TAROM îşi dezvoltă portofoliul de rute începând de la 1 iulie 2018 şi lansează o serie de noi curse: Timişoara – Paris, Timişoara – Stuttgart, Cluj – Paris, Sibiu – Stuttgart, Chişinău – Timişoara şi Constanţa – Chişinău, informează marţi compania.
“Ceea ce ne menţine competitivi şi activi în piaţă este tocmai dorinţa de a dezvolta noi orizonturi pentru pasagerii noştri. TAROM a pregătit şase rute noi către destinaţii cerute de pasagerii din România. Avem două obiective: în primul rând vrem să răspundem cerinţelor pieţei naţionale, oferind zboruri eficiente către Europa din Timişoara, Cluj, Sibiu sau Constanţa. În al doilea rând, avem datoria să optimizăm utilizarea flotei TAROM. Dezvoltarea flotei de aeronave trebuie să se reflecte atât în numărul destinaţiilor operate de TAROM, cât şi în creşterea confortului şi varietăţii de opţiuni pentru pasagerii noştri”, a subliniat directorul general al TAROM, Wilhelm-Werner Wolff.
Potrivit acestuia, dezvoltarea flotei TAROM cu două aeronave tip Boeing 737-800 NG a atras după sine o creştere a numărului de rute pentru pasagerii companiei.
“Am ţintit atingerea unor destinaţii cu potenţial pentru pasagerii români din Banat şi Ardeal, în Germania şi Franţa. În acelaşi timp, reiterăm faptul că în Anul Centenarului României ‘TAROM uneşte’ nu este numai un slogan, ci o strategie foarte clară de a aduce mai aproape românii de pretutindeni. Zborurile noi pe care le operăm din capitala Moldovei, Chişinău, sunt dovada vie a faptului că România 100 este mai mult decât un simbol pentru TAROM”, a precizat Wolff.
Compania naţională TAROM va comunica în perioada următoare frecvenţele şi preţurile pentru fiecare dintre rutele nou anunţate, se spune într-un comunicat al companiei.
Citește și:
EXCLUSIV Reșița scrie istorie și produce primul obuz NATO
Arsenal Reșița are toate șansele să termine anul 2025 pe profit după un contract extrem de important cu…
16 septembrie 2025
Alba Iulia a intrat în Cartea Recordurilor cu Masa care unește
S-a scris istorie în acest weekend în Alba Iulia. Orașul a intrat din nou în Guinness World Records…
16 septembrie 2025
Agromalim 2025 a readus animalele în prim-plan și tehnologii de top la Arad
Agromalim 2025 a transformat timp de trei zile Expo Arad într-un punct de întâlnire pentru fermieri, producători și…
16 septembrie 2025
Semestru bun pentru Transilvania Investments. Profit mai mare cu 46%
Raportul financiar pe primele șase luni din 2025 al fondul de investiții din Brașov consemnează majorări ale profitului…
16 septembrie 2025
Tradiții, meșteșuguri și preparate locale la „Gusturi și tradiții DE BIHOR”
În acest sfârșit de săptămână, sâmbătă și duminică, 20-21 septembrie 2025, va fi organizată cea de-a III-a ediție…
15 septembrie 2025
UMF „Iuliu Hațieganu”, finanțare europeană de 58 de milioane de lei pentru dezvoltarea pregătirii doctorale și postdoctorale
Finanțarea de 58 de milioane de lei a fost obținută pentru proiectul „Consolidarea capacității UMF «Iuliu Hațieganu» de…
15 septembrie 2025
Dubai Parks and Resorts, locația Untold din Emiratele Arabe Unite
Megafestivalul revine în 6-9 noiembrie, într-o locație nouă, Dubai Parks and Resorts (DPR), cu o premieră istorică: fenomenul…
15 septembrie 2025
Business Evolution: soluții pentru antreprenori, pe 16 septembrie la Bistrița
Roadshow-ul de conferințe Business Evolution ajunge pentru prima dată la Bistrița-Năsăud pe 16 septembrie – “Finanțare. Digitalizare. Management eficient.”…
15 septembrie 2025
Investiții
EXCLUSIV Reșița scrie istorie și produce primul obuz NATO
