștia s-au întâlnit marți, 13 mai 2025, la Ramada by…
15 mai 2025
Târgul de Carte Gaudeamus revine la Oradea în perioada 14 – 18 mai
Miercuri, 14 mai, se deschide cel mai iubit și citit târg de carte din România, la Oradea. Târgul…
13 mai 2025
Prima ediție a Galei Femeia Antreprenor de Succes, la Federația Patronilor Bihor
Ziua Mamei, aniversată în prima duminică din luna mai, a fost marcată de Federația Patronilor Bihor (FPB) prin…
13 mai 2025
Muzeele orădene participă împreună la Noaptea Europeană a Muzeelor
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează în 17 mai a.c. mult așteptatul eveniment de anvergură europeană…
12 mai 2025
La Oradea au fost decernate Premiile „Dr. Mózes Carol“, ediția a XIII-a
Sâmbătă, 10 mai 2024, în sala „Traian Moșoiu” a Primăriei Oradea, a avut loc ceremonia de decernare a…
12 mai 2025
Bursă a Locurilor de Muncă și Târgul ofertelor educaționale la Oradea Arena
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă din Bihor vor avea șanse de a-și alege jobul dorit,…
12 mai 2025
Zi de Zi știri economice:
