Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Fonduri europene pentru achiziția și montarea panourilor fotovoltaice

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional 2014-2020, va monitoriza la nivelul regiunii de dezvoltare formată din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, implementarea proiectului derulat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), în calitate de beneficiar, pentru instalarea de sisteme fotovoltaice destinate eficientizării consumului de energie electrică în locuințe. Valoarea totală a contractului încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management, este de circa 15,6 milioane euro pentru Regiunea Centru, sumă din care se estimează că peste 3140 de cetățeni își vor putea instala sisteme inteligente de energie, fiecare obținând 20.000 lei nerambursabili din program.

 

Proiectul va fi implementat utilizând o finanțare nerambursabile acordate prin Regio – Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 3 – ”Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea de Investiții 3.1, care asigură fonduri pentru ”Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, şi în sectorul locuinţelor”. În acest caz este vorba chiar de operațiunea ”A – Clădiri Rezidențiale”.

”Prin acest proiect se dorește creșterea numărului de instalații de producere a energiei din surse regenerabile. Estimăm că până la jumătatea anului vom avea 3144 de utilizatori suplimentari de energie conectați la rețele inteligente. Investiția de bază se referă la achiziția si montarea panourilor fotovoltaice, care captează energia luminoasă din razele solare și, prin intermediul celulelor fotovoltaice, o convertesc în energie electrică. Panourile solare fotovoltaice pot fi de tip monocristalin, policristalin și amorf, se pot monta pe acoperiș, terase sau direct pe sol, întregul sistem având o putere însumată instalată de minimum 3kW”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

Obiectivul general al proiectului vizează creşterea capacităţilor de producere a energiei electrice din surse regenerabile, creșterea eficienței energetice, îmbunătățirea calității aerului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu și livrarea surplusului în sistemul energetic național. Se finanțează sistemele instalate care cuprind panouri cu o putere minimă instalată de 250 Wp fiecare; invertor sau invertoare; conexiuni, pentru curent continuu și curent alternativ; structura de susținere a sistemului, adaptată zonei unde va fi instalată; tablouri electrice alternative, pentru racordul la instalația existentă; precum și costurile de montaj. Conform AFM, cetățenii vor beneficia de o sumă nerambursabilă de 20.000 lei pentru instalarea acestui tip de sistem.

Valoarea totală eligibilă a proiectului pentru Regiunea Centru este de 71.964.943,88 lei, din care 61.170.202,30 lei finanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională (85 %);  9.355.442,70 lei finanțare nerambursabilă din bugetul național (13 %) și 1.439.298,88 lei cofinanțare de la Administrația Fondului pentru Mediu (2%). Perioada de implementare a proiectului este de 28 luni, începând cu data de 09 septembrie 2019 până la 31 decembrie 2021.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Shared experience for better business  @ HR Uncovered, București

Articolul următor

Proiectul de 355 de milioane de euro al Companiei de Apă „Someș”, aprobat de CE

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share