Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Studiu EnergyPal: 26% dintre companii au un sistem de smart metering pe echipamentele principale, față de 14% anul trecut

Conform celei de-a doua ediții a studiului „Eficiența energetică în companiile din România”, realizat de EnergyPal cu suportul Valoria, în România, în 2019, 64% dintre companii spun că nu au implementat un sistem de contorizare inteligentă a echipamentelor principale, față de 69% anul trecut.

Pe de altă parte, 75% dintre companii spun că au o politică de eficientizare a costurilor cu utilitățile în 2019, un procent în creștere cu 6 puncte procentuale față de anul anterior.

Studiul Eficiența energetică în companiile din România 2019 are la bază intenția noastră de a dezvălui imaginea la zi cu privire la modul în care sunt reflectate atât cadrul legislativ, cât și obiectivele de preformanță ale firmelor în acest demers. Studiul indică, în continuare, un nivel relativ scăzut și de conștientizare a rolului pe care măsurile de eficiență energetică le are în funcționarea sustenabilă a companiei.

Datele comparative dintre rezultatele ediției 2019 și ale celei din 2018 arată evoluții timide pe anumite paliere, dar și  câteva evoluții mai curajoase pe altele. Este evident că acționând în cunoștință de cauză, în urma consilierii primite de la experți, măsurând și cuantificând permanent, companiile înțeleg că pot lua măsuri pentru a crește eficiența energetică și a reduce pierderile de energie pe termen scurt, mediu și pe termen lung, spune Lucian Anghel, Fondator și CEO, EnergyPal România.

Cele mai multe companii dintre cele respondente (61% în 2019 fațp de 62% în 2018) spun că eficiența energetică înseamnă raportul dintre rezultatul constând în performanță, servicii, bunuri sau energie și energia folosită în acest scop. Pe de altă parte 17% în acest an, comparativ cu 14% anul trecut, identifică acest concept cu capacitatea de a efectua o acțiune cu un consum minim de energie.

Nivelul actual de monitorizare a consumurilor

În 2019, 62% dintre companii, în creștere de la 55% în 2018, nivelul actual de monitorizare a consumurilor în companie este realizat doar printr-un contor general pe utilități, iar 40% față de 34% au contorizări interne detaliate cu citire manuală. În acest an, numai 25% dintre companiile respondente spun că au și contorizări interne detaliate cu citire automată, în creștere de la 17% la ediția de anul trecut.

Vedem și o creștere, de la 7% în 2018 la 12% în 2019, a procentului companiilor care au date de consum exportabile în Excel, în timp ce procentul companiilor unde găsim un consum de energie integrat cu monitorizarea producției rămâne constant la 7%.

Politica de reducere a pierderilor de energie

O tendință pozitivă este indicată de faptul că 79% dintre companiile respondente în 2019, față de 66% în 2018, spun că au o politică de reducere a pierderilor de energie în cadrul companiei – o creștere de 13 puncte procentuale în ultimele 12 luni.

Un procent semnificativ de 75% dintre companii, dintre cele respondente, spun că au o politică de eficientizare a costurilor cu utilitățile în 2019, o creștere de 6 puncte procentuale față de anul anterior.

Politica de reducere de eficientizare energetică

Numai 4 din 10 companii spun că au investit într-un program de eficientizare energetică. La nivel de industrii, cele mai puține companii cu astfel de investiții sunt din construcții/imobiliare (20% în 2019 față de 19% în 2018), urmate de cele din alimentație/agricultură (21% față de 29%) și din servicii profesionale (32% față de 27%).

Studiul EnergyPal mai relevă și faptul că procentul companiilor respondente care spun că au realizat un audit energetic al clădirilor este de 51% în 2019, în creștere cu 9 puncte procentuale față de anul trecut. Cele mai multe companii care au realizat un audit energetic al clădirilor sunt cele din producție industrială (69%).

