de Ionel ALBU
Unul dintre cei mai tineri antreprenori de succes din România, Andrei Trifan, coordonează francizele a 23 de restaurante Subway în România, din cele 39 existente la acest moment. Omul de afaceri clujean deține împreună cu soția sa Raluca, patru restaurante proprii, dorind să deschidă pe viitor câte un Subway pe an. Trifan îmbină business-ul cu viața de familie, cei trei copii (unul urmează să se nască în mai) fiind considerați cea mai mare realizare personală.
După 6 ani de la înființarea primului tău restaurant Subway cum s-a schimbat viața ta și a familiei tale?
În mai anul acesta se vor împlini șase ani de la deschiderea primului meu restaurant, care a fost și primul restaurant Subway deschis în afara capitalei și al doilea din România. La acea vreme am dat câteva interviuri unde mi-am prezentat și obiectivul meu pe următorii cinci ani. Atunci mi-am propus să deschid trei restaurante Subway ale mele și să am trei copii. Planul era ca fiecare restaurant să plătească școlarizarea unui copil. Acum dețin patru restaurante împreună cu soția mea, Raluca Trifan, iar al treilea fiu este pe drum, ar trebui să se nască în luna mai când se vor împlini șase ani. Obiectivul propus cu deschiderea propriilor restaurante l-am depășit și voi continua să deschid cel puțin un restaurant Subway pe an. Legat de familie, pot spune că sunt foarte mulțumit și fericit, ne vom opri aici, la trei băieți, chiar dacă îmi doream și o fetiță.
Pot sa spun că Subway nu mi-a schimbat deloc viața, am crescut într-o familie de antreprenori, eram obișnuit cu munca de dimineața până seara. Viața mea și a soției mele s-a schimbat însă odată cu venirea pe lume a primului băiat. Atunci mi-am propus să am mai mult timp liber pentru familie. Așa că, treptat, mi-am creat o echipă extraordinară care să mă ajute cu operarea propriilor restaurante și cu oferirea de suport și consultanță francizaților mei.
Acum am un program pe care mulți antreprenori și l-ar dori. Consider că un antreprenor de succes nu e acela care aleargă în stânga și în dreapta de dimineața până seara să rezolve problemele care apar. Îl pot compara cu un pompier care fuge cu instinctorul să stingă focuri care apar în loc să le prevină printr-un sistem sau set de proceduri. O franciză este organizată pe proceduri și sisteme și mi-a oferit posibilitatea să am urmatorul program împreună cu soția mea: la 6:30 ne trezim și pregătim copiii pentru creșă și grădiniță (Matei 4 ani și Mihai 2 ani), la 8:30 mergem la sala de sport, la 10:30 ajungem la birou, la 12:30 luăm prânzul împreună cu echipa, la 14:00 înapoi la birou, iar la 16:00 ridicăm copiii de la „serviciul” lor. Restul zilei și weekendurile se petrec exclusiv cu familia, fără emailuri și telefoane legate de afaceri. Bineînțeles există și excepții atunci când sunt plecat în delegație.

Care este secretul unei francize de succes în România. Câte restaurante deții și câte le coordonezi la momentul actual?
Secretul unei francize din punctul meu de vedere este setul de proceduri și sistemele după care sunt operate. O franciză față de un start-up este ca și cum ai porni o afacere direct de la maturitate, adică sari peste primii 2 ani când un start-up are șanse de cel puțin 80 %, dacă nu mai mari, să eșueze. Bineînțeles că această minimizare de risc vine și cu un cost care în cazul francizelor se numește redevență. Redevența este procentul din cifra de afaceri pe care îl plătești francizorului pentru dreptul de folosire a brandului, know-how și suport/consultanță.
Momentan sunt 39 de restaurante Subway în România, dintre care 23 sunt în afara Capitalei și sunt responsabil pentru ele, fiind francizații mei. Suportul pentru București este oferit de colegul meu Rumen Radev. Dintre cele 23 de restaurante, 4 sunt detinuțe de mine și de soția mea. Pentru a fi mai eficienți, eu și Raluca ne-am împărțit atribuțiile: ea se ocupă de restaurantele proprii, iar eu de partea de dezvoltare a francizei Subway în provincie. Împreună avem peste 70 de angajați și asta în mai puțin de 6 ani.
