Electric Castle 2018 a început cu un record de prezență: 33.000 de oameni reprezintă cel mai mare număr de oameni pentru prima zi de festival din toate edițiile de până acum.
Cu siguranță, o bună parte din merit i se datorează lui Damian „Jr. Gong” Marley, o legendă a muzicii reggae cu 4 premii Grammy la activ și proiecte muzicale împreună cu artiști din cele mai diferite genuri, precum Jay-Z, Skrillex, Mick Jagger sau rapperul Nas. În show-ul care a durat mai bine de o oră și jumătate, singurul care l-a „eclipsat” pe Damian Marley – chiar numai pentru câteva momente – a fost fiul său, Elijah. În vârstă de doar 8 ani, el și-a însoțit tatăl pe Main Stage pentru a transmite un mesaj publicului din România, cântând melodia „I just called to say I love you”. A fost nevoie de doar câteva momente pentru ca versurile să fie cântate într-un glas de zecile de mii de persoane din fața scenei principale, într-o declarație reciprocă de dragoste care a fost unul dintre cele mai frumoase momente ale serii și o definiție perfectă a spiritului Electric Castle.
„De câțiva ani ne dorim să ajungem în România, știm că exista aici o anticipare pentru sosirea noastră, iar realitatea ne-a depășit așteptările. Am avut un public care a reacționat imediat la tot ceea ce le spuneam și am simțit că sunt alături de noi, sperăm să avem ocazia să ne revedem cât de curând!”, a spus Damian Marley, aflat prima dată în România pentru unul din puținele concerte pe care le va avea, anul acesta, în Europa.
Crescut de la vârsta de 3 ani de un tată activ în mediul politic din Jamaica, Damian Marley crede că muzica este un mod eficient de a lupta pentru schimbarea pe care ți o dorești în societate. „Muzica e un instrument al schimbării”, spune Damian Marley, „eu vorbesc despre probleme ale lumii de azi și am avantajul că trăiesc într-o epocă în care poți comunica direct și rapid cu toată lumea, prin social media. Muzica poate ajuta umanitatea să progreseze”.
*
JP Cooper, Wolf Alice, Icona Pop și Netsky urcă joi pe scena principală Electric Castle.
Primul album semnat JP Cooper va putea fi ascultat în premieră la festivalul de la castelul Banffy; artistul a strâns peste un milion de ascultări ale pieselor sale online încă dinaintea lansării albumului, la care a lucrat timp de trei ani. Pentru toți cei care au descoperit Wolf Alice prin hit-ul „Moaning Lisa Smile”, trupa promite o experiență live autentică, în care cei 400.000 de wați ai sistemului de sonorizare de la scena principală vor fi folosiți din plin.
Icona Pop vin din Suedia cu un stil muzical ce îmbină electro house, punk și indie pop, o experiență cu siguranță inedită în line-up-ul acestei ediții, dar perfectă pentru seară plină de energie în care vom striga împreună: „I LOVE IT!”
Ziua de joi este plină de nume foarte mari, dar unul care trebuie menționat este cu siguranță Netsky, nu doar pentru că vorbim de un superstar drum and bass care are deja la activ Discul de Aur, Discul de Platină și Dublul Disc de Platină, ci și pentru că Netsky revine la Bonțida după show-ul de acum 3 ani și promite un spectacol pe măsura notorietății sale în continuă creștere.
Tot începând de astăzi, se deschide și scena Dance Garden, dedicată integral unui concept de show în premieră pentru România: Elrow Party. Un spectacol care include muzică, acrobații la trapez, ploaie (de confetti!) și un spațiu decorat cu instalații speciale pentru efecte vizuale, ELROW este un concept revoluționar de petrecere și o noutate în peisajul festivalurilor europene, în care s-a dezvoltat în ultimii ani. La Electric Castle, participanții vor fi conduși în acest „psychedelic trip” de o serie întreagă de DJ: de joi seara, ora 22, și până a doua zi dimineață la 6, la pupitru se vor afla Digitalove, Tini Gessler, Groove Armada, George Privatti și Nastia.
Acestea sunt doar câteva dintre recomandările zilei – programul complet, notificări la minut despre noutățile din festival și o listă completă de activități de la concerte la yoga sau reverse bungee sunt toate disponibile în aplicația Electric Castle din Google Play și App Store. See you at the castle!
