Fermierii şi speculanţii imobiliri români şi străini au cumpărat cu 9% mai multe terenuri agricole în prima jumătate a acestui an, faţă de perioada similară din 2017. În aceste condiţii de efervescenţă, preţurile sunt aşteptate să crească cu cel puţin 10% pe an, dezvăluie capital.ro.
Proprietarii de terenuri agricole din judeţul Timiş au încheiat 5.600 de tranzacţii de vânzare-cumpărare în primul semestru al acestui an, echivalentul a 8,2% din numărul total de loturi agricole vândute în această perioadă la nivel naţional, potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). Acelaşi judeţ a fost fruntaş la vânzarea de terenuri şi în prima jumătate din 2017, însă anul acesta s-au înstrăinat cu 30% mai multe loturi. Chiar şi cel mai scump teren a fost vândut în acest judeţ, care are printre cele mai mari preţuri din ţară.
Topul judeţelor cu cel mai mare număr de tranzacţii cu terenuri agricole încheiate în primele şase luni este completat pe locul doi de Arad, cu circa 4.100 de tranzacţii, Dolj, cu circa 3.700 de terenuri vândute, Brăila, cu 3.200 de vânzări, şi Galaţi, cu 2.800 de tranzacţii. Practic, primele cinci judeţe din top acoperă aproape 30% din numărul de terenuri agricole vândute în prima jumătate a anului la nivel naţional.
La coada clasamentului se plasează Gorj, Vâlcea, Maramureş şi Bistriţa Năsăud, judeţe în care s-au vândut în jur de 400 de terenuri agricole în perioada analizată.
Străinii deţin circa 20-30% din suprafaţa totală de teren agricol a ţării, arată un studiu de specialitate citat de capital.ro.
Braşovul este judeţul în care străinii deţin cea mai mare parte din terenul agricol cadastrat. Investitorii străini controlează 1.240 de hectare de pământ din Braşov, echivalentul a 1,23% din suprafaţa agricolă cadastrată a judeţului. Totuşi, cea mai mare suprafaţă de teren agricol deţinută de străini este în Timiş, unde investitorii au 2.640 de hectare, iar acesta este urmat de judeţul Tulcea, unde strănii controlează 1.644 de hectare, şi de Arad, unde investitorii de altă naţionalitate au 1.462 de hectare.
Cel mai scump teren, în suprafaţă de 85,4 hectare, a fost cumpărat la un preţ de 2,56 mil. lei, adică circa 558.000 euro. Terenul este situat în comuna Voiteg din judeţul Timiş şi a fost achiziţionat de Corvin-Petru Mateiu, prin firma sa Agro Nevada Tim, de la Simona-Nicoleta Morariu, potrivit informaţiilor publicate de Ministerul Agriculturii, notează sursa citată.
Citește și:
20 de ani pentru o groapă
Diriguitorii Spitalului Regional de Urgență (SRU) Cluj vor să construiască la foc automat, în patru ani, un obiectiv…
18 mai 2024
Oradea are aeroport nou. S-a inaugurat noul terminal al Aeroportului Oradea
Un terminal la cele mai înalte standarde, de două ori și jumătate mai mare decât vechiul terminal, și…
18 mai 2024
Festivalul Creației și Artelor Iarmaroc la Sat în Parcul Etnografic Cluj
Mai mult de 50 de creatori adunați într-un singur loc au pornit Iarmaroc la sat, un festival ce…
18 mai 2024
PORR Construct a finalizat Centura Sântandrei cu trei luni mai devreme
Vineri, 17 mai, s-a semnat procesul verbal de dare în circulație a Centurii Sântandrei. Traficul rutier va fi…
18 mai 2024
Marii constructori și-au căutat angajați la „Bursa Locurilor de Muncă” de la Oradea
Selina, Construcții Erbașu, Webuild Oradea și Dumexim au avut o ofertă consistentă de locuri de muncă pentru sectorul…
17 mai 2024
Animawings începe operarea zborurile Cluj – București
Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj (AIAIC) a anunţat debutul curselor spre Bucureşti operate în premieră de compania aeriană…
17 mai 2024
Porsche pregătește “o investiție de proporții” la Cluj. Cum va arăta noul centru
Complexul cu showroom de prezentare și service va fi amplasat în zona aeroportului, inaugurarea fiind programată pentru anul…
17 mai 2024
Biopharma Plasma investește 37 mil. euro în Eurobusiness Park I Oradea
Societatea Biopharma Plasma companie subsidiară Biopharma Plasma Limited din Ucraina, intenționează să construiască in Oradea, în Parcul Industrial…
17 mai 2024