Alocarea rolului de Manager Energetic

Dacă anul trecut 38% dintre companiile respondente spuneau că au o persoană responsabilă din cadrul companiei care se ocupă de planul de eficientizare energetică (manager energetic), în 2019 procentul crește la 45%. Cele mai puține companii cu un astfel de rol sunt din transporturi (18%), urmate de cele din producție industrială (20%) și alimentație/agricultură (23%).

Din păcate la analiza pe industrii, observăm că cele mai multe companii respondente din construcții/imobiliare (54%) nu au efectuat o instruire a angajaților cu privire la modalitățile de a conserva energia, spre deosebire de 60% dintre companiile din producție industrială și 61% din transporturi.

Piața serviciilor de Facility Management tinde să devină din ce în ce mai dinamică odată cu evoluția tehnologică dar și din dorința proprietarilor de a oferi beneficiarilor spații cât mai generoase, la un standard de calitate foarte ridicat. Diferența este făcută de acei jucători care înțeleg că Facility Management nu reprezintă numai angajarea unui instalator sau a unui electrician.

Facility Management înseamnă digitalizare, sistematizare, organizare și, poate cel mai important element, transparență. Beneficiarii noștri trebuie să poată înțelege și evalua lucruri palpabile cum ar fi: calitatea apei pe care o consumă, calitatea aerului pe care îl respiră și în final calitatea mediului de lucru în care își desfășoară activitatea. Toate aceste elemente sunt fundamentul pe care se construiește Eficientă Energetică, spune Alexandru Theodor Miculaș, Head of Facility Management Services, FMS România, co-autor al studiului.

* * *

Despre studiu

Studiul EnergyPal sondează percepțiile directorilor executivi și managerilor cu privire la obstacolele și beneficiile eficientizării energetice în companiile din România. Chestionarul, la care s-au primit 175 de răspunsuri, a fost aplicat în perioada 10 februarie 2018 – 30 martie 2018. Eficiența energetică se referă la modalităţile prin care companiile pot obţine acelaşi beneficiu (lumină, încălzire, mişcare) folosind mai puţină energie. Media lunară de consum utilizat a companiilor respondente este următoarea: 21% la nivel de 100 euro – 1000 euro, alte 21% se încadrează în intervalul 10,000 euro – 25,000 euro, iar 41% depășesc nivelul de 25,000 euro. 41% dintre respondenți provin din companii cu cifra de afaceri mai mare de 100 de milioane EUR, 14% din companii cu cifră de afaceri între 50-100 milioane EUR, 7% din companii cu cifră de afaceri între 10-50 milioane EUR, 21% cu cifra de afaceri între 2-10 milioane EUR și 17% sub 2 milion de EUR cifră de afaceri. 27% dintre respondenți au funcția de CEO / Președinte / Director General, 7% au funcția de Vicepreședinte / Director Executiv, 19% sunt Directori Administrativi și 17% Directori Tehnici.

 

Fondatorul brandului EnergyPal, dipl.ing. Lucian Anghel, are experiență în operarea și mentenanța clădirilor însumând  peste 3.000.000 mp în România. Experiența acumulată în decursul a 15 ani de facility management a condus la realizarea conceptului EnergyPal de eficiență energetică, prin care clienții beneficiază de cele mai eficiente soluții de reducere a costurilor de operare a clădirilor. Echipa EnergyPal este constituită din personal cu experiență de peste 8 ani în facility management și asistență tehnică. Personalul este specializat în domeniile: smart metering, HVAC (instalații termice și de climatizare), automatizări, izolații, luminotehnică, mentenanță preventivă și predictivă. Soluțiile și tehnologiile folosite au ca rezultat reducerea costurilor de operare ale beneficiarilor, ceea ce permite finanțarea soluțiilor din economiile realizate. Aflați mai multe despre noi pe: www.energypal.ro.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Bosch a înregistrat o creștere puternică în România

Articolul următor

Aeroportul Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 1 milion în anul 2019

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share