Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Scrumbia afumată de Dunăre, produs românesc recunoscut oficial de Comisia Europeană

Comisia Europeană (CE) a anunţat, luni, că România are, începând cu 3 decembrie, un nou nume pe lista produselor recunoscute oficial, la nivel european, scrumbia afumată de Dunăre primind aprobarea de a deveni produs cu indicaţie geografică protejată (IGP).

Scrumbia de Dunăre afumată se alătură celorlalte patru produse alimentare româneşti protejate în UE: novac afumat din Ţara Bârsei, telemea de Ibăneşti, salam de Sibiu şi magiun de prune de Topoloveni. Scrumbia de Dunăre este un peşte sălbatic care migrează din Marea Neagră în Dunăre.

Specia nu poate fi crescută în acvacultură şi este capturată numai în cursul migraţiei pe Dunăre. Are 250-400 grame şi între 25-30 centimetri şi este recunoscut drept cel mai bogat peşte în grăsimi, din lume, raportat la talia sa, potrivit CE.

“Scrumbia este pregătită sub formă întreagă, după curăţare, sărată şi afumată la rece după o metodă veche, din aria geografică definită. Peştii afumaţi sunt de culoare aurie, metalizată, datorată procesului de afumare. Pentru localnicii din Delta Dunării, pescuitul este principala şi cea mai veche îndeletnicire”, se arată în comunicat.

Prin urmare, această activitate este bine înrădăcinată în cultura locuitorilor din Delta Dunării, făcând totodată parte, ca trăsătură caracteristică, din memoria numeroşilor turişti din lumea întreagă care vizitează localităţile din Delta Dunării. În total, la nivelul UE, sunt înregistrate 1440 de produse protejate.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Oradea își păstrează ratingul Fitch de oraș recomandat investițiilor

Articolul următor

Prof. dr. Ioan Bolovan, ales membru corespondent al Academiei Române

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share