Techsylvania, unul dintre cele mai influente evenimente de tehnologie din estul Europei, ce se va desfășura la Cluj-Napoca în perioada 9-12 iunie, anunță prezența în cadrul celei de a cincea ediție a unor investitori importanți la nivel internațional cu bugete de peste 3 miliarde de dolari. Aceștia vor juriza și premia cel mai promițător proiect al Techsylvania Startup Avalanche 2018.
Printre speakerii care vor urca pe scena Techsylvania 2018 se numără administratorii unor fonduri de venture capital cu un portofoliu vast de startup-uri susținute la nivel global. Aceștia le vor împărtăși participanților la eveniment și antreprenorilor la început de drum modelele lor de finanțare și sfaturi pentru obținerea de capital. Unul dintre invitați este Ashley Carroll, partener în cadrul Social Capital, un fond de investiții de peste 1.2 miliarde de dolari, cu sediul în Palo Alto, California. Firma a fost înființată în 2011 de un fost angajat al Facebook și are în portofoliu startup-uri din domenii precum sănătate, educație, finanțe-bănci și mobile.
Un alt investitor de renume este și Max Niederhofer, partener în cadrul Sunstone Capital, unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din Europa, al cărui portofoliu depășește 300 milioane de dolari. Prima sa investiție a fost în platforma de muzică online Last.fm, achiziționată de CBS în 2007 pentru suma de 280 milioane de dolari. Pe lista investitorilor se regăsește și Bartoj Ondrej, un antreprenor ceh care a fondat prima sa afacere de succes înainte să termine facultatea, în 1996. În prezent acesta administrează Credo Ventures, un fond care gestionează peste 50 de milioane de dolari. Aceasta se află printre primii investitori ai unicornului UiPath.
Speakeri de la Waze, The New York Times, MIT și Storyheap
Au confirmat participarea la ediția de anul acesta a Techsylvania și Di-Ann Eisnor, director de dezvoltare la Waze, Sebastian Dobrincu, tânărul de 19 ani care a dezvoltat Storyheap, o companie de un milion de dolari în Statele Unite cu clienți precum Selena Gomez și Justin Bieber, dar și Katherine Manderfield, director de strategie la The New York Times, una dintre cele mai importante publicaţii din Statele Unite și Newton Howard, directorul laboratorului de specialitate de la MIT, cel care a realizat un cip ce prelungeste activitatea creierului cu până la 5 ani.
Startup Avalanche 2018
Competiția internațională Startup Avalanche, ce va avea loc în cadrul evenimentului Techsylvania, este dedicată antreprenorilor și startup-urilor din IT care au șansa de a-și prezenta proiectele în fața unora dintre cei mai renumiți profesioniști în domeniu și investitori.
Cel mai bun startup va fi premiat cu o excursie de nouă zile în Silicon Valley, California pentru membrii echipei câștigătoare. Pachetul include vizite la cele mai importante companii din Silicon Valley, întâlniri cu investitori, dar și reprezentanții celor mai mari acceleratoare de startup-uri și firme de venture capital, antreprenori de succes și experți în tehnologie.
Despre Techsylvania
Techsylvania 2018 are loc în perioada 9-12 iunie la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca.
Techsylvania este un eveniment dedicat tuturor pasionaților din lumea IT, tehnologiei și a business-ului, creat în urmă cu cinci ani de către Oana Petruș și Vlad Ciurca. Scopul acestuia este de a deveni un liant între comunitățile locale și cele mai noi tehnologii și tendințe, dar și de a crea circumstanțele potrivite de networking cu cei mai influenți oameni din industria IT. Numărul participanților la eveniment crește anual, la ultima ediție fiind prezenți peste 1,500 de oameni, dovedind astfel, încă o dată, că este unul dintre cele mai importante evenimente de tehnologie din România și din Europa de Est.
