Pe 30 ianuarie 2018, aproape 700 de oameni au participat la prima ediţie a Endava Inspire, un eveniment dedicat motivației: cum identificăm acel imbold care ne determină să schimbăm lumea în bine. Prin această inițiativă, Endava și invitații săi: Dragoş Bucurenciu, Mircea Miclea, Iren Arsene, Alin şi Tibi Uşeriu, și-au propus să aducă în comunitatea clujeană un strop de inspirație prin reafirmarea valorilor care ne determină să ne urmăm visele și să schimbăm direcțiile în care se îndreaptă societatea și lumea în care trăim.
Dragoș Bucurenci a deschis seria discursurilor vorbind despre impactul pe care îl are modul în care sunt gestionate nevoile psihologice în dezvoltarea unui om, în funcție de tipul său de personalitate, și despre cât de importantă este conștientizarea acestor nevoi. “M-aș bucura să fim mai atenți la nevoile noastre, să învățăm să ni le identificăm și să avem grijă de noi în primul rând, prin a învăța să le exprimăm”, a menționat Dragoș.
Președinele Asociației Tășuleasa Social, Alin Ușeriu, este de părere că trebuie să schimbăm mentalitățile începând de astăzi, dacă ne dorim o Românie de mâine schimbată în bine și a vorbit despre importanța implicării și a responsabilizării. “Ca asteptările tale de la un grup să fie justificate, trebuie mai întâi să investești în educație în grupul respectiv. Fie că e vorba de educatie de mediu, de stiinţa gestionării unui proiect sau de leadership, cel mai uşor înveți pe cineva prin puterea exemplului”, afirmă Alin.
Invitatul special, Iren Arsene, Directorul Editurii Curtea Veche, consideră că într-o societate, educația este cea mai importantă cale către libertate. Împreună cu Isabela Buhai, Delivery Unit Manager Endava în Cluj, acesta a dezbătut importanța cărţilor în dezvoltarea individului și a vorbit despre inițiativele pe care le derulează în cadrul Asociației Curtea Veche pentru a încuraja lectura în rândul tinerilor: “După ce citim, încă cinci zile, fără să ne dăm seama, creierul nostru procesează acea informație.”
Perspectiva Economiei Comportamentale în cadrul procesului motivațional a fost prezentată de profesorul Mircea Miclea, Director al Centrului de Psihologie Cognitivă Aplicată. În cadrul prezentării, acesta a abordat trei perspective de cercetare și modul în care acestea sunt aplicate atât în cadrul profesional, cât și în cel personal. “O foarte mare parte dintre realizările noastre se obțin tocmai pentru că noi evaluăm viitorul mai mult decât evaluăm prezentul”, a precizat Mircea Miclea.
Seria prezentărilor a fost completată de Tibi Uşeriu, dublu câștigător al Ultra Maratonului Arctic, a cărui poveste de viață dovedeşte resursele nebănuite de care dispune fiecare dintre noi şi cum putem să ieșim din situații extreme în care nu am crezut vreodată că am putea să ajungem. “Şi atunci când simţi că nu mai poţi, de fapt mai poţi puţin, iar acel efort suplimentar poate face diferenţa. Este un exemplu despre cât de jos poți să ajungi și cât de mult poți să schimbi și să inspiri”, consideră Tibi.
Isabela Buhai, managerul unității de dezvoltare software din Cluj al Endava, a ținut să mulțumească celor prezenți și invitaților care și-au împărtășit propriile experiențe de viață și a vorbit despre planurile Endava pentru perioada următoare:
“Am fost plăcut surprinși de numărul mare de persoane care au participat la Endava Inspire, iar cuvintele de apreciere transmise în urma evenimentului ne dau încredere să ducem mai departe acest proiect. Dorim să angajăm în continuare ingineri talentați, care doresc să contribuie la dezvoltarea unor sisteme și platforme software pentru clienți din întreaga lume. Avem o diversitate mare de proiecte care implică tehnologii de ultimă generație și încurajăm în permanență inovația și creativitatea în cadrul serviciilor pe care le oferim clientilor nostri. Vom continua să ne implicăm în creșterea comunităților locale prin organizarea sau colaborarea în cadrul unor evenimente precum cele organizate sub umbrela Endava Tech Flow. Ne propunem, de asemenea, să continuam seria de Innovation Labs și Hackathons, inițiative care au la baza o provocare tehnică. Anul acesta ne dorim să externalizăm acest gen de inițiative prin organizarea unor evenimente care să susțină dezvoltarea comunității prin inovație tehnologică și să aducă un beneficiu locuitorilor orașului Cluj-Napoca. Un prim exemplu în acest sens va fi Hackathon-ul cu tematică Smart City – Code4Cluj – organizat în luna aprilie a acestui an, în colaborare cu Primaria Municipiului Cluj-Napoca.”