Arsenal Reșița are toate șansele să termine anul 2025 pe profit după un contract extrem de important cu…
16 septembrie 2025
Agromalim 2025 a readus animalele în prim-plan și tehnologii de top la Arad
Agromalim 2025 a transformat timp de trei zile Expo Arad într-un punct de întâlnire pentru fermieri, producători și…
16 septembrie 2025
Business Evolution: soluții pentru antreprenori, pe 16 septembrie la Bistrița
Roadshow-ul de conferințe Business Evolution ajunge pentru prima dată la Bistrița-Năsăud pe 16 septembrie – “Finanțare. Digitalizare. Management eficient.”…
15 septembrie 2025
Cu riscul de a fi oprite, lucrările la Spitalul Județean Alba Iulia continuă cu fonduri prin Programul Operațional Sănătate
Proiectul de extindere și modernizare a infrastructurii medicale a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia a fost transferat…
14 septembrie 2025
Evenimentul ce conectează antreprenorii locali cu succesul: Gala BNI Varadinum
Întrebarea pe care mulți antreprenori și-o pun este simplă: cum poți să-ți crești afacerea mai repede – prin…
14 septembrie 2025
Orădenii câștigă un nou loc de promenadă și o privire în adâncul Crișului Repede
Administrația Bazinală de Apă Crișuri a anunțat finalizarea lucrărilor de amenajare a malului drept al Crișului Repede, pe…
13 septembrie 2025
Un nou pas important pentru dezvoltarea infrastructurii din vestul țării
Dezvoltarea infrastructurii rutiere din vestul României face un pas important înainte. Ministerul Transporturilor, prin Cristian Pistol, directorul general…
13 septembrie 2025
Ministrul Sănătății își propune să crească producția internă de medicamente cu 50% în următorii doi ani
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță o etapă strategică pentru sistemul medical: extinderea producției interne de medicamente și dezvoltarea…
12 septembrie 2025
Infrastructură
4Construct Cluj: Pulsul pieței construcțiilor din Transilvania
Sectorul construcțiilor nu este doar un domeniu economic, ci un barometru pentru sănătatea întregii economii regionale. Pe 16…
15 septembrie 2025
Orădenii câștigă un nou loc de promenadă și o privire în adâncul Crișului Repede
Administrația Bazinală de Apă Crișuri a anunțat finalizarea lucrărilor de amenajare a malului drept al Crișului Repede, pe…
13 septembrie 2025
Un nou pas important pentru dezvoltarea infrastructurii din vestul țării
Dezvoltarea infrastructurii rutiere din vestul României face un pas important înainte. Ministerul Transporturilor, prin Cristian Pistol, directorul general…
13 septembrie 2025
Clujul, între metrou și centură
În timp ce municipalitatea “amenință” cu debutul lucrărilor la “trenul fără cai”, opozanții proiectului propun suspendarea sau chiar…
9 septembrie 2025
Un Airbus A330 P2F a inaugurat o nouă eră pentru Aeroportul Oradea
Joi seara, 4 septembrie 2025, pe Aeroportul Oradea a aterizat zborul MNB381, operat de MNG Airlines cu un…
5 septembrie 2025
Viitorul sediu al CJ Bihor, fostul Palat al Finanțelor, se pregătește de mobilare
Consiliul Județean Bihor a lansat licitația pentru achiziția mobilierului care va dota noul său sediu de pe strada…
3 septembrie 2025
PORR Construct va construi pasajul rutier de pe Centura Oradea peste linia Tram-Trenului
Consiliul Județean Bihor a ales câștigătorul licitației pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din…
2 septembrie 2025
Marile proiecte rutiere ale Maramureșului, departe de faza de șantier
Centurile ocolitoare Baia Mare și Sighetu Marmației, Drumul Expres Baia Mare – Satu Mare sau pasajul Clubul Văcarilor…