Printre cei care au urcat pe scena Techsylvania de-a lungul celor patru ediţii se numără Felix Petersen, Managing Director Europe al Samsung NEXT, Tim Draper, fondator al Universității Draper și a DFJ, Mark Shuttleworth, fondator al Ubuntu și Canonical, Andy Piper, Developer Advocate la Twitter, Andreas Ehn, co-fondator al Wrapp (primul angajat al Spotify), Chad Fowler, Divisional CTO la Microsoft.
Ediția din 2018 nu ar fi putut avea loc fără sprijinul partenerilor care susțin Techsylvania și își doresc să dezvolte comunitatea pasionată de tehnologie a Europei de Est. Aceștia contribuie activ la creșterea comunității IT pe plan local, dar și internațional.
BT şi Crossover sunt cei doi parteneri principali ai Techsylvania 2018.
Banca Transilvania susține oamenii întreprinzători, startup-urile locale şi ideile care fac diferența. Pentru BT, digitalizarea înseamnă mobilitate, economie de timp şi gestionarea personală a banilor.
Mii de parteneri ai companiei de origine americană, Crossover contribuie la dezvoltarea unor solutii IT, în comunități din România, Polonia, Turcia, Rusia, dar și din jurul lumii, însumând peste 100 de țări.
Lista susținătorilor inovației și tehnologiei prezenţi în cadrul Techsylvania continuă cu: Betfair Romania Development, Bosch, BMW Group Romania, Connatix, Accenture, Laurentiu, Laurentiu si Asociatii, Telenav, Metro Systems, OMV Petrom, Halcyon Mobile, iQuest, Riverbed, Modus Create, Comply Advantage, Macadamian, HERE, Dual IT, Take Off Labs, Tapptitude, Ambrosus, Ness Technologies, Pitech Plus/ Rodeapps, Arobs Transilvania Software.
Citește și:
Transilvania Digital Innovation Summit: prima ediție a celui mai exclusivist eveniment de digitalizare din România
Cluj-Napoca devine, în această toamnă, centrul transformării digitale din România. Transilvania Digital Innovation Summit, ediția I, va reuni…
18 septembrie 2025
Andrew Melchior aduce experiența din spatele Massive Attack și Björk la TECHConnect – înscrieri încă deschise
Andrew Melchior aduce experiența din spatele Massive Attack și Björk la Festivalul de Transfer Tehnologic, TECHConnect – înscrieri…
18 septembrie 2025
Serenity Golf Cup by Aurelian Chirteș – Ediția a III-a. Excelență și inovație în Golful transilvănean
Ajuns la a treia ediție, Serenity Golf Cup by Aurelian Chirteș a devenit rapid unul dintre cele mai…
17 septembrie 2025
4Construct Cluj: Pulsul pieței construcțiilor din Transilvania
Sectorul construcțiilor nu este doar un domeniu economic, ci un barometru pentru sănătatea întregii economii regionale. Pe 16…
15 septembrie 2025
Evenimentul ce conectează antreprenorii locali cu succesul: Gala BNI Varadinum
Întrebarea pe care mulți antreprenori și-o pun este simplă: cum poți să-ți crești afacerea mai repede – prin…
14 septembrie 2025
EXPO Uniprest Banat & Crișana – 16 septembrie, Timișoara
Pe 16 septembrie, la Timișoara, va avea loc întâlnirea furnizorilor de top, a specialiștilor din domeniu și a…
12 septembrie 2025
Liderii din imobiliare dezbat viitorul industriei la conferința The Real Estate Event, editia The LEGACY, 2025
The Real Estate Event 2025, The LEGACY Edition, aduce împreună pe 11 septembrie, la Restaurant Diplomat & Loft…
10 septembrie 2025
“The Voices of Business Awards”: “15 ani de transformări. Ce urmează?”
