Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

România vrea să atragă fonduri europene în valoare de 12,5 miliarde de euro, în 2019

AFIR

România şi-a propus ca, până la finele acestui an, să atragă fonduri europene în valoare de 12,5 miliarde de euro, însemnând cu 4 miliarde de euro mai mult decât în prezent, a declarat, vineri, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, într-o întâlnire cu presa.



„Ţinta pentru 2019 este de a ajunge la 12,5 miliarde de euro din fondurile europene structurale şi de investiţii. Aceasta înseamnă investiţii de la capital uman la infrastructura mare, cercetare, inovare, investiţii în infrastructura educaţională, în sănătate, înseamnă investiţii la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale”, a spus Plumb, conform agerpres.ro.

Potrivit acesteia, România a atras până acum 8,5 miliarde de euro din actualul program, reprezentând 28% din totalul fondurilor alocate, nivel aproape egal cu cel al mediei UE, de 29%.

Ţările care au accesat cele mai multe fonduri din totalul alocărilor pentru fiecare în parte sunt Finlanda – 52%, Irlanda – 50%, Austria – 49%. La polul opus sunt Croaţia – 21%, Malta – 22%, Italia – 23% şi Spania – 24%.

Marea Britanie, Danemarca, Belgia şi Polonia se află la egalitate cu România, respectiv au atras 28% din totalul fondurilor alocate.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Biserica Densuş din Hunedoara, cea mai veche biserică de piatră din ţară

Articolul următor

„Te Răcorești și Reîmpădurești” cu încă 50.000 de brazi plantați de Bergenbier anul acesta

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Leshan
Citeste mai mult

Investitorii din China, invitați în Baia Mare

Administrația băimăreană se bazează în decontaminarea și ecologizarea perimetrelor miniere pe echipamentele de ultimă generație din această țară.…
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Spune Aeroportului Sibiu unde vrei să zbori

Aeroportul Internațional Sibiu anunță lansarea unui sondaj de opinie destinat pasagerilor și comunității locale, prin care se urmărește…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share