Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Rondo Ganahl a achiziționat 60% din Transilvania Pack & Print

Deloitte România și Reff & Asociații, societatea de avocați membră a rețelei globale Deloitte Legal, au oferit asistență în procesul de due diligence și asistență juridică grupului austriac Rondo Ganahl în achiziția unei participații de 60% din compania românească producătoare de ambalaje de carton Transilvania Pack & Print S.A. de la Offsetdruckerei Schwarzach GmbH, parte din grupul VBG. Tranzacția s-a finalizat la începutul lui iunie 2019.

 

În urma acestei achiziții, Rondo Ganahl, unul dintre cei mai mari producători de carton ondulat de pe piața locală, preia, împreună cu grupul VBG, controlul asupra Transilvania Pack & Print prin subsidiara sa din România, Rondocarton.

Implicarea Reff & Asociații a constat în asigurarea procesului de due diligence juridic și în oferirea de asistență juridică în tranzacție, în revizuirea acordului de preluare a acțiunilor din perspectiva legislației românești, în oferirea de asistență la semnarea tranzacției, precum și pentru perioada dintre semnare și finalizare. Echipa multidisciplinară de avocați a fost coordonată de Georgiana Singurel, Partener, cu sprijinul Cezarei Szakacs, Managing Associate, și al Ilincăi Iliescu, Senior Associate. Proiectul a necesitat și aprobarea Consiliului Concurenței, demers în care asistența a fost oferită tot de Reff & Asociații, sub coordonarea Florentinei Munteanu, Partener.

„Tranzacția a fost deosebit de complexă, deoarece s-a desfășurat în jurisdicții multiple și pentru că a trebuit să ne adaptăm unui calendar al tranzacției foarte strâns. Am fost permanent în contact cu avocații austrieci implicați în tranzacție și ne-am asigurat că multiplele implicații derivate din diferitele legislații care se aplicau au fost reflectate în mod corespunzător în documentația de tranzacție”, a spus Georgiana Singurel, Partener la Reff & Asociații.
„Aceasta a fost una dintre puținele tranzacții de pe piața producătorilor de ambalaje de carton, așadar procesul de notificare către Consiliul Concurenței a presupus, printre altele, o cunoaștere în profunzime a business-ului clientului, pentru a ne asigura că identificăm corect și complet piețele relevante aferente acestei tranzacții”, a comentat Florentina Munteanu, Partener la Reff & Asociații.

Practica de servicii fiscale a Deloitte din România a asigurat demersul de due diligence fiscal, prin intermediul unei echipe formate din Alin Chitu, Director, Ioana Năstase, Manager, și Flavia Andrieș, Senior Consultant.

Practica de consultanță financiară a Deloitte din România a oferit asistență în demersul de due diligence financiar privind compania care urma să fie achiziționată, prin echipa formată din Radu Dumitrescu, Partener Servicii Suport în Tranzacții, și Miruna Ciocea, Manager.

Firma austriacă de avocați Jank Weiler Operenyi, membră a rețelei Deloitte Legal, și Deloitte Tax Austria au coordonat procesul de due diligence al tranzacției.

Compania Rondo Ganahl a fost înființată în 1911 și produce ambalaje de carton ondulat. De asemenea, compania oferă servicii de colectare, sortare și procesare a deșeurilor de hârtie. În plus, oferă soluții de reciclare, un centru de management al deșeurilor, precum și soluții de înlăturare a deșeurilor.

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

5 oferte depuse pentru metrou și tren metropolitan la Cluj-Napoca

Articolul următor

Un an de la listare pe NYSE pentru Endava, capitalizare aproape dublă

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share