Directorul general al Transgaz, Ion Sterian, a semnat ordinul de începere a lucrărilor la staţiile de comprimare gaze naturale de la Podişor, Bibeşti şi Jupa din cadrul proiectului ‘Dezvoltarea sistemului naţional de transport gaze naturale pe coridorul Bulgaria – România – Ungaria – Austria (BRUA) – Faza 1′, potrivit unui comunicat al companiei.
Conform documentului, fiecare staţie va fi echipată cu câte două agregate de comprimare (unul în funcţiune şi unul de rezervă) şi va avea capacitatea tehnică de asigurare a fluxului bidirecţional de gaze naturale.
Contractul de execuţie a celor trei staţii de comprimare gaze naturale a fost câştigat de un consorţiu de firme româneşti, condus de INSPET SA Ploieşti. Valoarea contractului este 288,7 milioane lei, la care se adaugă TVA.
Potrivit comunicatului, importanţa strategică a proiectului a determinat Uniunea Europeană să se implice în finanţarea proiectării celor trei staţii de comprimare, printr-un grant în valoare de 1.519.342 euro, reprezentând 50% din cheltuielile eligibile estimate.
Pe lângă cele trei staţii de comprimare, proiectul BRUA Faza 1 presupune şi construcţia conductei de transport gaze naturale Podişor-Recaş în lungime de 479 kilometri, cu diametrul de 32’ (Dn 800) şi presiunea de proiectare de 63 bar.
Valoarea totală estimată pentru Faza I este de 478,6 milioane de euro. Uniunea Europeană acoperă 179,3 milioane de euro, printr-un al doilea grant, care reprezintă 40% din cheltuielile eligibile estimate. La finalizarea fazei I se va asigura fluxul de gaze naturale spre: Ungaria, prin interconectorul Horia – Csanadpalota a 1,75 miliarde de Smc/an (200.000 Smc/h; Smc – Standard Metru Cub – n. r.), la 40 bar la graniţă; Bulgaria prin interconectorul Giurgiu – Ruse a 1,5 miliarde de Smc/an (171.000 Smc/h), la 30 bar la graniţă.
Termenul estimat de finalizare este 31 decembrie 2019.
„Realizarea infrastructurii BRUA Faza 1 va contribui în mod semnificativ la ridicarea nivelului de securitate energetica a României şi va permite deschiderea de noi oportunităţi pentru implicarea furnizorilor de echipamente şi servicii energetice. Proiectul BRUA Faza 1 va asigura crearea de noi locuri de muncă pentru lucrările de execuţie şi pentru exploatare pe teritoriul României. Investiţia în cele trei staţii de comprimare gaze naturale constituie o dovadă în plus a capacităţii companiei Transgaz de a realiza proiecte investiţionale strategice, ambiţioase, care să asigure dezvoltarea durabilă a Sistemului Naţional de Transport gaze naturale şi alinierea acestuia la standardele europene de performanţă şi competitivitate”, a declarat directorul general al Transgaz, Ion Sterian, după semnarea ordinului de începere a lucrărilor la staţiile de comprimare.
Proiectul BRUA Faza I este considerat un proiect prioritar la nivel regional. El este inclus în lista proiectelor CESEC (Central East South Europe Gas Connectivity), pentru că aduce o contribuţie semnificativă la creşterea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale şi a gradului de interconectivitate regională.
