M-am întors la Șura Mică, la Seniorenrezidenz Maria Theresia, după aproape opt luni de la momentul inaugurării. E o primăvară însorită, iar în rezidența pentru seniori, viața se rostogolește domoală, cu un calm desăvârșit, cu povești pline de savoare și învățătură, pe care le-am ascultat cu drag și cu respect, fie că au venit din partea bunicilor rezidenți, fie din partea asociaților care au făcut posibil acest acasă al seniorilor.
Suntem niște seniori…
Interlocutori foarte vii în spirit, nonagenari, Pia Hurezeanu, Mircea Tomuș și Adrian Balica, trei rezidenți ai Seniorenrezidenz Maria Theresia din Șura Mică, județul Sibiu, de o parte, și asociații căminului pentru vârstnici – soții Eugenia și Nicolae Bârsan, Emilia Trană și prof. dr. Mircea Bârsan, de cealaltă parte. Eu între ei, pe o linie mediană invizibilă. O poveste despre literatură, despre scris, despre Nichita Stănescu, Radu Stanca, Octavian Paler, autori contemporani trecuți la cele veșnice, se încheagă, când veselă, când mai nostalgică, dar, cu siguranță, pasionantă, între cele două grupuri aflate pe terasa Seniorenrezidenz Maria Theresia, situată la adăpostul din zare, încă alb, al vârfurilor Munților Făgăraș.
Le ascult cu mult drag poveștile, așa cum obișnuim să ne ascultăm bunicii. Pia Hurezeanu a fost profesoară de limba și literatura română și de limba rusă, a venit ca vizitator la Șura Mică, iar în fiecare seară mergea acasă. Recunoaște că: “Au avut răbdare, au înțeles, mă duceau acasă, iar dimineața mă aduceau înapoi”. Până într-o zi când nu a mai dorit să plece acasă, pentru că și-a găsit aici prieteni de dialog într-ale literaturii și, mai ales, poeziei. A fost atrasă, de asemenea, de curățenia extraordinară din cămin și încântată de personalul foarte amabil pe care l-a întâlnit la Seniorenrezidenz Maria Theresia.
Mircea Tomuș a trecut printr-o pierdere dureroasă anul trecut, a soției sale, și a renunțat să mai rămână la Avrig, unde a locuit timp de 40 de ani, cu toate că activa la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. “Aici mi-am găsit și locul, și mediul familiar, este extraordinar, nu pot să îmi doresc mai mult”, îmi spune fără să clipească despre a doua sa casă. Autor al volumelor Aripile demonului și nu numai, Mircea Tomuș a găsit aici, în rezidența de la Șura Mică, un mediu tocmai bun pentru a scrie. “Acum lucrez la o istorie a romanului românesc, un roman al romanului românesc. Am un contract cu Editura Academiei pentru o monografie Sadoveanu, o analiză de operă, nu sunt foarte încântat de anumite romane, nu sunt perfecte, cum este Zodia Cancerului”, recunoaște acesta, asigurându-ne că Baltagul este un roman perfect.
Viața este compusă din detalii, mai rețin din discuția cu Mircea Tomuș, și îi dau dreptate.
Adrian Balica a locuit timp de 30 de ani în Germania, lângă Sttutgart, iar de jumătate de an este la Șura Mică, în rezidența seniorilor.
“Acolo am văzut trei cămine de bătrâni, soția mea a fost internată în trei cămine, foarte departe ceea ce am văzut acolo de ce e aici. Ordine era și acolo, dar aici mă simt ca într-o familie. Rămânând singur, singura variantă era un cămin, l-am preferat pe acesta, nu am greșit și de aceea stau de o jumătate de an aici și sper să se termine aici”, recunoaște acesta, care mă emoționează, asemenea celorlalți doi bunici, cu un discurs despre senectute, despre semantica sinistră, descurajantă a cuvântului azil și despre demnitatea seniorală de la Șura Mică. “Suntem niște seniori”, pune punctul pe I, Adrian Balica, și ne lasă să ne gândim la toate sensurile pe care acest cuvânt “senior” le poate primi.
