Încă un contract pentru modernizarea drumurilor județene cu finanțare din fonduri europene a fost semnat de CJ Arad.
Modernizarea tronsonului DJ 709 J Pecica-Turnu este parte a Proiectului ,,Modernizare DJ 709 J Dorobanți-Macea și Modernizare DJ 709 J Pecica-Turnu”.
”Cu aceste două tronsoane, toate proiectele depuse spre finanțare prin Programul Operațional Regional, pentru drumurile județene, au fost aprobate și sunt finanțate”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad. Pe acest tronson, proiectul prevede modernizarea a 9,12 km din drumul judeţean DJ 709J între Pecica şi Turnu și reamenajarea intersecțiilor cu drumurile laterale.
De asemenea, vor fi efectuate lucrări de siguranţă a circulaţiei – semnalizări rutiere (marcaje şi indicatoare) şi bornarea drumului. Până la finalul implementării proiectului se vor moderniza 12,02 km de drum județean. Valoarea toatală a finanţării nerambursabile a proiectului este de 22.366.273 lei, iar valoarea totală a acestuia este de 22.871.014 lei.
Consiliul Județean Arad și ADR Vest au semnat și contractul de finanțare pentru Modernizarea Drumului Județean 709 J Dorobanți-Macea, proiect finanțat în cadrul Regio-POR 2014-2020. Proiectul vizează modernizarea a 2,90 km din drumul judeţean DJ 709J Dorobanţi – Macea, lucrare aflată deja în curs de execuție. Proiectul a fost depus în cadrul apelului dedicat proiectelor nefinalizate privind modernizarea drumurilor județene. Durata de finalizare a lucrărilor este de 30 de luni. De asemenea, vor fi efectuate lucrări de siguranţă a circulaţiei – semnalizări rutiere (marcaje şi indicatoare) şi bornarea drumului. În cadrul proiectului de modernizare a DJ 709J este inclus și tronsonul Pecica-Turnu, în lungime de 9,12 km.