Misiunea Permanentă a României la Organizația Națiunilor Unite și Agenția Națională de Presă AGERPRES, organizează în perioada 12-23 februarie 2018, la sediul ONU din New York, expoziția de fotografie România: Evoluție, realizată în seria evenimentelor de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri. Expoziția a fost inaugurată marți, 13 februarie, de către Reprezentantul Permanent al României la Națiunile Unite, ambasadorul Ion Jinga, împreună cu Directorul General al AGERPRES, Alexandru Giboi, alături de Președintele Adunării Generale a ONU, Ministrul de Externe al Slovaciei, Miroslav Lajčák.
În intervenția sa, ambasadorul României la Națiunile Unite a evocat momente marcante din istoria țării noastre, reliefând importanța aniversării Centenarului românesc în anul 2018 la sediul ONU, organizație ce rămâne un reper fundamental pentru promovarea obiectivelor de politică externă ale României: „Privind fotografiile acestei expoziții, retrăim o parte din istoria vibrantă a României din ultima sută de ani. Membru fondator al Ligii Națiunilor în 1919, România a dovedit, după aderarea la ONU în 1955, un angajament pe termen lung pentru pace, justiție internațională și dezvoltare. Acesta este, de altfel, și motto-ul candidaturii României pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, pentru perioada 2020-2021”.
Președintele Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, Miroslav Lajčák, a arătat că România de astăzi este o țară modernă, de succes, bine integrată în arena internațională, un actor regional și global respectat. De asemenea, a subliniat că activitatea României în domenii precum menținerea păcii și asistența umanitară sunt apreciate la nivelul comunității internaționale. „Dacă ar fi să ne uităm la aceşti 100 de ani, putem spune că a fost o perioadă turbulentă – ţara dumneavoastră a trecut prin cel mai devastator război şi cel mai agresiv regim totalitar, dacă e să menţionăm două extreme”, a spus, în acest context Miroslav Lajcak.
Directorul general al AGERPRES, Alexandru Giboi, a vorbit despre valoarea fotografiilor din arhiva agenției care au contribuit de-a lungul timpului la scrierea istoriei, prin imagini, precum și la prezentarea imaginii României în plan extern. „Sunt foarte fericit că am reușit să punem în operă acest eveniment, cu marele ajutor al domnului Jinga și a Misiunii Permanente a României la ONU. Este a doua expoziție a noastră aici și cred că cel mai important eveniment al ultimilor ani, cu ocazia Centenarului. (…) Centenarul, cred eu, ar trebui văzut nu doar ca un moment în care o ţară ar trebui să se uite la propria istorie şi să vadă ce a fost bine, ce a fost rău, ci poate fi văzut şi ca un moment al noilor începuturi, un moment în care să privim la viitor. (…) Este un privilegiu pentru AGERPRES să se afle aici și, de asemenea, doresc să mulțumesc unui foarte important partener în vernisarea acestei expoziții și a albumului foto – Associated Press”, a afirmat Alexandru Giboi.
Președintele Associated Press, Gary Pruitt, a afirmat că AGERPRES și AP împărtășesc valori comune în ceea ce privește acuratețea informației publice și a apreciat dinamismul agenției naționale de presă române în adaptarea la ultimele tendințe din piața media. „Este plăcerea mea să reprezint Associated Press la acest frumos eveniment și la această frumoasă expoziție foto. (…) Considerăm că avem o apropiere puternică față de AGERPRES. AGERPRES lucrează continuu din secolul al XIX-lea – din 1889 – până în secolul XXI, iar asta nu se poate face dacă nu rămâi la curent cu ultimele tehnologii și trenduri – cum ei au făcut-o – din colectarea și distribuirea de știri. Ne aflăm într-o perioadă grea pentru a fi în media, (…) și totuși în aceste momente a avea jurnalism bazat pe fapte reale și nepărtinitor este mai important ca niciodată”, a declarat președintele AP.
În cadrul evenimentului a fost prezentat și albumul realizat de AGERPRES România: Evoluție, ediție specială pentru Centenarul Marii Uniri, care conține 100 de fotografii din România, grupate în trei capitole: Arhivă, Revoluție, Evoluție.
Evenimentul s-a bucurat de o largă participare: Președintele Adunării Generale, Secretari Generali Adjuncți și Asistenți ai Secretarului General al ONU, un număr impresionant de ambasadori acreditați la ONU, diplomați, jurnaliști, reprezentanți ai mediului de afaceri și comunității românești din New York.
