Bilka, liderul pieței de acoperișuri, a încheiat 2017 cu o cifră de afaceri de 394 milioane lei (86 milioane de euro), în creștere cu 45% față de 2016, când a înregistrat afaceri de 271 milioane lei. În topul vânzărilor rămâne divizia de produse destinate pieţei rezidențiale, cu o pondere de 90%.
Avansul susţinut al companiei se datorează în principal extinderii şi investiţiilor, care au ajuns la un total de 30 de milioane de euro în ultimii 11 ani. Cea mai recentă investiţie a fost realizată anul trecut pentru achiziţia platformei industriale Hidromecanica 2 Braşov, unde compania a demarat un nou proiect de dezvoltare, investiţie care s-a ridicat la 5,56 milioane euro.
”Rezultatele înregistrate continuă să confirme că strategia noastră bine conturată este cea corectă. Însă, pe lângă cifra de afaceri, care a fost de 86 milioane de euro anul trecut, noi ne ghidăm şi după alţi doi indicatori de performanţă. Primul este numărul de case acoperite – am ajuns anul trecut la 57.000 de sisteme complete pentru acoperiş produse şi comercializate -, şi cel de-al doilea indicator, care ne arată performanţele unei companii din domeniul nostru de activitate, este consumul de oţel prevopsit – acesta fiind materia prima utilizată pentru 95% din produsele pe care le comercializăm. La Bilka am înregistrat în 2017 un consum de 80.000 de tone de oţel prevopsit, fiind cel mai mare consumator de oţel prevopsit din Europa de Est”, a declarat Horaţiu Țepeş.
În 2018 compania continuă planul de investiţii demarat anul trecut, odată cu achiziţionarea platformei Hidromecanica 2 Braşov, care se ridică la 20 milioane de euro, având termen de finalizare anul 2020.
”Anul acesta focusul este pe planul investiţional demarat anul trecut, pe proiectul de dezvoltare a diviziei de industrial. Începem renovarea platformei şi în paralel am demarat deja procedurile pentru achiziţia de utilaje de producţie necesare, realizarea stocurilor de materie primă şi creşterea echipei care va gestiona această divizie. Investiţiile vor fi finalizate în 2020, însă primele rezultate pe care acestea le vor produce le vom simţi la începutul lui 2019, când preconizăm că vom fi gata să demarăm producţia de panouri termoizolante”, a precizat Horaţiu Țepeş.
Piaţa de acoperişuri a înregistrat anul trecut o creştere medie de 10%, ajungând la aproximativ 38 milioane de metri pătraţi. Compania estimează o pondere a acoperişurilor metalice în totalul pieţei de acoperişuri de 70%, urmând ca pe termen scurt şi mediu să depăşească această cotă.
Sursa foto: bilka.ro
Citește și:
Trei orașe din Ardeal în Top 3 pe țară la secțiunea Managementul deșeurilor
În urma Raportului național de diagnoză privind calitatea serviciilor publice municipale – „Cetățeni activi pentru servicii publice de…
25 iunie 2022
Start-up Nation aproape de start
Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a publicat vineri, 24 iunie 2022, procedura finală de implementare a programului pentru stimularea…
25 iunie 2022
Simtel va construi 18 centrale fotovoltaice pentru Carmistin
Compania de inginerie și tehnologie Simtel Team va ridica mai multe centrale fotovoltaice, multe în zona Transilvaniei pentru…
25 iunie 2022
RAAL va primi o finanțare de 5 milioane euro de la CEC Bank
CEC Bank a acordat producător de sisteme de răcire RAAL Bistrița o finanțare de 5 milioane de euro…
25 iunie 2022
Aeroportul Cluj: “Creșterea bruscă a traficului a produs foarte multe întârzieri”
Lipsa de personal în mai multe sectoare aeriene a generat multe întârzieri și anulări de curse, constată David…
25 iunie 2022
Drumul expres Arad – Oradea va fi împărțit pe trei tronsoane
Încă o noutate cu privire la proiectul drumului expres Arad-Oradea. Printr-o adresă transmisă joi, 23 iunie 2022, Consiliului…
24 iunie 2022
Freyrom va construi cele cinci pasaje din Piața Emanuil Gojdu Oradea
A fost semnat contractul pentru obiectivul de investiții „Coridor de mobilitate urbană durabilă în Piața Emanuil Gojdu din…
24 iunie 2022
S-a semnat contractul pentru extinderea rețelei de gaz în Zona Metropolitană Oradea
Vineri, 24 iunie, la sediul Consiliului Județean Bihor, s-a semnat contractul pentru finanțarea din fonduri europene a lucrărilor…
24 iunie 2022
Zi de Zi știri ecoomice:
Un nou proiect pentru DAW Bența România
Conducerea societății DAW Bența România SRL, […]
25 iunie 2022
Hotărâre care vizează Parcul Industrial Mureș, modificată
Aleșii județeni au aprobat marți, 21 iunie, […]
25 iunie 2022
Creșteri de tarife la apă și canalizare-epurare în zona Luduș – Miheșu de Câmpie
Aleșii județeni au aprobat marți, 21 iunie, […]
24 iunie 2022
”Din Livada”, poveste de succes cu gust natural de cireșe
Zona Reghin-Batoș oferă numeroase şanse de […]
23 iunie 2022
Zonă de agrement, în pregătire lângă Complexul ”Weekend”
Reprezentanții societății Anvergo SRL Târgu […]
23 iunie 2022
Târgu Mureș: Detalii despre mega-investiția Delgaz Grid de pe strada Gheorghe Doja
Delgaz Grid derulează în această perioadă, pe […]
23 iunie 2022
Azomureș suspendă temporar producția de amoniac
Piața europeană a gazelor naturale a […]
22 iunie 2022
Ștefan Ormenișan, despre rădăcinile transilvănene și Mindthegap la TEDx Cornișa
Piesa de puzzle a domeniului antreprenoriatului […]
22 iunie 2022