Cum ați încheiat anul 2017? Au crescut cifra de afaceri și profitul?
În anul 2017 am avut o creștere a vânzărilor, comparativ cu 2016, de 9 %, iar numărul de clienți a crescut cu 6 %. Anul trecut, pe 3 noiembrie am sărbătorit World Sandwich Day pentru prima dată în România. Subway a organizat la nivel mondial un eveniment, în urma căruia s-au făcut donații în produse sau bani către organizațiile care luptă împotriva foametei. În România, cu ajutorul fundației „O masă caldă” am distribuit 1000 de sandvișuri către cantinele sociale.
Cu ce noutăți veți surprinde clienții în 2018? Care este planul de dezvoltare?
În acest an vom inaugura primul restaurant Subway cu noul concept Fresh Forward Decor. Este un decor modern, minimalist și fresh adresat tinerilor. Subway, la nivel intrenațional, trece printr-un proces de rebranding major care a început anul trecut odată cu World Sandwich Day.
Bineînțeles, în 2018, ne propunem să dechidem încă 10 restaurante Subway în țară, mai ales în orașele în care nu suntem prezenți încă, dar și în capitală. Momentan sunt în amenajare două restaurante care se vor deschide în câteva luni: Gura Humorului într-o stație de alimentare și Timișoara în campusul universitar. Suntem în căutare de noi francizați în Craiova, Tîrgu Mureș, Galați, Bacău, Râmnicu Vâlcea, în principiu reședințe de județ sau zone strategice de tranzit rutier.
Un mesaj de încheiere pentru tinerii antreprenori sau doritori să intre într-o astfel de afacere?
Sfatul meu pentru tinerii antreprenori din ziua de astăzi, care sunt atât de nerăbdători să creeze următorul Uber sau Facebook, este să fie mai răbdători și consecvenți în ceea ce fac. E bine să țintească sus, dar să fie și realiști, fiindcă astfel de companii, care trec în valoare de 1 miliard de dolari, sunt exagerat de rare. E nevoie de timp și răbdare pentru a crea un brand puternic. E nevoie de consecvență în aplicarea unor proceduri și standarde pentru a livra peste așteptările clientului. Succesul nu poate veni peste noapte. Primii doi ani sunt critici pentru un start-up, iar, dacă se depășește această perioadă, ar trebui ca în al 5-lea an afacerea să fie deja autonomă și să funcționeze fără fondatori.
Citește și:
Care este stadiul lucrărilor la Autostrada A3 Transilvania în județul Bihor
Veștile sunt încurajatoare pentru finalul anului 2025 pe cele două loturi ale Autostrăzii A 3 Transilvania: Suplacu de…
21 noiembrie 2025
Șefii ADR-urilor din Transilvania și Banat, la sfat cu vicepreședintele Comisiei Europene
Directorii generali ai structurilor Nord-Vest – Marcel Boloș, Centru – Simion Crețu, Vest – Sorin Maxim au participat,…
21 noiembrie 2025
Banca Transilvania a atras 500 milioane € la Dublin. Obligațiuni listate pe Euronext
Societatea bancară din Cluj finalizează cu succes o emisiune de tip Additional Tier 1 (AT1) prin care primește…
21 noiembrie 2025
Trafic fluidizat la ieșirea din Oradea spre Cluj: se deschide Pasajul Oșorhei
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, la ora 9:00, se deschide traficul pe pasajul suprateran de la ieșirea din…
21 noiembrie 2025
ARL Cluj finalizează primul pasaj rutier din Maramureș
Constructorul din grupul Strabag a primit până acum 80% din valoarea lucrării efectuate din proiectul de 12 milioane…
21 noiembrie 2025
Cum rămânem umani în era AI: Lecțiile de la „The Human Shift” Oradea
Lidership în era AI și burnout: Esența Conferinței „The Human Shift” de la Oradea. Double Tree by Hilton…
21 noiembrie 2025
Leadership și inovație în industrie: provocările pieței, AI și resursa umană
Patru lideri din companii de top, din industrii diferite, au dezbătut la The Human Shift, în cadrul unui…