Expoziția de fotografie România: Evoluție cuprinde imagini din arhiva istorică a agenției AGERPRES, cele mai bune imagini realizate în ultimii ani de către fotoreporterii AGERPRES, dar și imagini din arhiva agenției de presă Associated Press, care înfățișează personalități precum Regele Ferdinand I și Regina Maria, Regele Mihai I, Eugen Ionesco, Nadia Comăneci. Fotografiile din arhiva AGERPRES reflectă viața cultural-artistică, economică, politică și sportivă a țării, dar și marile transformări și evenimente ce au avut loc de-a lungul timpului. Fotografii agenției au surprins Bucureștiul interbelic, artiști precum Maria Tănase și Constantin Tănase susținând spectacole pentru soldații români, Revoluția din decembrie 1989, precum și evenimente recente.
Pentru că Centenarul Marii Uniri reprezintă și o ocazie de a aprecia prezentul și a privi în viitor, AGERPRES a lansat în noiembrie 2017 o aplicație de realitate augmentată – AGERPRES AR – care prezintă povestea din spatele fotografiilor. Folosind aplicația AGERPRES AR veți avea o ARtfel de experiență privind imaginile de la linkul: https://foto.agerpres.ro/ar-agerpres. Aplicația poate fi descărcată gratuit din Google Play (https://goo.gl/V3pu2y) și App Store (https://goo.gl/rSvCWa).
Nu în ultimul rând, pentru a promova fotografia de presă, a fost lansată și o pagină de Instagram – 100 de România. De la Jocurile Olimpice de iarnă de la Pyeongchang, la vizita Prințului Charles în România, 100 de România invită pasionații de fotografie să descopere fotografia de presă.
Pe parcursul anului 2018, expoziția va fi prezentată publicului din România și din străinătate, fiind parte din proiectul dedicat Centenarului Marii Uniri, realizat de AGERPRES.
Partener: Associated Press; susținut de Institutul Cultural Român; văzut de Radio Guerrilla; parteneri media: Antena 3, Europa FM, Radio România, TVR.
Despre Associated Press
Associated Press este o agenție de presă independentă, cu sediul în New York. Echipele AP din peste 100 de ţări spun poveştile lumii, de la breaking news la reportaje de investigaţie. AP oferă conţinut şi servicii pentru publicul din toată lumea, lucrând cu companii de toate tipurile, de la difuzori de informație la branduri. Mai bine de jumătate din populaţia planetei vede conţinutul AP în fiecare zi, iar echipele agenției operează în 263 de locaţii pe mapamond.
Despre AGERPRES
Fondată în 1889, AGERPRES este Agenția Națională de Presă a României. Aceasta are rolul de a oferi informații echilibrate, cu caracter imparțial, și de a fi principala sursă de informare pentru cetățenii și instituțiile din țară, dar și cea mai importantă sursă de știri despre România, în exterior. Din 1921, agenția a avut o transmisie neîntreruptă de știri și informații. Printre serviciile AGERPRES se regăsesc: fluxurile de știri tematice, fluxurile de limbă engleză și maghiară, serviciile și arhiva de fotografie de presă, monitorizarea de presă, serviciile video și multimedia, fluxul documentare, precum și servicii de imprimare.
Citește și:
Se dă startul unei noi ediţii Color the Village la Grădinari
Nu mai puțin de 400 de voluntari vor ajunge în aceste zile satul Grădinari, din Caraş Severin, într-o…
6 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
Industria modei în România interbelică, prezentată într-o carte la Cluj
Sonia Andras și-a lansat, la Facultatea de Studii Europene (FSE), volumul despre evoluția domeniului textil în anii dintre…
1 iunie 2025
Centru de arte performative pe fosta platformă industrială Carbochim
Cel mai amplu proiect de reconversie și regenerare urbană din România propus de compania Iulius la Cluj va…
30 mai 2025
Actriță din “Pulp Fiction”, premiată la Cluj
Maria de Medeiros este una dintre cele mai rafinate prezențe ale cinematografiei europene și una dintre cele mai…
30 mai 2025
Românii sunt așteptați la Festivalul Baloanelor Zburătoare de la Kikinda
Zboruri, pleșcăviță și vorbă românească la înălțime la Festivalul Baloanelor Zburătoare din Kikinda Festival internațional cu echipaj…
30 mai 2025
Tehnologia, înger și demon la TIFF
Inteligența artificială (AI) și rețelele sociale scăpate de sub control pot avea consecințe dezastruoase asupra omenirii, avertizează inițiatorii…
27 mai 2025
Răsfăț gastronomic, vinuri și socializare la Bucuresti, Craiova și Tulcea
“Tezaur de gusturi” și “Masterclass de praz”, “Enoturism și dezvoltare locală”, “Brandul oltenesc în HoReCa și retail” –…
27 mai 2025
Investiții
Universitatea din Oradea va avea un nou cămin cu 795 de locuri în 390 de camere
Universitatea din Oradea a deschis joi – 5 iunie 2025, încă o pagină din istoria devenirii ei europene.…
6 iunie 2025
Trenul electric PESA, prezentat în 22 mai la Oradea, a intrat în probe
