Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Euro Gas Systems va construi o stație de comprimare a gazelor în Croaţia, contract de peste 8 mil. euro

Compania croată de transport a gazelor naturale Plinacro a semnat vineri un contract în valoare de 8,2 milioane de euro cu societatea românească SC Euro Gas Systems S.R.L. pentru construcţia primei staţii de comprimare a gazelor naturale din Croaţia, informează agenţia Hina, citată de Agerpres.
Staţia de comprimare va fi amplasată în apropiere de oraşul Velika Ludina, la aproximativ 60 de kilometri sud-vest de capitala Zagreb.
Într-un comunicat de presă, Plinacro a informat că cele două companii au semnat un contract pentru livrarea, instalarea, punerea în funcţiune şi mentenanţa echipamentelor principale pentru prima staţie de comprimare a gazelor naturale din Croaţia. Noua staţie ar urma să aibă o capacitate maximă de 4,2 Megawaţi (MW) şi va fi construită la Moslavina, în apropiere de Velika Ludina.
Contractul câştigat de SC Euro Gas Systems S.R.L. are o valoare de 8,2 milioane euro şi a fost atribuit după o licitaţie internaţională la care compania românească a depus cea mai favorabilă ofertă. Contractul a fost semnat de directorul general de la Plinacro, Ivica Arar, şi directorul EGS, Roger Herman Wachter.
Plinacro subliniază că această staţie de comprimare a gazelor va creşte securitatea aprovizionării pentru toţi utilizatorii sistemului de transport a gazelor naturale. De asemenea, staţia de comprimare va permite fluxul gazelor naturale în ambele direcţii la un interconector de gaze naturale care există deja între Croaţia şi Ungaria, pe direcţia Donji Miholjac – Dravaszerdahely. Acest lucru va permite de asemenea livrarea de gaze naturale de la viitorul terminal de GNL care va fi construit pe insula Krk spre Ungaria şi alte state.
Sursa foto: eurogassystems.com







Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Românii care doresc să investească în SUA pot opta pentru viza de tip E2

Articolul următor

Palatul Episcopal Greco-Catolic din Oradea va fi reabilitat

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share