Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Oradea: „Casa Venețiană” îşi va recăpăta frumusețea de odinioară

Palatul Rimanóczy Kálmán Senior, situat în Parcul Traian nr. 1, a fost selectat în anul 2018 pentru a fi reabilitat în cadrul Programului Multianual de protejare și intervenție asupra clădirilor cu valoare cultural-arhitecturală situate în Ansamblul Urban – Centrul Istoric Oradea.

Lucrările au demarat iar în acest moment parte din schele au fost demontate, iar fatada dinspre Parcul Traian şi-a recăpătat frumuseţea de odinioară, potrivit oradeaindirect.ro.

Cunoscut și sub denumirea „Casa Venețiană”, palatul Rimanóczy Kálmán Sr a fost construit în anul 1905. Realizat în stil eclectic, el este o copie, la o altă scară şi evident mult simplificată, a palatului veneţian Cá d’Oro, situat la intersecția străzilor Republicii şi Parcul Traian.

Lucrările de restaurare și reabilitare a fațadelor și învelitorii își propun să redea clădirii nu doar un aspect cât mai apropiat de imaginea sa istorică originală, dar și să contribuie la îmbunătățirea și optimizarea modului de comportare în timp a imobilului. Valoarea investiției este de aproape 3 milioane de lei fără TVA şi sunt executate de asocierea Drum Asfalt SRL – SC Trameco SA.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Un român a dat lovitura cu dulciuri din Transilvania în Statele Unite

Articolul următor

Pita de Sântimbru, vinul de Jidvei și dulcețurile din Apuseni, atracții la un târg de turism din China

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share