Evenimentul a avut și o componentă caritabilă, chiar dacă participarea a fost gratuită, pe parcursul conferinței cei prezenți au avut posibilitatea de a face donații. Toate fondurile strânse în cadrul Endava Inspire vor fi investite în achiziționarea de cărți, pentru a îmbunătăți oferta de lectură din comunitățile rurale din jurul Clujului. De asemenea, ca urmare a colaborării dintre Endava și Asociația Curtea Veche, peste 100 de copii din Cluj-Napoca și Apahida, au avut posibilitatea de a participa la ateliere de lectură în zilele ce au urmat evenimentului.
Citește și:
Topul înscrierilor timpurii la UBB: 1. Psihologie, 2. Drept, 3. Economice
Numărul candidaților din prima zi a admiterii la facultățile universității din Cluj este aproape dublu față de anul…
11 iulie 2025
Top 25 de companii din Transilvania și Banat în funcție de cifra de afaceri
Primele 25 de companii din regiunile de dezvoltare Vest, Nord – Vest și Centru au o cifră de…
11 iulie 2025
Băile Cojocna, „resuscitate” în stațiune balneară
Baza de tratament subdimensionată necesită intervenții consistente, restaurantul este utilizat doar parțial, iar clădirea hotelului a funcționat foarte…
11 iulie 2025
Atmosferă istorică la Timișoara: Festivalul Medieval al Castelului Huniade te poartă înapoi în timp, printre cavaleri și domnițe
Festivalul Medieval al Castelului Huniade are loc între 11–13 iulie și aduce în prim plan cavaleri, ateliere, muzică…
11 iulie 2025
Când va fi gata construcția celui mai mare aquapark din Nord – Vestul României
Cel mai mare aquapark din Nord – Vestul țării se va construi între stațiunile Băile Felix și Băile…
11 iulie 2025
13 ani pentru primul drum expres de Cluj
Cea dintâi șosea cu acest regim din județ, DEx 4, a devenit funcțională, însă fără soluționarea optimă a…
10 iulie 2025
Opt oferte pentru construirea pasajelor pietonale subterane de pe Centura Oradea
Interes crescut din partea firmelor de construcții pentru una dintre cele mai importante investiții în infrastructura pietonală a…
10 iulie 2025
Andreea Marinescu: „Hotelul modern trebuie să fie un spațiu viu, sustenabil și relevant pentru comunitate”
“Ne dorim să fim mai mult decât o destinație de cazare. Vrem să fim o alegere conștientă, un…
10 iulie 2025
Investiții

Oportunități de investiții în Bihor: licitații deschise pentru PSI în cinci orașe
Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) a demarat procesul de licitație publică pentru concesionarea de parcele în cele…
10 iulie 2025
inVest organizează la Timișoara un Speed Beer-a-thon
Evenimentul are loc în această seară la CoWork Timișoara, cu începere de la ora 18. Sunt așteptați antreprenori…
10 iulie 2025
Pasajul Oșorhei: Începe turnarea betonului pe cel mai aglomerat drum din Bihor
Pas important în construcția unuia dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din județul Bihor. Miercuri, 9 iulie…
9 iulie 2025
Memorandum de Colaborare între Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad
Biroul de Afaceri Externe al Provinciei Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad au semnat, miercuri, 9 iulie 2025,…
9 iulie 2025
Pod peste continente: Arad și Hainan sărbătoresc 25 de ani de înfrățire
Un sfert de secol de cooperare, schimb de bune practici și solidaritate reciprocă. Relația dintre Județul Arad și…
9 iulie 2025
Infrastructură
13 ani pentru primul drum expres de Cluj
Cea dintâi șosea cu acest regim din județ, DEx 4, a devenit funcțională, însă fără soluționarea optimă a…
10 iulie 2025
Opt oferte pentru construirea pasajelor pietonale subterane de pe Centura Oradea
Interes crescut din partea firmelor de construcții pentru una dintre cele mai importante investiții în infrastructura pietonală a…
10 iulie 2025
Oportunități de investiții în Bihor: licitații deschise pentru PSI în cinci orașe
Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) a demarat procesul de licitație publică pentru concesionarea de parcele în cele…
10 iulie 2025
ARL Cluj montează grinzile de la Pasajul Italsofa
Administrația județeană susține că nu se lucrează concomitent și la Pasajul Văcarilor din Baia Mare pentru a nu…
9 iulie 2025
Pasajul Oșorhei: Începe turnarea betonului pe cel mai aglomerat drum din Bihor