Platforma Transilvania Business, organizator al celei mai ample serii de evenimente regionale, cu cel mai mare număr de…
10 septembrie 2025
Investiții
Lacul Vida, între ecologie și turism: lucrări ample de decolmatare și reamenajare
A început decolmatarea Lacului Vida. Investiția de 14,5 milioane de lei în refacerea ecosistemului și a capacității de…
17 septembrie 2025
EXCLUSIV Reșița scrie istorie și produce primul obuz NATO
Arsenal Reșița are toate șansele să termine anul 2025 pe profit după un contract extrem de important cu…
16 septembrie 2025
Agromalim 2025 a readus animalele în prim-plan și tehnologii de top la Arad
Agromalim 2025 a transformat timp de trei zile Expo Arad într-un punct de întâlnire pentru fermieri, producători și…
16 septembrie 2025
Business Evolution: soluții pentru antreprenori, pe 16 septembrie la Bistrița
Roadshow-ul de conferințe Business Evolution ajunge pentru prima dată la Bistrița-Năsăud pe 16 septembrie – “Finanțare. Digitalizare. Management eficient.”…
15 septembrie 2025
Cu riscul de a fi oprite, lucrările la Spitalul Județean Alba Iulia continuă cu fonduri prin Programul Operațional Sănătate
Proiectul de extindere și modernizare a infrastructurii medicale a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia a fost transferat…
14 septembrie 2025
Evenimentul ce conectează antreprenorii locali cu succesul: Gala BNI Varadinum
Întrebarea pe care mulți antreprenori și-o pun este simplă: cum poți să-ți crești afacerea mai repede – prin…
14 septembrie 2025
Orădenii câștigă un nou loc de promenadă și o privire în adâncul Crișului Repede
Administrația Bazinală de Apă Crișuri a anunțat finalizarea lucrărilor de amenajare a malului drept al Crișului Repede, pe…
13 septembrie 2025
Un nou pas important pentru dezvoltarea infrastructurii din vestul țării
Dezvoltarea infrastructurii rutiere din vestul României face un pas important înainte. Ministerul Transporturilor, prin Cristian Pistol, directorul general…
13 septembrie 2025
Infrastructură
Un an și jumătate pentru proiectarea autostrăzii de pe Meseș
Lucrările la tronsonul Poarta Sălajului – Nușfalău al șoselei de mare viteză de pe teritoriul județului Sălaj sunt…
18 septembrie 2025
4Construct Cluj: Pulsul pieței construcțiilor din Transilvania
Sectorul construcțiilor nu este doar un domeniu economic, ci un barometru pentru sănătatea întregii economii regionale. Pe 16…
15 septembrie 2025
Orădenii câștigă un nou loc de promenadă și o privire în adâncul Crișului Repede
Administrația Bazinală de Apă Crișuri a anunțat finalizarea lucrărilor de amenajare a malului drept al Crișului Repede, pe…
13 septembrie 2025
Un nou pas important pentru dezvoltarea infrastructurii din vestul țării
Dezvoltarea infrastructurii rutiere din vestul României face un pas important înainte. Ministerul Transporturilor, prin Cristian Pistol, directorul general…
13 septembrie 2025
Clujul, între metrou și centură
În timp ce municipalitatea “amenință” cu debutul lucrărilor la “trenul fără cai”, opozanții proiectului propun suspendarea sau chiar…
9 septembrie 2025
Un Airbus A330 P2F a inaugurat o nouă eră pentru Aeroportul Oradea
Joi seara, 4 septembrie 2025, pe Aeroportul Oradea a aterizat zborul MNB381, operat de MNG Airlines cu un…
5 septembrie 2025
Viitorul sediu al CJ Bihor, fostul Palat al Finanțelor, se pregătește de mobilare
Consiliul Județean Bihor a lansat licitația pentru achiziția mobilierului care va dota noul său sediu de pe strada…
3 septembrie 2025
PORR Construct va construi pasajul rutier de pe Centura Oradea peste linia Tram-Trenului
Consiliul Județean Bihor a ales câștigătorul licitației pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din…