Citește și:
Fond de Investiții cu Capital de Risc de minim 7 milioane euro pentru startup-urile inovative din Regiunea Centru
Agenția de Dezvoltare Regională Centru înființează primul fond de investiții cu capital de risc dedicat startup-urilor din județele…
23 iunie 2025
IMM Sibiu: Efectul măsurilor fiscale preconizate va fi invers
Patronatul IMM-urilor din România reacționează la măsurile fiscale preconizate pentru recuperarea deficitului bugetar, apreciind că acestea vizează în…
22 iunie 2025
Vara 2025 în Timişoara, locul în care vii pentru evenimente şi rămâi pentru atmosferă
Timişoara devine vara aceasta una dintre cele mai vibrante destinaţii urbane din regiune, cu un calendar bogat de…
22 iunie 2025
Stațiunea Văliug deschide sezonul la pontoanele din jurul lacului
Adio, căldură! Bun venit, Văliug! Cluburile care și-au amenajat pontoane în jurul lacului au dat startul petrecerii, au…
21 iunie 2025
David Ciceo, reales în conducerea ACI – Regiunea Europa
Directorul general al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj (AIAIC), David Ciceo, președinte al Asociației Aeroporturilor din România (AAR)…
21 iunie 2025
Investitorii clujeni s-au întâlnit cu managementul Contakt. Pas spre listarea la bursă
La hotelul Courtyard by Marriott a avut loc o întâlnire importantă între comunitatea locală de investitori și compania…
21 iunie 2025
Cerasela Naie-Tatu: „66% dintre români sunt în Burnout!”
Sănătatea angajaților și a proprietarilor de afaceri este un subiect actual în business și a făcut subiectul celui…
21 iunie 2025
Un nou cămin, la standarde europene, în Campusul Universității din Oradea
Vineri, 20 iunie 2025, s-a pus piatra de temelie a unui nou cămin studențesc în Campusul Universității din…
20 iunie 2025
Investiții
Investitorii clujeni s-au întâlnit cu managementul Contakt. Pas spre listarea la bursă
La hotelul Courtyard by Marriott a avut loc o întâlnire importantă între comunitatea locală de investitori și compania…
21 iunie 2025
Un nou cămin, la standarde europene, în Campusul Universității din Oradea
Vineri, 20 iunie 2025, s-a pus piatra de temelie a unui nou cămin studențesc în Campusul Universității din…
20 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Simonis: „Centrul de Recuperare Lovrin, încă o promisiune pe care reușim să o onorăm”
Consiliul Județean Timiș, prin președinte, a semnat contractul de construcție al Centrului de Recuperare Medicală Ortopedie și Traumatologie…
20 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Despre digitalizarea instituțiilor publice și a IMM-urilor la Oradea Innovation Day
Parcul Științific și Tehnologic Bihor a găzduit miercuri, 18 iunie 2025, Oradea Innovation Day, un eveniment dedicat accelerării…
19 iunie 2025
SIGNAL IDUNA obține aprobarea ASF pentru achiziția pachetului majoritar al Garanta Asigurări
SIGNAL IDUNA ASIGURARE REASIGURARE anunță primirea aprobării finale din partea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru achiziționarea pachetului…
19 iunie 2025
Aparatură medicală de ultimă generație pentru spitalul din Arad prin fonduri RO-HU
Spitalele din județele Arad și Békés vor fi dotate cu aparatură medicală modernă, esențială pentru prevenția, diagnosticarea și…
18 iunie 2025
Infrastructură
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Daniela Hagmann, CEO Geodata Services: Economiile produse de digitalizarea administrației publice cât bugetul Ministerului Sănătății
În pas cu constructorii consacrați, administrațiile publice evoluează pe linia digitalizării și, implicit, a standardizării proceselor înspre eficientizarea…
20 iunie 2025
Aparatură medicală de ultimă generație pentru spitalul din Arad prin fonduri RO-HU
Spitalele din județele Arad și Békés vor fi dotate cu aparatură medicală modernă, esențială pentru prevenția, diagnosticarea și…
18 iunie 2025
Se știu câștigătorii licitației pentru construirea a patru pasaje rutiere noi în Oradea