O poveste despre respect
Așa am reintrat în Seniorenrezidenz Maria Theresia, locul care arată și oferă condiții asemănătoare unui hotel de cinci stele și unde bunicii noștri trăiesc o viață demnă, activă și se bucură de respect, atenție și iubire. Am revăzut cu drag clădirea cu ferestre largi, generoase, holul primitor și recepția, care mi-au adus aminte de un hotel de lux, și zonele verzi, întinse, care ocupă 8.400 de mp, dintr-un total de 13.000 mp. Am apreciat din nou generozitatea camerelor prevăzute cu terasă, gradul ridicat de accesibilitate al clădirii, căminul dispus pe două nivele – parter și un etaj – fiind dotat cu lift și rampe pentru persoanele cu dizbilități, sălile de mese, din care cea de la etaj decorată ca în secolul XIX și dotată cu un pian pentru pasionații de muzică, sala de tratament modern și capela pentru cei care vor să se întâlnească cu Cel de Sus. De asemenea, căminul dispune de un heliport aflat în parcul generos al așezământului.
Ideea rezidenței pentru seniori a mijit acum 10 ani, după ce medicul stomatolog Nicolae Bârsan, plecat înainte de 1989 din România, a văzut cum și cât de bine sunt îngrijiți vârstnicii într-un cămin din Viena unde le acorda asistență stomatologică. Cu toate că a realizat că modelul vienez este practic irealizabil în România din cauza costurilor implicate, totuși nu a renunțat.
“Vorbind cu soția mea, Jeny, și cu doamna Trană în ultimii ani, ne-am zis că ar fi o idee foarte bună să facem așa ceva în Sibiu, de unde este soția mea și doamna Trană. Am ținut cont și de faptul că, la Sibiu, infrastructura este foarte bună, se poate ajunge foarte ușor din străinătate aici cu avionul. De asemenea, având foarte mulți colegi medici de vârsta mea plecați și cu părinții rămași în țară cu probleme diferite, de sănătate, psihice, ne-a venit ideea să construim această rezidență aici”, își amintește Nicolae Bârsan.
Familia Bârsan avea deja achiziționate terenurile, ceea ce reducea din costul investiției, iar edificarea căminului pentru vârstnici, desfășurat pe 4.000 de mp, s-a derulat foarte repede. Doi ani au trecut doar de la faza de autorizare până la inaugurare.
“Principalul este să poți stăpâni situația și să știi ce ai de urmărit, să îmbini partea financiară cu cea de execuție. E destul de greu pe anumite segmente de proiect, dar te descurci, dacă studiezi, urmărești, nu e nicio problemă. A existat o colaborare foarte bună cu constructorul, o firmă nouă”, și-a amintit Emilia Trană, directorul economic al căminului pentru vârstnici, despre cei doi ani în care a supravegheat cu mână forte șantierul.
Deschisă spre persoanele în vârstă, cu o răbdare deosebită și cu un altruism rar, Eugenia Bârsan, Jeny cum este alintată, recunoaște că a văzut în această rezidență un acasă pentru bunicii care urmau să trăiască aici. De aceea a acordat o mare atenție tuturor detaliilor atunci când Seniorenrezidenz Maria Theresia a fost amenajată.
“Îl vedeam mai mult ca o casă decât ca un cămin pentru vârstnici. În Austria, la căminul unde merge soțul meu și are grijă de rezidenții de acolo, îi tratează, este mai degrabă un aspect de spital, de cămin, de azil, și tot timpul am spus că nu îmi doresc să fie așa ceva, îmi doresc să aibă mai degrabă un aspect familiar, de căldură, să nu simtă că sunt într-un cămin de vârstnici. Am căutat mobilier corespunzător, am încercat să decorez, să aduc flori, să avem o terasă, sălile de mese să fie calde, să fie plăcute”, ne-a povestit Eugenia Bârsan, administrator al Seniorenresidenz.
Personal cu drag de bunici
Prof. dr. Mircea Bârsan, care a condus Institutul Inimii din Cluj-Napoca, a acceptat, după pensionare, provocarea de a sprijini la coordonarea Seniorenresidenz Maria Theresia de la Șura Mică, mai ales că nu se mai întâlnise cu problemele vârstei a treia sau chiar a patra.
“Aici fac o supraveghere politico-administrativă”, îmi răspunde cu umor, ca apoi să completeze, insistând asupra colaborării care trebuie să existe între cele două departamente: “Ani de zile, fiind la Institutul Inimii mă ocupam și de bolnavi, dar și de partea administrativă. Administrația trebuie să înțeleagă care e problema medicală a stabilimentului, a clădirii și a patologiei, iar atunci când partea medicală are nevoie de ceva, partea administrativă trebuie să înțeleagă de ce are nevoie și să vină în întâmpinarea actului medical pentru că ideea principală e să îngrijim oamenii care sunt aici”.
Nicolae Bârsan recunoaște că procesul de recrutare a personalului care a început atunci când a demarat proiectul nu a fost simplu, însă, completează, asociata sa Emilia Trană că “am avut norocul ca marea majoritate a personalului este din zonă, a fost un câștig pentru noi. Primele două asistente au venit de la căminul vechi”.
