Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Colliers a consiliat Nepi Rockcastle în vânzarea strategică a portofoliului de birouri pentru peste 300 milioane euro

Compania de consultanță imobiliară Colliers International Romania a consiliat Nepi Rockcastle, investitor și dezvoltator de proprietăți comerciale, în vânzarea strategică a portofoliului local ce include patru proiecte de birouri. Proprietățile localizate în București și Timișoara au fost achiziționate de către AFI Europe. Valoarea tranzacției este de peste 300 milioane euro, aceasta fiind cea mai mare și complexă tranzacție de birouri încheiată pe piața din România.

„Vânzarea portofoliului de birouri din România și prețul obținut susțin strategia Nepi Rockcastle de focalizare și creștere pe sectorul de retail european. O tranzacție la acest nivel reprezintă un eveniment de referință pentru piața locală și îi dovedește potențialul, mai ales având în vedere interesul puternic înregistrat din partea investitorilor pentru acest portofoliu. Felicit întreaga echipă Nepi Rockcastle pentru această tranzacție, investitorul AFI Europe pentru securizarea portofoliului, și doresc să mulțumesc colegilor mei din București, Praga, Varșovia și Londra care au lucrat împreună pe acest proiect. Ne bucurăm că am avut ocazia să asistăm Nepi Rockastle în achiziția inițială a două proiecte din acest portofoliu, Floreasca Business Park în 2010 și City Business Center în 2012, și am încredere că aceste investiții au furnizat randamente totale atractive clientului nostru”, a declarat Robert Miklo, Director Investment Services la Colliers International.

„Nivelul de complexitate al tranzacției a fost remarcabil, având patru active diferite cu o suprafață de peste 118.000 mp și un număr ridicat de chiriași. Mărimea tranzacției a determinat mulți investitori noi să ia în calcul România, astfel încât cu siguranță rămâne apetit pentru mai multe tranzacții. Mă bucur să văd că AFI Europe au achiziționat întreg portofoliul, demonstrând astfel angajamentul pentru piața din România”, a explicat Mihai Pătrulescu, Senior Associate Investment Services în cadrul Colliers.
Mihai Pătrulescu, Colliers International

Vânzarea portofoliului de birouri Nepi este una dintre cele mai mari și mai complexe tranzacții efectuate vreodată pe piața imobiliară din România și cea mai mare tranzacție pură de birouri. De asemenea, este cea mai mare vânzare strategică a unui portofoliu intermediată de Colliers Romania, pe lângă vânzarea portofoliului logistic al CA Immo in 2015, și cea mai mare tranzacție de birouri asistata de companie, pe compania fiind implicata anterior in tranzactionarea de proiecte individuale de birouri de volume mari (ca. 100 milioane euro sau mai mult) în orașe cheie de pe piața locală, incluzând Floreasca Business Park, City Business Center, Floreasca Park, The Bridge și The Office.

Cu o suprafață închiriabilă de peste 118.000 mp și cu peste 120 de chiriași, portofoliul Nepi cuprinde trei clădiri de top în București – Aviatorilor 8, Floreasca Business Park, The Lakeview – și o clădire de birouri în Timișoara – City Business Centre. Toate cele patru proprietăți sunt active de calitate, cu certificări verzi obținute de-a lungul timpului (BREEAM), localizate strategic în cele mai căutate centre de afaceri din România, preferate de sediile multinaționalelor.

Cu o rată de ocupare de 100%, Aviatorilor 8 (8.200 mp) este o clădire de birouri boutique, în principalul centru de afaceri (CBD) din București. Dezvoltat de Nepi Rockcastle, proiectul a atras chiriași de renume internațional, precum Philip Morris, General Electric și FitBit. Floreasca Business Park (36.500 mp) se află în subpiața Floreasca – Barbu Văcărescu, oferind acces facil la metrou și la toate facilitățile oferite de centrul comercial Promenada și atrăgând chiriași precum Wipro, Goodyear Dunlop, L’Oreal, Lenovo și Regus. Tot în București, The Lakeview (26.000 mp), livrat în 2011, găzduiește, de asemenea, chiriași puternici, inclusiv Huawei, Novartis și General Electric. City Business Center (48.000 mp) are o arhitectură unică și o structură eficientă, astfel că prestigiul său a atras nume precum Hella, Wipro, Bosch, Toluna și Helpline, ceea ce îl face să fie o locație preferată în Timișoara.

Foto principală: Robert Miklo, Colliers International

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

În recepţia clădirii UBC 3, din Iulius Town Timişoara, a fost amenajată o zonă verde

Articolul următor

CBRE a asistat Hexagon în vânzarea unui portofoliu de trei clădiri de birouri în Cluj-Napoca

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Piscina de la Poarta Raiului

Deținătorul hotelului Poarta Raiului din comuna Șugag, satul Tău Bistra, județul Alba a decis să-și completeze oferta turistică…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share