21 noiembrie 2025
Bogdan Coconoiu, AnimaWings: “Clujul e perla coroanei”
Corporate Affairs Managerul companiei cu capital românesc ne-a declarat că aceasta va avea în curând o bază permanentă…
20 noiembrie 2025
Investiții
Care este stadiul lucrărilor la Autostrada A3 Transilvania în județul Bihor
Veștile sunt încurajatoare pentru finalul anului 2025 pe cele două loturi ale Autostrăzii A 3 Transilvania: Suplacu de…
21 noiembrie 2025
Trafic fluidizat la ieșirea din Oradea spre Cluj: se deschide Pasajul Oșorhei
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, la ora 9:00, se deschide traficul pe pasajul suprateran de la ieșirea din…
21 noiembrie 2025
Nokian Tyres Oradea, prima fabrică de anvelope din lume, cu zero emisii de CO2
Nokian Tyres a organizat, marți, 18 noiembrie, un eveniment dedicat sustenabilității și viitorului producției industriale responsabile, confirmând statutul…
18 noiembrie 2025
Knauf ridică la Huedin una dintre cele mai mare fabrici de gips-carton din Europa
Unitatea de producție presupune o investiție de 88 milioane €, o condiție esențială pusă de concernul german și…
18 noiembrie 2025
Seceta, provocarea numărul unu pentru cultivatori. Irigațiile devin obligatorii
Agricultura din România se află într-un punct de inflexiune, în care adaptarea la schimbările climatice nu mai este…
18 noiembrie 2025
De la lohn la leadership tehnologic – Regiunea Nord-Vest a României, pol al cooperării româno-germane
România a cunoscut o dezvoltare economică remarcabilă în ultimele două decenii. Totul a început treptat, odată cu demararea…
17 noiembrie 2025
Premierul Bolojan și Nokian Tyres analizează noi oportunități de dezvoltare în România
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a primit luni, 17 noiembrie 2025, la Palatul Victoria, delegația Nokian Tyres condusă de…
17 noiembrie 2025
TECHconnect 2025. Lupta costului per piesă și de ce România nu poate face transferul la industria „5.0”
Diferența de cost per piesă dintre China, SUA și Europa s-a lărgit. Europa se confruntă cu fragmentare tehnologică,…
17 noiembrie 2025
Infrastructură
Care este stadiul lucrărilor la Autostrada A3 Transilvania în județul Bihor
Veștile sunt încurajatoare pentru finalul anului 2025 pe cele două loturi ale Autostrăzii A 3 Transilvania: Suplacu de…
21 noiembrie 2025
Trafic fluidizat la ieșirea din Oradea spre Cluj: se deschide Pasajul Oșorhei
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, la ora 9:00, se deschide traficul pe pasajul suprateran de la ieșirea din…
21 noiembrie 2025
ARL Cluj finalizează primul pasaj rutier din Maramureș
Constructorul din grupul Strabag a primit până acum 80% din valoarea lucrării efectuate din proiectul de 12 milioane…
21 noiembrie 2025
Sălăjenii vor circula pe autostradă până la Viena
Anul viitor va fi dat în trafic tronsonul Nușfalău – Borș al Autostrăzii Transilvania (A3), susține deputatul Lucian…
15 noiembrie 2025
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Rețele Electrice Banat investește masiv în digitalizare în Caraș-Severin
Rețele Electrice Banat, parte a grupului PPC România, a demarat un program amplu de investiții pentru modernizarea infrastructurii…
13 noiembrie 2025
PORR Construct și CJ Bihor au semnat contractul pentru pasajul rutier peste linia de tram-tren
Miercuri, 12 noiembrie 2025, la sediul Consiliului Județean Bihor, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția unui…
12 noiembrie 2025
Dimex 2000 și Kareol Serv reabilitează rețeaua de apă-canal a Băii Mari
Cele două companii de construcții vor acționa pe străzile Coșbuc, Silviculturii și Anton Pann din municipiul maramureșean. În…
12 noiembrie 2025