Cu toate că a fost greu de găsit, personalul se cifrează astăzi la 32 de persoane, însemnând personalul implicat în acordarea serviciilor sociale – un medic, cinci asistente medicale, 11 infirmiere, un asistent social, un kinetoterapeut, respectiv personalul administrativ și de întreținere – un director economic, un gestionar, doi bucătari, două ajutoare de bucătar, un maistru întreținere, trei angajați întreținere-curățenie, unul la spălătorie și un portar.
Pregătirea profesională a personalului este continuă, prin participarea la cursuri, trainginuri, însă, după cum sunt de acord asociații, nu poți să practici această meserie dacă nu pui latura umană în față.
“Partea emoțională contează foarte mult, dacă te adresezi frumos, cald, te așteaptă și privirea lor îți arată că sunt mulțumiți”, consideră Jeny Bârsan, ceea ce le-a insuflat și personalului de aici, spunându-le că: „gândiți-vă că aveți în fața dvs. un părinte”.
Îngrijire cu dragoste
Inaugurat în 29 septembrie anul trecut, căminul, construit în urma unei investiții de 2,5 milioane de euro, dispune de 50 de camere duble, fiecare cu baie proprie, două săli de mese, de propria spălătorie, bucătărie, de un cabinet medical și de kinetoterapie, de o capelă și de o curte generoasă și ofertantă pentru plimbări și odihnă. În parcul rezidenței pentru seniori, bunicii se mai pot bucura de o grădină cu flori, de animalele domestice și de o roată de vânt cu flori artificiale, pe care nu mă pot nici eu înfrâna să o învârt și să o privesc în drumul său în cerc.
Rezidenților li se acordă o paletă largă de servicii sociale, și anume: asistență medicală și îngrijire, cazare și masă pe perioadă nedeterminată, consiliere psihologică, socializare, participare la reuniuni, diverse activități tematice în funcție de calendar, participare la slujbe religioase, socializare și petrecerea timpului liber etc.
“A fost foarte plăcut în perioada Crăciunului, am adus câteva grupe, de la copii mai mici până la tineri, le-a făcut o plăcere deosebită să îi asculte colindând”, ne povestește Eugenia Bârsan.
La fel însă sunt onorate și celelalte sărbători de peste an, zilele de naștere și zilele onomastice. Însă fiecare zi aici poate fi considerată o sărbătoare pentru că bunicii sunt ascultați și răsfățați, dacă își doresc ceva anume de la bucătărie și nu numai, li se îndeplinește dorința.
Construiesc cu răbdare
Familia Bârsan și Emilia Trană nu au văzut în Seniorenresidenz Maria Theresia neapărat un business, ci s-au gândit la propriii părinți sau chiar la ei cum și-ar dori să fie îngrijiți atunci când timpul își va lăsa amprenta asupra vieții lor.
Însă îmi răspund la întrebările legate de seniorii care au fost până acum îngrijiți aici.
“Deocamdată am depășit 40 de rezidenți, un business ca acesta durează doi ani ca să îl pui pe picioare. Am avut până acum aproape 60 de rezidenți care au fost aici, ceea ce este foarte bine”, ne explică Eugenia Bârsan, arătând că în afară de rezidenții permanenți, sunt persoane care rămân aici pentru o lună, când cei care îi îngrijesc sunt în concediu, sau vin la recuperare, serviciile de kinetoterapie fiind deosebite.
Am plecat de la Șura Mică gândindu-mă cu drag la această familie mare, unde bunicilor li se oferă asistență de specialitate 24 de ore din 24, unde nu sunt singuri și leagă prietenii, dar cel mai important se simt înconjurați de dragoste, într-o atmosferă caldă și sigură, pentru a-și trăi senectutea, așa cum merită orice vârstnic, decent și demn.
“Visul nostru de ieri a devenit realitatea de astăzi și de mâine. Pentru că totul a fost la început un vis. Am îndrăznit să visăm amintindu-ne și de o renumită cugetare a lui Gabriel Garcia Marquez că, atunci când renunți la împlinirea visurilor, începi să îmbătrânești. Nu ne doream să îmbătrânim atât de repede.
Aceste câteva elemente ne-au determinat să pornim acest proiect în urmă cu doi ani: construirea și dotarea unui loc în care oameni mai în vârstă să găsească un adevărat cămin, o casă a lor”
Nicolae Bârsan, la inaugurarea rezidenței pentru seniori, septembrie 2018
de Ligia VORO
Articol publicat în ediţia print TB 87, iunie 2019