După sosirea în țară, prezentat în cadrul Conferinței de Operatorie Feroviară și Material Rulant, organizată de Club Feroviar,…
5 iunie 2025
Se montează grinzile la pasajul suprateran din Oșorhei pe DN1, la ieșirea spre Aleșd
Săptămâna aceasta a început montarea grinzilor la pasajul suprateran de la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd. Pasajul va…
5 iunie 2025
Fabrica elvețiană de înaltă tehnologie – VAT, și-a inaugurat noul sediu la Arad
O nouă investiție cu capital străin s-a concretizat în județul Arad: fabrica elvețiană VAT, specializată în tehnologii industriale…
5 iunie 2025
Timișorenii, interesați de mobilitatea urbană
Miercuri seară la Co Work Timișoara a avut loc lansarea oficială și prima prezentare a Invest, un accelerator…
5 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Alte 11 contracte „Anghel Saligny” au fost semnate, în valoare de 135 milioane lei
Noi contracte în valoare de 135,51 milioane lei au fost semnate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Infrastructură
ARL Cluj – Strabag a ridicat o treime din Pasajul Italsofa
Constructorul clujean toarnă structurile de susținere și lucrează la rampa de acces, breteaua de legătură Șomcuta și terasamentele…
6 iunie 2025
Exproprierile pe Centura Metropolitană a Clujului costă 200 milioane €
Primăria Cluj-Napoca (PCN) a dat liber la proiectarea tronsonului cel mai consistent al viitoarei șosele de mare viteză…
5 iunie 2025
Euras are un an să reabiliteze Palatul Administrativ din Cluj
Conducerea Instituției Prefectului Cluj i-a pus în vedere antreprenorului termenul limită în care trebuie să se încadreze cu…
5 iunie 2025
Clujul marilor proiecte pe hârtie
Metroul, trenul metropolitan și centura metropolitană propriu-zisă încă nu au ajuns în faza de șantier, conform listei proiectelor…
5 iunie 2025
Se montează grinzile la pasajul suprateran din Oșorhei pe DN1, la ieșirea spre Aleșd
Săptămâna aceasta a început montarea grinzilor la pasajul suprateran de la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd. Pasajul va…
5 iunie 2025
“Expresul” de Tureni, funcțional din 1 iulie
Conexiunea dintre Autostrada Transilvania (A3) și Drumul Național 1 (DN1) menită să ocolească municipiul Turda va fi circulabilă…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Trenul metropolitan Brașov – licitație pentru a prinde 230 milioane euro
Asociația de Transport Brașov a reluat licitația pentru transportul feroviar metropolitan pe un sistem cu trei magistrale: Stupini…
2 iunie 2025
Turism
Bihorul va avea strategie de dezvoltare turistică pe termen mediu și lung
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat marți, 2 iunie 2025, contractul pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare…
5 iunie 2025
Trenul electric PESA, prezentat în 22 mai la Oradea, a intrat în probe
După sosirea în țară, prezentat în cadrul Conferinței de Operatorie Feroviară și Material Rulant, organizată de Club Feroviar,…
5 iunie 2025
NTT DATA a actualizat varianta de mobil pentru Via Transilvanica
Asociația Tășuleasa Social (ATS) a anunțat noua unealtă digitală pentru descoperirea traseului turistic care străbate România. „Ești pregătit…
4 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Educație
Clujenii de la CO Angels au câștigat marele premiu la Innovation Labs
În finala competiției, Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) Cluj a fost reprezentată de două echipe, fiecare propunând soluții tehnologice inovatoare.…
6 iunie 2025
Universitatea din Oradea va avea un nou cămin cu 795 de locuri în 390 de camere
Universitatea din Oradea a deschis joi – 5 iunie 2025, încă o pagină din istoria devenirii ei europene.…
6 iunie 2025
KESZ a ridicat structura de rezistență a Institutului de Cercetare în AI
Universitatea Tehnică a marcat simbolic momentul prin așezarea unui copac în cel mai înalt punct al clădirii, conform…
5 iunie 2025
Cum s-au autoclasificat universitățile din Cluj
Patru instituții de învățământ superior din oraș se vor a fi de educație și cercetare avansată, iar alte…
5 iunie 2025
Civitas va preda servicii de extensie agricolă la Cluj după modelul american
Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj, Romanian-American Foundation (RAF) și University of Georgia (SUA) au prezentat programul pilot…
4 iunie 2025
TenarisSilcotub a schimbat designul spațiilor de interacțiune și recreere de la UTCN
Cel mai important producător român de țevi fără sudură de diametre mici a inaugurat un proiect de design…
4 iunie 2025
Aradul, pe radarul Elveției: Planuri pentru investiții și reforme în educație și sănătate
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a avut o întâlnire de lucru cu Excelența Sa Massimo Baggi, ambasadorul…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