Turism
Consorțiu pentru turismul premium în Transilvania. Miza: 350 milioane €
Complexurile Wonderland Resort și Alpin, SunRai Creasta Cocoșului și El Paradiso, alături de noua rută Via Transilvanica, sunt…
19 noiembrie 2025
Marile hoteluri ale Transilvaniei și Banatului se promovează la Barcelona
Unitățile turistice Radisson Blu, Ibis, Timișoara, Grand Napoca din aceste regiuni ale României, alături de Marriott sau Sheraton…
18 noiembrie 2025
Secretele din spatele Oradea Experience: aplicația care schimbă regulile jocului
Din greutăți, spre tehnologie: povestea tânărului care a creat aplicația Oradea Experience. Într-o lume în care poveștile de…
18 noiembrie 2025
Tinere talente în bucătărie: Magia culinară care a cucerit Festivalul „D’ale porcului”
Cea de-a doua zi a Festivalului–concurs „D’ale porcului” s-a desfășurat duminică, 16 noiembrie 2025, într-o atmosferă animată, în…
16 noiembrie 2025
Proiectele majore ale Aro Palace, dezvăluite acționarilor Transilvania Investments
Compania brașoveană Transilvania Investments a organizat Ziua Investitorului, care a avut loc la Hotelul Aro Palace. Managementul companiei…
16 noiembrie 2025
Campionii gustului tradițional, în duel la Festivalul „D’ale Porcului” 2025
Adevărații campioni la Turneul Campionilor de la Festivalul-Concurs „D’ale Porcului”, ediția a XII-a, desfășurat în 15 și 16…
15 noiembrie 2025
Operatorii din turismul românesc fac echilibristică între afaceri și politică
Foști membri ai Guvernului României dau vina pe cei actuali pentru prăbușirea acestui sector până pe ultimul loc…
14 noiembrie 2025
Pe urmele Marii Uniri, la Arad – orașul unde s-a scris istoria României moderne
Circuitul turistic al clădirilor Marii Uniri a fost recunoscut oficial drept rută cultural-turistică de către Ministerul Economiei, Digitalizării,…
13 noiembrie 2025
Educație
Cum rămânem umani în era AI: Lecțiile de la „The Human Shift” Oradea
Lidership în era AI și burnout: Esența Conferinței „The Human Shift” de la Oradea. Double Tree by Hilton…
21 noiembrie 2025
Leadership și inovație în industrie: provocările pieței, AI și resursa umană
Patru lideri din companii de top, din industrii diferite, au dezbătut la The Human Shift, în cadrul unui…
21 noiembrie 2025
Studenți și elevi din Cluj, care se formează în domeniul construcțiilor, în vizită la RIVUS
30 de studenți de la Facultatea de Construcții din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca și 30 de elevi de…
20 noiembrie 2025
Tinerii softiști ai universităților din București și Cluj au luptat pentru supremație în România
Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii a anunțat câștigătorii Burselor ANIS, cadre universitare tinere care inovează…
20 noiembrie 2025
Secretele din spatele Oradea Experience: aplicația care schimbă regulile jocului
Din greutăți, spre tehnologie: povestea tânărului care a creat aplicația Oradea Experience. Într-o lume în care poveștile de…
18 noiembrie 2025
Rezultate bune pentru studenții orădeni la „Student Design & Manufacturing Competition 2025”
Ediția a V-a a competiției naționale dedicată studenților s-a desfășurat la Universitatea din Oradea. Universitatea din Oradea a…
17 noiembrie 2025
Tinere talente în bucătărie: Magia culinară care a cucerit Festivalul „D’ale porcului”
Cea de-a doua zi a Festivalului–concurs „D’ale porcului” s-a desfășurat duminică, 16 noiembrie 2025, într-o atmosferă animată, în…
16 noiembrie 2025
Campionii gustului tradițional, în duel la Festivalul „D’ale Porcului” 2025
Adevărații campioni la Turneul Campionilor de la Festivalul-Concurs „D’ale Porcului”, ediția a XII-a, desfășurat în 15 și 16…
15 noiembrie 2025