Pas important în construcția unuia dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din județul Bihor. Miercuri, 9 iulie…
9 iulie 2025
Memorandum de Colaborare între Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad
Biroul de Afaceri Externe al Provinciei Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad au semnat, miercuri, 9 iulie 2025,…
9 iulie 2025
Pod peste continente: Arad și Hainan sărbătoresc 25 de ani de înfrățire
Un sfert de secol de cooperare, schimb de bune practici și solidaritate reciprocă. Relația dintre Județul Arad și…
9 iulie 2025
Noul prefect al Clujului: “Mulți investitori importanți vor să vină aici”
Cinci companii din domeniile automotive, construcții de mașini, farmaceutic sau industria ospitalității au solicitat informații despre terenurile disponibile…
8 iulie 2025
Turism
Băile Cojocna, „resuscitate” în stațiune balneară
Baza de tratament subdimensionată necesită intervenții consistente, restaurantul este utilizat doar parțial, iar clădirea hotelului a funcționat foarte…
11 iulie 2025
7 lucruri care nu trebuie să lipsească din bagajul pentru plajă
Sosirea sezonului cald marchează momentul perfect pentru planuri la mare, zile relaxante sub soare și ieșiri pe nisip.…
11 iulie 2025
Atmosferă istorică la Timișoara: Festivalul Medieval al Castelului Huniade te poartă înapoi în timp, printre cavaleri și domnițe
Festivalul Medieval al Castelului Huniade are loc între 11–13 iulie și aduce în prim plan cavaleri, ateliere, muzică…
11 iulie 2025
Când va fi gata construcția celui mai mare aquapark din Nord – Vestul României
Cel mai mare aquapark din Nord – Vestul țării se va construi între stațiunile Băile Felix și Băile…
11 iulie 2025
Andreea Marinescu: „Hotelul modern trebuie să fie un spațiu viu, sustenabil și relevant pentru comunitate”
“Ne dorim să fim mai mult decât o destinație de cazare. Vrem să fim o alegere conștientă, un…
10 iulie 2025
Târgul de Turism al României – Ediția de Toamnă
Cel mai mare târg de turism are loc la ROMEXPO! După succesul remarcabil al ediției din februarie, care…
8 iulie 2025
Megaproiect de 25 milioane € la Salina Turda. “Să evităm un dezastru ca la Praid”
Municipalitatea cere statului bani pentru lucrări urgente de punere în siguranță și consolidare pentru obiectivul care atrage anual…
7 iulie 2025
Peste 260.000 de pasageri în semestruI I 2025 și noi rute ce deschid orizonturi
În primele șase luni ale anului 2025, Aeroportul Internațional Sibiu a fost alegerea a 260.234 de călători, față…
7 iulie 2025
Educație
Topul înscrierilor timpurii la UBB: 1. Psihologie, 2. Drept, 3. Economice
Numărul candidaților din prima zi a admiterii la facultățile universității din Cluj este aproape dublu față de anul…
11 iulie 2025
Universitatea Babeș-Bolyai va sprijini tinerii cercetători în DeepTech
Instituția clujeană de învățământ superior participă la un proiect finanțat prin programul Horizon Europe al Uniunii Europene (UE).…
8 iulie 2025
Mai puțini șomeri în județul Bihor: cifrele AJOFM Bihor arată o tendință pozitivă
La sfârșitul lunii iunie 2025, rata șomajului în județul Bihor a coborât la 2,05%, potrivit datelor centralizate de…
7 iulie 2025
EU GREEN aduce inovația sustenabilă la Universitatea din Oradea
Timp de cinci zile, între 7 și 11 iulie 2025, Universitatea din Oradea este gazda întâlnirilor directe din…
7 iulie 2025
Conexiuni și lecții de business: eveniment special la Incubatorul CRESC Oradea Mare
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a reunit joi, 3 iulie 2025, reprezentanții unora dintre companiile reprezentative din…
5 iulie 2025
Parteneriat strategic între Universitatea Babeș-Bolyai și Palo Alto Networks
Colaborarea cu liderul mondial în securitate cibernetică (CS) se va reflecta în formarea academică, programele de licență, masteratul…
4 iulie 2025
900 de copii din România, sprijiniți pentru educație și dezvoltare socio-emoțională
În anul școlar 2024–2025, Fundația Regală Margareta a României a oferit sprijin educațional, material, social și emoțional pentru…
3 iulie 2025
Rețeaua, valoarea în business și cinnamon rolls, într-un eveniment marca Sibiu IT Cluster
Într-un mediu economic aflat în continuă transformare, succesul unei afaceri nu mai poate fi separat de formarea profesională…
2 iulie 2025
Zi de Zi știri economice: