Sanatate

Ciocurile osoase, negii, bătăturile pot fi tratate natural

Osteofitele și condrofitele au devenit o problemă tot mai întâlnită în patologie, deși mecanismele apariției lor nu sînt elucidate. Uneori pot fi doar inestetice, dar adesea prin localizarea lor afectează coloana și mersul, datorită dureriore însoțitoare.
«Am realizat acum mulți ani un produs pe care l-am folosit pentru o problemă personală, un osteofit în zona degetului inelar stâng. Osteofitul respectiv s-a remis în scurt timp, ca atare am avut încredere să-l recomand și altora în cabinetul meu. În timp am reușit să înțeleg că pot obține rezultate foarte bune pentru a trata fără intervenție chirurgicală osteofite, condrofite, veruci și calozități diverse», a declarat dr. Cristina Aoșan, medic apifitoterapeut, membru în Comisia de Apiterapie a Apimondia.
Tratamentul chirurgical al osteofitelor, inclusiv cu laser, nu rezolvă această problemă decât pentru cel mult 50% dintre pacienți; statistici cunoscute pentru un an. Aceste excerescențe osoase, formațiuni tumorale benigne, se refac în timp. O soluție non-invazivă care funcționează cu adevărat este mai bună. Statistic vorbind s-au obținut rezultate net superioare, în condițiile unui cost mult mai redus. Singura limitare este dată de poziționarea osteofitelor. Spre exemplu osteofite pe coloană, care sunt poziționate spre interior și nu există cale de abord prin piele. La fel în cazul condrofitelor. Cele care sunt abordabile prin piele pot fi remise.
În cazul verucilor s-au obținut rezultate de peste 80%, iar una dintre cele mai spectaculoase situații este eliminarea calozităților vechi, care sunt descrise în popor ca fiind «bătături cu rădăcină». Prin aplicarea unui tampon îmbibat în Oleum Antu, sub leucoplast de mătase lat, care să îmbrace întreaga zonă, și prin utilizare repetată, peste noapte, foarte multe dintre aceste calozități pot fi eliminate cu totul.
Remediul a fost realizat la Melidava, o societate românească care își propune să ofere soluții naturiste reale pentru diverse probleme de sănătate.
Produsul este disponibil prin comenzi on-line și telefonice la Melidava: www.melidava.ro.
Sandu TUDOR

Related posts

Proiect inovator de "concierge medicine"

Stefana Muresan

Conferinţa “Conflict Resolution Day”, ediția a IV-a

Stefana Muresan

Dacia Plant donează gel igienizant pentru patru spitale mari din Braşov

Ion Surdu

Echipamentele performante pentru dotarea USTACC au ajuns la Târgu Mureş  

Ligia Voro

Sute de angajați ai Groupe Renault Romania împreună cu familiile lor s-au solidarizat în lupta cu cancerul mamar

Ligia Voro

Besmax Distribution va trimite în Maramureș un echipament anticoronavirus

Nora Dumitrescu

La Cluj se va construi un centru integrat de transplant, unic în România, din fonduri europene

redactia

Spitalul privat „Sf. Constantin” din Brașov a fost certificat NATO

Ion Surdu

OMV Petrom sponsorizeaza cu 10 milioane de euro primul spital specializat de oncologie pediatrica

redactia

Investiţie de peste 1 mil. euro pentru dotarea a două spitale din Cluj-Napoca

Stefana Muresan

Laurențiu Mihai (OSMR): ”Medicamentele vor putea fi puse în circulație pe teritoriul UE numai dacă respectă noile reguli de securitate”

Stefana Muresan

Implantare TAVI, prima procedură la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara

redactia

Scleroza multiplă – Studiu clinic pe 83 pacienți tratați naturist

Stefana Muresan

Profi donează 1.000.000 de lei pentru dotarea ATI cu aparate de ventilat

Traian Dan

Gedeon Richter, sărbătoarea generațiilor pentru sănătatea pacienților

Stefana Muresan

Un spital modular va fi construit în curtea Spitalului Elias pentru pacienții cu Covid-19. Va fi gata în 4 săptămâni, iar proiectul poate fi replicat oriunde în țară

Papuc Irina

Prof. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMF Tîrgu Mureș: ”UMFST va trebui să găsească soluții de interacțiune cu producătorii și cu beneficiarii de tehnologie”

Stefana Muresan

Wörwag Pharma – de 20 de ani în România

Stefana Muresan

Acord fără precedent în lupta cu COVID-19: 6 giganți farmaceutici de pe piața produselor cu plasmă vor să dezvolte un tratament, fără branding. Și alte companii pot să se alăture

Papuc Irina

Christian Rodseth, noul preşedinte al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente

Stefana Muresan

Florin Buicu: “Ne dorim, prin noua Lege a Sănătății, un cadru predictibil, transparent”

Stefana Muresan

Onco Card şi Onco Card Invest au ieşit din insolvenţă

Ligia Voro

Cinci asistenţi virtuali au fost instalaţi la Spitalul Judeţean Timişoara

Robert Bloancă

Ultimul mohican al marii industrii clujene

Stefana Muresan

Leave a Comment