Citește și:
Alba va avea un campus de învățământ profesional de 20 milioane €
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca va oferi programe de inginerie mecanică și economică industrială, dar și de tehnologia construcțiilor…
30 iunie 2025
Se dărâmă un mit: digitalizarea nu aduce profit în industria auto
Tehnologiile digitale moderne cresc rapid eficiența utilizării activelor, însă nu contribuie la creșterea profitabilității în domeniu, arată cercetătorii…
30 iunie 2025
Business sustenabil: Cum reduce Lava Knitting costurile cu 50% fără să scadă producția
Într-o industrie în care eficiența este adesea privită ca o simplă reducere de costuri, Lucian Fetea, directorul general…
30 iunie 2025
Hosterion achiziționat de Cyber_Folks pentru 6,7 milioane euro
Cyber_Folks România a achiziționat Hosterion, unul dintre cei mai importanți furnizori independenți de servicii de hosting din România,…
30 iunie 2025
Goldbach Group demarează un proiect de retail în cartierul Maurer Residence din Târgu Mureș
Goldbach Group, holding ce reunește opt companii care se implică activ în dezvoltarea și implementarea unor proiecte complexe…
30 iunie 2025
Ovidiu Oltean învață antreprenorii cum să scape de frica vorbitului în public
Un eveniment marca Connect Timișoara, parte a Bizz.Club, care are obiectiv atât realizarea unui serios networking între antreprenorii…
29 iunie 2025
Fără cozi, fără hârtii: AJOFM Bihor mută serviciile în online
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor anunță implementarea la nivel local a Platformei PULS, un…
29 iunie 2025
Investiții
Business sustenabil: Cum reduce Lava Knitting costurile cu 50% fără să scadă producția
Într-o industrie în care eficiența este adesea privită ca o simplă reducere de costuri, Lucian Fetea, directorul general…
30 iunie 2025
Goldbach Group demarează un proiect de retail în cartierul Maurer Residence din Târgu Mureș
Goldbach Group, holding ce reunește opt companii care se implică activ în dezvoltarea și implementarea unor proiecte complexe…
30 iunie 2025
Biblioteca „Gheorge Șincai” se reinventează: digitalizare și cafenea literară
Lucrările de modernizare a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” din Oradea se apropie de final, cu un stadiu de…
28 iunie 2025
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Business de 8 miliarde lei în Arad: Ce companii au dominat economia județului în 2024
La peste 8,04 miliarde de lei se ridică cifra de afaceri pe anul 2024 a primelor 10 firme…
27 iunie 2025
Investiții de aproape 100 de milioane de lei în modernizarea a cinci parcuri orădene
În perioada următoare vor fi semnate contractele de lucrări pentru modernizarea a cinci parcuri importante din Oradea. Modernizarea…
27 iunie 2025
Digitalizare cu fonduri europene pentru bibliotecile din județul Arad
11 biblioteci din Municipiul Arad și din județul Arad fi vor dotate cu echipamente informatice, banii provenind din…
26 iunie 2025
Banca Transilvania atrage 300 milioane € de la investitori
Prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile în lei la Bursa de Valori București (BVB) este primită cu interes…
26 iunie 2025
Infrastructură
Hidronic, povestea unei companii din Cluj-Napoca care mișcă apa și transformă comunitățile.
Hidronic a început cu ambiția de a construi local ceea ce alții aduceau din afară. Astăzi, compania este…
27 iunie 2025
Incursiune în istoria Inteligenței Artificiale
„Aducem 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ mai aproape, în Regiunea Vest” a fost sloganul impus de ADR Vest, aceștia reușind ca…
26 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
O asociere condusă de Global Industrial va executa pasajul subteran Oneștilor din Oradea
Asocierea formată din Global Industrial (lider), CML.RO și DP Proiect va avea la dispoziție 15 luni pentru finalizarea…
24 iunie 2025
Antreprenorul DPB consolidează în timp record DN 68A
Compania Drumuri și Poduri Banat a finalizat, înainte de termen, lucrările la DN 68A Coșava – Margina, unul…
24 iunie 2025
Noua parcare, pe 5 niveluri, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, gata în august
Drum Asfalt (lider de asociere) și Grup Construcții Est (asociat) au ajuns cu lucrările la parcarea supraetajată de…
23 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Daniela Hagmann, CEO Geodata Services: Economiile produse de digitalizarea administrației publice cât bugetul Ministerului Sănătății
În pas cu constructorii consacrați, administrațiile publice evoluează pe linia digitalizării și, implicit, a standardizării proceselor înspre eficientizarea…
20 iunie 2025
Turism
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
Peste 300 de vinuri de top, de la 24 de crame, la Salonul Vinurilor Millésime
Salonul Vinurilor Millésime și-a consumat cea de-a VII-a ediție, în weekendul 13 – 15 iunie 2025 în Cetatea…
23 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Festivalul Medieval revine în perioada 4-6 iulie 2025, în Oradea
Noutățile Festivalului Medieval de la Oradea sunt bătăliile cu vikingi de pe Crișul Repede și demonstrațiile trupelor de…
20 iunie 2025
În weekend se deschide oficial sezonul de vară la Ghioroc – „Litoralul Vestului”
În cadrul unui peisaj estival, la doar câțiva kilometri de Arad, pe plaja de la Ghioroc, s-a deschis…
19 iunie 2025
,,Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Ștei
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 iulie 2025, va fi organizată prima ediție a evenimentului ,,Gusturi și tradiții…
19 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Educație
Alba va avea un campus de învățământ profesional de 20 milioane €
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca va oferi programe de inginerie mecanică și economică industrială, dar și de tehnologia construcțiilor…
30 iunie 2025
Ovidiu Oltean învață antreprenorii cum să scape de frica vorbitului în public
Un eveniment marca Connect Timișoara, parte a Bizz.Club, care are obiectiv atât realizarea unui serios networking între antreprenorii…
29 iunie 2025
Fără cozi, fără hârtii: AJOFM Bihor mută serviciile în online
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor anunță implementarea la nivel local a Platformei PULS, un…
29 iunie 2025
Vicepreședintele Comisiei Europene a ajuns la Cluj
Roxana Mînzatu a analizat, la sediul celei mai mari universități din România, noul proiect european „Union of Skills”.…
28 iunie 2025
Marketing și networking pentru antreprenorii bănățeni la Connect Timișoara
Călin Biriș a fost invitat de BizzClub și Connect Timișoara să vorbească antreprenorilor bănățeni despre marketing în cele…
28 iunie 2025
Digitalizare cu fonduri europene pentru bibliotecile din județul Arad
11 biblioteci din Municipiul Arad și din județul Arad fi vor dotate cu echipamente informatice, banii provenind din…
26 iunie 2025
Start în forță: șase afaceri creative intră în Incubatorul Cresc Oradea Mare
Șase startup-uri din domenii precum energie regenerabilă, publicitate, branding sau încălțăminte personalizată și-au găsit locul în Incubatorul de…
26 iunie 2025
Ministrul educației: “Dăm burse de 1,7 miliarde € fără să fim o forță economică”
Daniel David consideră că România are unul din cele mai generoase sisteme europene de burse, însă impactul acestuia…
25 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