Asfamixt, Selina plus Drum Asfalt, și PORR Construct, vor construi cele patru pasaje rutiere la ieșirea din Oradea,…
18 iunie 2025
Încă un pas pentru construirea drumului spre Aquaparkul dintre Băile Felix și 1 Mai
Consiliul Județean Bihor a aprobat, joi, 12 iunie 2025, indicatorii tehnico-economici actualizați pentru Inelul Rutier Metropolitan. Prin această…
12 iunie 2025
Politehniștii clujeni au testat “Autostrada Erbașu”
Constructorii sectorului Suplacu de Barcău – Chiribiș al A3 le-au prezentat stadiul lucrărilor și le-au explicat provocările proiectului.…
12 iunie 2025
Robotul zidar, în acțiune la nZEB Expo 2025
nZEB Expo, cel mai mare eveniment din România dedicat construcțiilor eficiente energetic, își deschide porțile vinerea aceasta, pe…
11 iunie 2025
Marius Șoflete, co-organizator: nZEB Expo, un catalizator pentru construcții mai bune
Marius Șoflete este un pionier în domeniul proiectării și construcției de case pasive, iar remarcabil este că se…
10 iunie 2025
Turism
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Festivalul Medieval revine în perioada 4-6 iulie 2025, în Oradea
Noutățile Festivalului Medieval de la Oradea sunt bătăliile cu vikingi de pe Crișul Repede și demonstrațiile trupelor de…
20 iunie 2025
În weekend se deschide oficial sezonul de vară la Ghioroc – „Litoralul Vestului”
În cadrul unui peisaj estival, la doar câțiva kilometri de Arad, pe plaja de la Ghioroc, s-a deschis…
19 iunie 2025
,,Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Ștei
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 iulie 2025, va fi organizată prima ediție a evenimentului ,,Gusturi și tradiții…
19 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Ionuț Popescu, Potcoava: “Noi depunem un dosar întreg pentru fonduri UE, ungurii, numai două coli”
Fondatorul centrului de echitație din Runcu și președintele Federației Române de Turism Ecvestru (FRTE) s-a arătat nemulțumit de…
17 iunie 2025
Eugen Tudosie, UNDA: “Avem un plan pe cinci ani, cu centru de evenimente și hotel-boutique”
Directorul general al complexului din București s-a referit, în cadrul Conferinței România 2030, atât la investiția în sine,…
17 iunie 2025
Avioane charter de la Cluj spre Insula Lesbos, în sezonul estival
AeroVacanțe, agenția organizatoare a grupului Aerotravel, a anunțat că din iunie, turiștii din Cluj se pot putea bucura…
17 iunie 2025
Educație
Un nou cămin, la standarde europene, în Campusul Universității din Oradea
Vineri, 20 iunie 2025, s-a pus piatra de temelie a unui nou cămin studențesc în Campusul Universității din…
20 iunie 2025
De 6 ani ROMGAZ investește în educație și în formarea viitoarei generații de specialiști
ROMGAZ, cel mai mare producător, principal furnizor de gaze naturale și cel mai mare operator de depozite de…
20 iunie 2025
,,Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Ștei
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 iulie 2025, va fi organizată prima ediție a evenimentului ,,Gusturi și tradiții…
19 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Claudiu Mândru, Alfa Software, la Conferința România 2030 : “Lumea va fi digitală sau nu va fi deloc”
În prezent, marea majoritate a oamenilor nu își mai poate închipui viața în afara tehnologiei. Mai mult, încet-încet,…
19 iunie 2025
Despre digitalizarea instituțiilor publice și a IMM-urilor la Oradea Innovation Day
Parcul Științific și Tehnologic Bihor a găzduit miercuri, 18 iunie 2025, Oradea Innovation Day, un eveniment dedicat accelerării…
19 iunie 2025
Conferința BE INSPIRED. MAKE IT HAPPEN! ajunge la Craiova în 19 iunie
Seria de conferințe regionale „Be Inspired. Make it Happen!”, organizată de Asociația B-Leader împreună cu Doingbusiness.ro și…
18 iunie 2025
Alfred Simonis: „Sute de copii din Timiș nu mai au problema transportului la școală”
Investiție serioasă în mobilitatea educațională din Timiș: microbuze electrice pentru 29 de localități, prin PNRR, vor urma alte…
17 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
