Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Bebelușul născut la Cluj cu o gravă malformație a inimii va fi operat gratuit, la o clinică privată din Sibiu

Cazul bebelușului născut pe 2 ianuarie la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie “Dominic Stanca” din Cluj cu o malformație gravă a inimii a făcut ocolul țării, presa națională informând că singurii doi medici din Transilvania care l-ar fi putut opera pe micuț erau în concediu la început de an.

În disperare de cauză, părinții au luat legătura cu vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, Emanuel Ungureanu, care a lansat “un apel public la medicii care sunt capabili să-l opereze pe acest copil să intervină și să încerce să-i salveze viața”. Salvarea pare să vină de la Sibiu, prin intervenția doctorului Victor Costache de la Clinica Polisano, scrie turnulsfatului.ro.

Emanuel Ungureanu a scris pe pagina de socializare următoarele:

“Vești proaspete despre Ștefan Zoltan!

Am vorbit cu tatăl lui Ștefan acum câteva minute pentru a face un bilanț al modului în care s-au mobilizat de aseară medicii și structurile de specialitate din Ministerul Sănătății pentru a găsi soluții rapide și eficiente pentru acest copil grav bolnav

Prima soluție și propunere concretă de ajutor a venit de la doctorul Costache.

Mai exact, Ștefan poate fi operat în data de 14 ianuarie de o echipă de medici englezi din Bristol care vor opera gratuit pe cord mai mulți copii cu grave malformații în Clinica Polisano din Sibiu

Aș vrea să apreciez zecile de mesaje venite din partea unor părinți care au trecut prin același necaz cu copilul lor și au propus soluții pragmatice și rapide pentru salvarea lui Ștefan.

Le mulțumesc din suflet pentru solidaritate și empatie.

Ministerul Sănătății s-a implicat activ, la câteva minute după ce am făcut publică situația acestui copil.

Un consilier al doamnei ministru Sorina Pintea ține legătura cu familia Zoltan și cu medicii neonatologi.

Îi mulțumesc profesorului Suciu de la Institutul de Cardiologie din Mureș pentru că, deși se află în concediu, s-a mobilizat să evalueze acest caz împreună cu medicii de specialitate.

Sper ca Ștefan să reziste, situația lui rămâne gravă, el va fi transferat, după spusele tatălui, luni, la Institutul Inimii din Cluj-Napoca.

Aici, după o analiză atentă ce va fi realizată și de dr. Oprița care se va întoarce din concediu, echipa medicală și părinții vor lua o decizie cu privire la momentul optim pentru intervenție și echipa medicală cea mai potrivită să rezolve malformația.

Am încredere că toți medicii care se vor implica în rezolvarea problemei de sănătate a lui Ștefan vor renunța la orice urmă de orgoliu și vor colabora exemplar cu colegii lor din alte specialități, în interesul suprem al bolnavului.

Vă mulțumesc!”

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Ideea care i-a venit unui tânăr din Sebeș după ce a observat ce beau invitații la nunta sa. Acum a transformat-o într-o adevărată afacere

Articolul următor

Cluj-Napoca: Cum vor schimba spaniolii malurile Someşului

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share