Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

UiPath, rundă de finanţare de 568 de milioane dolari. Compania, evaluată la 7 miliarde dolari

UiPath, unul dintre cei mai importanţi jucători la nivel global pe piaţa de Robotic Process Automation (RPA), a anunţat, marţi, că a obţinut o rundă de investiţii Seria D în valoare de 568 de milioane de dolari, compania fiind evaluată în prezent la 7 miliarde dolari.

”Compania lider de Robotic Process Automation (RPA) enterprise software, UiPath, deschide calea către era Automation First, cu o rundă de investiţii Seria D în valoare de 568 de milioane de dolari. La o evaluare de 7 miliarde de dolari, UiPath a devenit una din companiile de enterprise software cu cea mai mare creştere şi una din cele mai valoroase companii de AI software din lume”, se arată în comunicat.

Noua rundă de finanţare este condusă de firma Coatue, cărora li s-au adăugat Dragoneer, Blackstone, Sands Capital, precum şi fonduri aflate sub consilierea T. Rowe Price Associates.

”Inc. Accel, care a condus rundele din Seria A şi Seria B, precum şi CapitalG şi Sequoia, care au condus runda Seriei C, au participat de asemenea la runda prezentă, la fel ca şi alţi investitori din trecut, cum ar fi Madrona Ventures şi Seedcamp”, se arată în comunicat.

De la închiderea Seriei A în aprilie 2017, când UiPath avea o evaluare de 110 milioane dolari, printre cele mai importante realizări ale companiei se numără cultivarea celei mari mari comunităţi de RPA din lume, care depăşeşte în acest moment 400,000 de utilizatori din 200 ţări. În plus, compania şi-a extins baza de clienţi la nivel mondial la opt din topul 10 Fortune Global 500 şi peste 50% din topul 50 Fortune Global 500.

“Suntem într-un moment hotărâtor. Liderii de afaceri de peste tot în lume îşi sporesc forţa de muncă cu roboţi software, accelerând rapid transformarea digitală a întregii lor afaceri şi eliberându-şi angajaţii de sarcini repetitive pentru a-şi dedica timpul sarcinilor strategice,” a declarat Daniel Dines, co-fondator şi CEO UiPath.

Printre cei mai noi clienţi ai UiPath se numără American Fidelity, BankUnited, CWT (cunoscut până curând sub numele Carlson Wagonlit Travel), Duracell, Japan Exchange Group (JPX), LogMeIn, McDonalds, NHS Shared Business Services, Nippon Life Insurance Company, Nissan Motor Corporation, NTT Communications Corporation, Orange™, Ricoh Company, Ltd., Rogers Communications, Shinsei Bank, Quest Diagnostics, Uber, US Navy, Voya Financial, Virgin Media şi World Fuel Services.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Peste 300 de vagoane de călători, modernizate în acest an

Articolul următor

Cooperare transfrontalieră cu scopul creșterii ocupării forței de muncă în Arad și Békés

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share