2 septembrie 2025
Turism
Cultura dezvoltă la Sibiu. Târgul Național de Ecoturism
Sibiul devine, timp de patru zile, capitala ecoturismului din România. Între 25 și 28 septembrie 2025, Piața Mare…
18 septembrie 2025
Festivalul Transilvania Multiculturală revine la Biertan
Biertan găzduiește o nouă ediție a Festivalului Transilvania Multiculturală, unul dintre cele mai importante evenimente din calendarul cultural…
17 septembrie 2025
USAMV Cluj-Napoca organizează a patra ediție a Vinea Apoldia Maior Fest
USAMV Cluj-Napoca organizează la Apoldu de Sus a patra ediție a Vinea Apoldia Maior Fest. Oaspeții sunt așteptați…
17 septembrie 2025
Lacul Vida, între ecologie și turism: lucrări ample de decolmatare și reamenajare
A început decolmatarea Lacului Vida. Investiția de 14,5 milioane de lei în refacerea ecosistemului și a capacității de…
17 septembrie 2025
Alba Iulia a intrat în Cartea Recordurilor cu Masa care unește
S-a scris istorie în acest weekend în Alba Iulia. Orașul a intrat din nou în Guinness World Records…
16 septembrie 2025
Tradiții, meșteșuguri și preparate locale la „Gusturi și tradiții DE BIHOR”
În acest sfârșit de săptămână, sâmbătă și duminică, 20-21 septembrie 2025, va fi organizată cea de-a III-a ediție…
15 septembrie 2025
Evenimentul ce conectează antreprenorii locali cu succesul: Gala BNI Varadinum
Întrebarea pe care mulți antreprenori și-o pun este simplă: cum poți să-ți crești afacerea mai repede – prin…
14 septembrie 2025
Orădenii câștigă un nou loc de promenadă și o privire în adâncul Crișului Repede
Administrația Bazinală de Apă Crișuri a anunțat finalizarea lucrărilor de amenajare a malului drept al Crișului Repede, pe…
13 septembrie 2025
Educație
Ordinul Steaua Italiei pentru economistul clujean Levente Szasz
Prorectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB), cadru didactic al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), a primit distincția…
18 septembrie 2025
One World Romania revine la Arad, Timișoara și Oradea în octombrie
După ediția de la Eforie Sud din august, Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World…
18 septembrie 2025
Expoziția Renascence of Imaginalia rămâne deschisă publicului până pe 28 septembrie la Meron Gallery
Meron Gallery anunță prelungirea expoziției „Renascence of Imaginalia” semnată de artista Andrada Lolu, care poate fi vizitată până…
17 septembrie 2025
UBB și-a făcut laborator de cristalizare a proteinelor
Structurile obținute în laboratorul Facultății de Chimie și Inginerie Chimică (FCIC) vor constitui un pas major în dezvoltarea…
16 septembrie 2025
Agromalim 2025 a readus animalele în prim-plan și tehnologii de top la Arad
Agromalim 2025 a transformat timp de trei zile Expo Arad într-un punct de întâlnire pentru fermieri, producători și…
16 septembrie 2025
UMF „Iuliu Hațieganu”, finanțare europeană de 58 de milioane de lei pentru dezvoltarea pregătirii doctorale și postdoctorale
Finanțarea de 58 de milioane de lei a fost obținută pentru proiectul „Consolidarea capacității UMF «Iuliu Hațieganu» de…
15 septembrie 2025
Business Evolution: soluții pentru antreprenori, pe 16 septembrie la Bistrița
Roadshow-ul de conferințe Business Evolution ajunge pentru prima dată la Bistrița-Năsăud pe 16 septembrie – “Finanțare. Digitalizare. Management eficient.”…
15 septembrie 2025
Universitarii de la Babeș-Bolyai își fac fond de investiții pentru proiecte
Instituția va constitui un mecanism financiar strategic menit să sprijine excelența academică și să asigure sustenabilitatea proiectelor universitare…
15 septembrie 2025
Zi de Zi știri economice:
