Morgan Stanley, una dintre cele mai mari și importante bănci de investiții din lume, a stabilit condițiile în care va prelua activele imobiliare ale fondului de investiții AEW Europe, cu 10 ani de activitate pe piaţa noastră.
Morgan Stanley doreşte intrarea pe piața din România prin posibila achiziție de la AEW Europe a clădirii de birouri America House din Piața Victoriei, București, și a centrului comercial Promenada Mall din Târgu Mureș. Tranzacția este estimată, conform surselor profit.ro, la 150 de milioane de euro. Tranzacţia a mai fost vehiculată atât în 2018 cât şi la începutului anului 2019, fără a fi confirmată de cele două părţi.
AEW Europe a fost asistat de companiile de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox, pentru birouri, și de JLL Romania, pentru mall, iar cumpărătorul, de platforma Add Value Management, lansată de David Hay după ce a plecat de la conducerea AFI Europe România.
Cele două clădiri au fost scoase la vânzare încă de la finalul anului 2016, iar procesul de due diligence a fost unul anevoios. AEW Europe a plătit pe cele două active peste 210 milioane euro în urmă cu mai bine de zece ani. La sfârșitul lunii septembrie din 2015, portofoliul local al AEW era evaluat la 136 milioane euro.
Intrarea Morgan Stanley pe piața locală reprezentă o confirmare a faptului că fondurile americane de investiții sunt cu ochii pe România, după ce investitori precum Lone Star, Cerberus, YorkCapital și Starwood Capital au luat piața imobiliară cu asalt. Morgan Stanley are doar două birouri în regiune, în Polonia și Ungaria, și este activă pe piața imobiliară prin divizia sa Morgan Stanley Real Estate Investing.
Platforma imobiliară a americanilor gestionează active în valoare de 41 miliarde dolari.