Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Preţul energiei şi al gazelor naturale pentru consumatorii casnici în regim reglementat nu vor creşte până în 2022

Preţul energiei şi al gazelor naturale pentru consumatorii casnici în regim reglementat nu vor creşte până în anul 2022, ca urmare a aplicării prevederilor OUG 114/2018 privind măsuri fiscal-bugetare, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).

“Prevederile OUG 114/2018, coroborate cu legislaţia secundară emisă de ANRE în aplicarea acesteia, nu vor conduce la creşteri de preţuri la energia electrică şi gazele naturale furnizate clienţilor finali casnici care optează pentru furnizarea în regim reglementat în perioada 01.03.2019 – 28.07.2022 – pentru energia electrică, şi în perioada 01.01.2019 – 28.02.2022 – pentru gazele naturale”, se arată în comunicat.

În ceea ce priveşte clienţii finali casnici de energie electrică şi gaze naturale care au uzat de dreptul de eligibilitate, ANRE a pus la dispoziţia acestora mai multe facilităţi menite să-i protejeze împotriva unor posibile practici comerciale incorecte, precum instrumentele de comparare a preţurilor şi ofertelor-tip.

Totodată, consumatorii de energie electrică şi de gaze naturale care au încheiat contracte pe piaţa liberă cu furnizorii de utilităţi pot reveni la preţurile reglementate aprobate de ANRE.

“Energie electrică – în prezent, clientul casnic de energie electrică care doreşte să revină din piaţa concurenţială la serviciul universal se va adresa furnizorilor de ultima instanţă din zona sa de reţea, având asigurat preţul avizat de ANRE”, mai precizează documentul citat.

La gaze naturale, clientul casnic are dreptul să revină la furnizarea reglementată şi se poate adresa furnizorului care are această obligaţie, în vederea încheierii unui contract aferent furnizării gazelor naturale în regim reglementat la preţul de furnizare aprobat de ANRE.

“Pentru a afla care este furnizorul de gaze naturale care are obligaţia să îi asigure furnizarea gazelor naturale în regim reglementat, clientul casnic se poate adresa furnizorului actual, care are obligaţia să îl informeze în acest sens. Preţurile la care se realizează furnizarea gazelor naturale în regim reglementat sunt aprobate de ANRE, diferenţiat pentru fiecare furnizor si pentru fiecare categorie de clienţi stabilită în funcţie de modul de racordare la un obiectiv din sectorul gazelor naturale şi de consumul anual, şi sunt publicate de către fiecare furnizor pe pagina proprie de internet”, au mai arătat oficialii ANRE.

Ordonanţa de Urgenţă 114/29 decembrie 2018 a instituit taxe noi pe cifra de afaceri pentru sectorul energetic şi telecom, precum şi taxe pe activele din sistemul bancar.

În energie, companiile vor plăti o contribuţie de 2% din cifra de afaceri iar în telecom această contribuţie este de 3% faţă de 0,4% anterior.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Fermierii campioni la porumb din județele Gorj, Vâlcea, Mehedinți și Hunedoara

Articolul următor

Oradea va construi o șosea nouă, semi-îngropată, ce va lega DN79 Oradea-Arad și Centura Oradea

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share