2 septembrie 2025
Turism
Alba Iulia a intrat în Cartea Recordurilor cu Masa care unește
S-a scris istorie în acest weekend în Alba Iulia. Orașul a intrat din nou în Guinness World Records…
16 septembrie 2025
Tradiții, meșteșuguri și preparate locale la „Gusturi și tradiții DE BIHOR”
În acest sfârșit de săptămână, sâmbătă și duminică, 20-21 septembrie 2025, va fi organizată cea de-a III-a ediție…
15 septembrie 2025
Evenimentul ce conectează antreprenorii locali cu succesul: Gala BNI Varadinum
Întrebarea pe care mulți antreprenori și-o pun este simplă: cum poți să-ți crești afacerea mai repede – prin…
14 septembrie 2025
Orădenii câștigă un nou loc de promenadă și o privire în adâncul Crișului Repede
Administrația Bazinală de Apă Crișuri a anunțat finalizarea lucrărilor de amenajare a malului drept al Crișului Repede, pe…
13 septembrie 2025
Atlàss Experience by Ramada Sibiu, cel mai mare centru de conferințe din oraș, inaugurat oficial
Hotel Ramada Sibiu a inaugurat oficial Atlàss Experience, cel mai mare și modern centru de conferințe din Sibiu,…
13 septembrie 2025
Ospitalitatea caută tineri: proiect de 4,9 mil. lei pentru calificări gratuite în Bihor
În Bihor, sute de tineri aflați în căutarea unui drum profesional primesc o nouă șansă. Mulți au renunțat…
11 septembrie 2025
Economia Clujului: comerț și imobiliare slabe, industrie și turism în creștere
Atât exporturile, cât și importurile consemnate în județ au consemnat scăderi în primele luni ale anului, balanța comercială…
11 septembrie 2025
Karpatia Horse Show 2025
Karpatia Horse Show 2025, un deceniu de echitație pe Domeniul Cantacuzino Florești din Prahova Trei zile de spectacol…
11 septembrie 2025
Educație
Agromalim 2025 a readus animalele în prim-plan și tehnologii de top la Arad
Agromalim 2025 a transformat timp de trei zile Expo Arad într-un punct de întâlnire pentru fermieri, producători și…
16 septembrie 2025
UMF „Iuliu Hațieganu”, finanțare europeană de 58 de milioane de lei pentru dezvoltarea pregătirii doctorale și postdoctorale
Finanțarea de 58 de milioane de lei a fost obținută pentru proiectul „Consolidarea capacității UMF «Iuliu Hațieganu» de…
15 septembrie 2025
Business Evolution: soluții pentru antreprenori, pe 16 septembrie la Bistrița
Roadshow-ul de conferințe Business Evolution ajunge pentru prima dată la Bistrița-Năsăud pe 16 septembrie – “Finanțare. Digitalizare. Management eficient.”…
15 septembrie 2025
Universitarii de la Babeș-Bolyai își fac fond de investiții pentru proiecte
Instituția va constitui un mecanism financiar strategic menit să sprijine excelența academică și să asigure sustenabilitatea proiectelor universitare…
15 septembrie 2025
Evenimentul ce conectează antreprenorii locali cu succesul: Gala BNI Varadinum
Întrebarea pe care mulți antreprenori și-o pun este simplă: cum poți să-ți crești afacerea mai repede – prin…
14 septembrie 2025
La Oradea se lansează programul de mentorat „Femei pentru Femei”
Asociația „Femei Împreună” organizează pe 24 septembrie 2025, de la ora 18:00, la DoubleTree by Hilton Oradea, conferința…
12 septembrie 2025
Ospitalitatea caută tineri: proiect de 4,9 mil. lei pentru calificări gratuite în Bihor
În Bihor, sute de tineri aflați în căutarea unui drum profesional primesc o nouă șansă. Mulți au renunțat…
11 septembrie 2025
CreativeChat.ai – asistentul inteligent ce schimbă regulile jocului în suportul clienți
Într-o lume în care răspunsurile rapide și suportul constant au devenit esențiale pentru orice afacere, un antreprenor din…
11 septembrie 2025
Zi de Zi știri economice:
